Opinii
|
Guvernul Boc a înregistrat în istoria românilor o mare performanţă. În multiplele sale variante a atins perfecţiunea, în sensul că a adus nepriceperea în această stare. Pentru capacitatea lui de a nu... |
Mintea perversă a iudeomasonului în chestiune va fi gândit: „Ia să-i denumim (nu botezăm) noi pe aceia, de etnie tâgănească, romi şi ca să nu-i supărăm pe cei din Roma, capitala Italiei (de cei din... |
|
20 de ani de când această ţară îşi caută drumul pentru a schimba propria-i istorie, din care n-a învăţat nimic, s-au irosit în zadar, furându-se poporului visele la o viaţă mai bună de către cei care... |
În mai multe rânduri, în anii 2008 şi 2009, am studiat la Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud, Direcţia Judeţeană un număr mare de dosare din fondul de documente al Administraţiei Fondurilor... |
|
Întâmplarea a făcut să-mi parvină în aceeaşi zi o veste dezgustătoare şi un obiect frumos. Vestea se referă la reînfiinţarea unui partid (zis) comunist în România, iar obiectul este un CD cu 23 de... |
Mi-e dragă revista Cetatea Rodnei şi i-am urmărit destinul de la începuturile ei (acum este în al VII-lea an de existenţă), în efortul de a valorifica, prin tipar, o lume distinctă şi distinsă. Este... |
|
Este subiectul de cea mai mare importanţă, care ar trebui să frământe pe toţi membrii şi urmaşii de grăniceri ai Asociaţiei Comunelor Grănicereşti Năsăudene. Această avere uriaşă aparţine în... |
Recenta carte a măiereanului Icu Crăciun – Gânduri pentru prieteni, Ed ER Remus, Cluj-Napoca (cu o excelentă copertă de Lucian Andrei) – mă poartă cu gândul de la Lucian Blaga la Eugen Ionescu (... |
|
Rar mi s-a întâmplat să văd un om mai neputincios decât Boc. Primul ministru trebuie să fie, în situaţii de criză, omul cu mintea limpede, cu judecata profundă şi penetrantă. Sistemul politic şi... |
Într-o ţară unde soarele e atât de zgârcit, încât poate să nu apară câteva luni la rând, e un adevărat miracol cum sunt în stare suedezii să-şi păstreze un tonus de o ata- re încărcătură, ca să... |
|
Nesimţirea naturii vocalizează perfect cu impostura de la cele două palate: Cotroceni şi Victoria. Premierul Boc şi ”ţaţa„ Băsescu (folosesc un cuvânt derivat din replica preşedintelui către o... |
Conform concepţiei generale a sexologilor şi sexualpsihologilor, dependenţa sexuală înseamnă acel fenomen, când, confortul zilnic al unei persoane depinde dacă a avut sau nu în trecutul apropiat şi... |
|
La iniţiativa scriitoarei de sub Heniu (Leşu), Veronica Oşorheian, stabilită în Cetatea Alba Iulia, am călătorit în zilele de 22-25 iunie 2001 pe urmele istoriei, pe temeliile de granit ale... |
Mai acum o lună Băsescu ne ameninţa, stârnind panică în mod evident, că este obligatoriu să se scadă pensiile şi salariile bugetarilor, altfel vom ajunge în situaţia Greciei ! Sigur că da, am citat... |
|
Alegerea meseriei în Suedia este, de cele mai multe ori, un apanaj al tradiţiei, în special pentru meseriile ancestrale, cum ar fi acelea de fermier sau de lucrător fores- tier. Pentru că munca este... |
Trădarea nu este un fenomen românesc. Este prezentă la toate popoarele şi pe tot parcursul istoriei. O găsim în Biblie, în literatura veche, îmbrăcând diferite forme, de la adulter şi până la... |
|
Trăim într-o lume globalizată, ne bucurăm de libertatea de mişcare şi de posibilităţile de conexiune şi de informare oferite de internet. Trăim în ciberspaţiu şi putem comprima, atât spaţiul cât şi... |
a. IMPOSTORATUL
Este mandatul unui şef, conducător, preşedinte, pe care un fost şi actual neica nimeni, absolvent de Şcoală Medie, l-a dobândit pe merite muncitoreşti de la vreo căpetenie judeţeană... |
|
Consecventă la ritmul în care a scris până acum, Marilena Toxin a scos încă o carte de proză.
UNDEVA…UN CAPĂT DE LUME este cea de-a patra carte a scriitoarei, premiată încă de la lansarea primului... |
Fapt, abuz, atentat la democraţie, fără precedent în istoria României, presa este pusă la zid, se încearcă, sperăm să nu se reuşească, arestarea ei, punerea pumnului guvernanţilor în gura prea mare... |
|
Apar în ultima vreme, în arealul românesc, cărţi excelente, dar de care nu ai ştiinţă din pricina harababurii în difuzare, iar ecoul lor în mass-media e firav sau nu e deloc .... |
Noua apariţie editorială,astfel intitulată,apărută la editura Karuna(Bistriţa,2010)vine să imbogăţească zestrea lui Aurel Borgovan în acest domeniu după volumele de versuri(sonet,pastel,fabulă,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 12:06
Cărți recomandate părinților care vor să înțeleagă mai bine etapele dezvoltării copilului Mie, 10:00
Doamna Maria Fogarasi, din Bistrița, a plecat în veșnicie. Sincere condoleanțe familiei îndoliate Cultura
În numărul 2 al „Revistei ilustrate”, din februarie 1898 (an. I), subintitulată „Foaie...
Comentarii
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Senatorul Cristian Nicula: România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Deputatul Bogdan Ivan (PSD BN): Mureșan. Pentru noi, ești tot un Bolojan
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Măr.a7 -
Sâm, 21:54
Dumnezeu să le ajute la toți
medicii, cadre medicale,
asistente și infirmieri,
sa lucreze...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm interpretei OANA MATEI CORUŢI, solist al Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, multă sănătate, împliniri şi bucurii...
În zi de naştere, urăm interpretului de muzică populară ANTON TODICĂ, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!
La mulţi ani!...
În zi de naştere, îi dorim scriitorului VICTOR ŞTIR, colaborator al ziarului, multă sănătate, inspirație, bucurii editoriale și împliniri....
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.


























