Ioana Hangan: Ursita fetelor de Sf. Andrei

Era un obicei pe care mi-l povestea buna mea bătrână (căreia i se zicea în sat Irena lui Simionu Bădioanei), pentru că până şi mie îmi rămase numele aşa, adică porecla mi se trăgea de la familia Bădenilor.
Deci, buna, de Sfântul Andrei, ungea toate colţurile uşilor cu usturoi (ai) pentru a alunga duhurile rele din casă. Legăturile de usturoi se legau cu aţă roşie şi se prindeau la intrarea în odaie ca să fugă strigoii şi să ne apere de rele.
Când eram fată, laolaltă cu buna, puneam într-un blid mare de lut un mănunchi de busuioc, uscate şi grăunţe de grâu udate cu aghiasmă păstrată de la Bobotează. Pe urmă, blidul era acoperit cu un merindari până a doua zi pentru înmiresmare, ca bucuria noastră să fie divină. Până la Sfântul Andrei trebuie să fie gata meliţatul cânepii, când deja se începea cu torsul din şezătoare. În această zi sfântă nu se lucrează nimic pentru a nu veni lupii să ne strice vitele şi caprele. De asemenea, nu ne pieptănăm, pentru că se spunea că ne aduce nenorocire.
În seara de Sf. Andrei, fetele îşi caută ursita prin diferite vrăji de peţire, de noroc şi dragoste. Unele mai fac şi bozgoane cu coceni de porumb legaţi cu aţe şi crengi spinoase pentru a le arunca la poarta vreunei duşmance care le fură drăguţul.
Fetele credincioase postesc din seara de Sf. Andrei până la Sf. Nicolae pentru ajutor de la Dumnezeu.
Toate aceste obiceiuri şi datini sunt legate de venirea pe pământul românesc a Sfântului Andrei. El a fost întâiul chemat de Iisus Hristos, rânduit de la ziua Rusaliilor, ca să propovăduiască pe plaiurile noastre. El este apostolul românilor care a venit în ţinuturile Dobrogei şi a Mării Negre pentru a ne încreştina.
Această sărbătoare se leagă de credinţa obicieurilor păstrate din moşi-strămoşi.
„Aşa cum bobul de grâu oglindeşte simbolul jertfei şi aduce bogăţie, tot aşa gândul nostru are şi alte gânduri bune, bucuria noastră fiind senină, iubirea este divină” - Din vorba părintelui Galeriu.