Amintiri din casa cu… minciuni sau bate şaua să priceapă - basm filatelic –

Era, o dată, în satul în care „plopul făcuse pere şi richita micşunele”, o casă în care-şi desfăşura activitatea o anumită asociaţie… de locatari. Printre locatarii casei domnea armonia şi buna credinţă se afla la baza schimburilor lor de… experienţă. Numai că mişuna pe acolo unul, anume bostan, mâna dreaptă (aia cu care) a însuşi administratorului acelei asociaţii de locatari. Şi totul părea să meargă strună, până în ziua în care bostanul l-a fraierit pe unul dintre locatari de 360, sub „înalta” complicitate a celui care administra asociaţia: fusese de faţă la comiterea potlogăriei însă se făcea că plouă (probabil că împărţiseră deja prada şi trebuia să fie „mâlc”).

Locatarul păgubaş fu nevoit să se multe la altă casă, consecvent fiind dictonului: „cei ce se aseamănă, se adună!”

x x x

Pe vremea când cele povestite mai înainte nu avuseseră încă loc, administratorul asociaţiei de locatari din casa cu minciuni, dimpreună cu încă doi locatari plecară la munci tocmai în cătunul cu siniştrii, la şantierul EFIRO.

Acolo, surpriză: pe organigrama locului de muncă apărea şi un (de fapt „o”) membru din familia administratorului. În treacăt fie amintit, persoana aceea n-a venit nicio zi la muncă! Aşadar, în punctul de lucru trei, pe statul de plată, patru. Locatarul cel cărunt s-a revoltat la gândul că urmează să fie exploatat, fără măcar să fie întrebat dacă vrea să se lase exploatat, în cel mai feudal mod. Însă viitorul păgubaş i-a spus: „lasă, bre, şi hai să-l ajutăm pe administrator că poate ruda asta a lui o fi în nevoie. Hai să-l ajutăm pe om…”.

x x x

Într-o bună zi, în casa cu minciuni fiind, administratorul îi spune cu „mânie proletară”, frăieritului: „NOI nu avem nevoie de poveştile tale, prin târg, despre ce ai păţit tu cu bostanul. Cât de mult te-am ajutat Noi, iar tu eşti nerecunoscător. Pentru munca prestată în cadrul asociaţiei de locatari ai fost plătit…”. Exact atunci în mintea frăieritului se făcu lumină: „NOI” însemna de fapt bostanul şi complicele său, administratorul. Ei îl „ajutaseră” să scape de povara a 360. Apoi, deodată se revăzu în şantierul EFIRO, faţă în faţă cu „căruntul”, întrebându-l pe acela dacă dirigintele de şantier mai trăieşte şi dacă statele de plată se află arhivate pe undeva…

Cum sta tăcut în pragul casei cu minciuni, realiză că nu-şi mai aminteşte dacă le-a mulţumit, bostanului şi complicelui său, pentru că l-au „ajutat” să scape de cei 360. Încă era nedumerit: „Cine, pe cine să fi plătit? Cine, pe cine să fi ajutat, dar mai ales cum?”

Am încălecat pe-o şa…

Mihai Lucian Valea