Ochiul diurn (1)

Dimineață. Mă îndreptam spre gară. Dintr-o mașină, în dreptul unei grădinițe, coboară un tânăr polițist cu un băiețel în brațe. Nu cred că avea 3 anișori; privirea limpede, deloc somnoroasă, năsucul cârn.
M-a ațintit peste umărul tatălui și am avut parte de cel mai surprinzător „Bună ziua!”, mai cristalin, mai curat salut de când mă știu. M-am topit de drag.
Nu cred că părintele său mi-a fost elev, dar, de câte ori ne întâlnim pe stradă, îmi dă binețe cu o expresie de considerație. Pesemne, îmi spun, știindu-mi profesia, respectă această postură de dascăl.
Mi-am amintit din nou ceea ce studiile de specialitate într-ale psiho-educației au constatat de mult timp: adevăratele nuclee ale viitoarei personalități se încheagă în primii trei ani, apoi (până la vârsta de a intra în școală), în jurul acestora, părinții brodează țesături educaționale, ca mai departe, în școală, acestea că capete consistență în gândire, comportament, deprinderi, preferințe.
Da, de aici, cândva, s-a conturat sintagma „șapte ani de acasă”. Pardon? Nu vi se pare că expresia a căzut în depreciere, în desuetudine, în precaritate? De ce? Asta e altă poveste, nu aici.
Dar încă ceva: Un parlamentar, cu pantalonii răriți în fund de atâtea stagiuni, a vorbit recent în plen, folosind cuvântul „milițian”. Președintele adunării l-a corectat, cerându-i să utilizeze cuvântul potrivit pentru această îndeletnicire. Cel de la tribună a insistat însă, cu vădită îndărătnicie pe această vocabulă. E drept, și eu am avut câteodată impresia că unii purtători ai unei astfel de uniforme albastre nu prea se deosebesc, prin comportament, limbaj, cultură, de ceea ce altădată spița asta umană se numea „milițian” (Nu degeaba omul din popor încropise versurile ”Fă-mă, Doamne, ce n-am fost, / Gestionar și șef de post!”). Ei bine, nu – aceasta mai cu seamă în rândul poliției tinere. Și, iată, ca un argument, momentul relatat mai sus.
*
Îndată după întâlnirea cu tatăl și fiul, relatată mai sus, așteptând pe peron venirea trenului care mă interesa, am observat o tânără - și ea în așteptare. I-am remarcat (dincolo de vestimentația decentă) poziția corpului – dreaptă; nu cu șira spinării aplecată, nu cu picioarele crăcănate sau tălpile așezate cu vârfurile pantofilor apropiate și călcâiele depărtate – brr! Se cere domnișoarelor, doamnelor o ținută grațioasă, atentă, fie că stau în picioare, fie că șed, o gesticulație anume, fie în momente de exuberanță, fie de conversație obișnuită. Acestea sunt și ele componente ale ceea ce înțelegem a fi frumusețe. Da, dar și aici e nevoie de supraveghere (nu cicăleală!), de educație încă din familie. E o zicere în popor: Un tânăr poate fi un pic mai frumos decât dracul, dar, când e vorba de o tânără… ehe, e altă poveste!