Oportunități de învățare și experiență didactică pentru elevi și profesori de la Colegiul Național "Petru Rareș" din BEclean, printr-o mobilitate Erasmus + în Franța
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
În perioada 1-8 decembrie 2024, o echipă a Colegiului Național " Petru Rareș", Beclean, formată din 4 profesori și 10 elevi, a participat la o mobilitate în Franța în cadrul proiectului anului III de Acreditare Erasmus+, EU Digital Citizenship Education, nr. de referință 2024-1-RO01-KA121-SCH-000225193.
Din instituția noastră au participat la stagiul observativ, de tip job shadowing profesorii Florean Dora și Stanciu Daniel, iar la mobilitatea de grup, 10 elevi din clasele VIII-XI, însoțiți de doamnele profesoare Șolderea Camelia și Năstase Delia. Școala-gazdă a fost Lycée Polyvalent Beaupré, din localitatea Haubourdin, aproape de orașul Lille, liceul fiind reprezentat de doamna director Monique Kissany și domnul profesor de limba engleză Rémy Kumolka, coordonatorul Erasmus+ la nivelul liceului francez.
Mobilitatea din Franța a fost prima în cadrul Acreditării Erasmus +, an III, obiectivele acesteia centrându-se pe dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și cadrelor didactice participante la activitățile de învățare, identificarea de alternative verzi, sustenabile, identificarea de strategii și metode didactice care să poată fi utilizate în școala noastră în activități de predare-învățare-evaluare, crearea de conexiuni europene cu accent pe democrația participativă și rolul elevilor în viața școlii, crearea de materiale didactice inspirate de stagiile de formare, organizarea de acțiuni de valorizare și diseminare a rezultatelor activităților în comunitatea locală, națională și internațională.
În cadrul stagiului de job shadowing, doamna profesoară Florean Dora și domnul profesor Stanciu Daniel au asistat la o serie de lecții de istorie, engleză, franceză, filosofie, chineză, dar și matematică, fizică, științe sau discipline economice, putând observa asemănări și deosebiri dintre sistemul de învățământ românesc și cel francez și identificând strategii care ar putea fi preluate și adaptate în procesul educativ românesc. În plus, au avut oportunitatea de a interacționa cu profesori din Franța, de a observa și de a-și însuși metodele și tehnicile utilizate de aceștia în procesul instructiv-educativ, de a face schimb de bune practici și de a purta conversații în limbile franceză și engleză.
La rândul lor, elevii au participat la activitățile de învățare specifice sistemului de învățământ francez ( ore de filosofie, engleză, educație morală și civică, istorie, EPS, matematică, științe economice și sociale, științe, chineză și franceză), au interacționat în mod constant cu elevii francezi, îmbunătățindu-și competențele lingvistice, atât în limba engleză, cât și în franceză. Au învățat unul de la celălalt, și-au oferit sugestii și au legat prietenii.
Principalele activități derulate:
- Deschiderea activităților proiectului- prezentarea programului, prezentarea școlii, distribuirea orarului pe cele 5 zile pt elevi și profesori
- Masă rotundă- prezentarea celor două școli participante la proiect
- Asistare la orele repartizate conform orarului ( elevi și profesori)
- Prezentarea programului de voluntariat Atelier Nature- Environnement unde elevii francezi învață să protejeze biodiversitatea, prin cultivarea apiculturii și creșterea albinelor
- Activități culturale: plimbare prin Vieux-Lille și Marché de Noël, Lille, vizită la Palais des Beaux-Arts-Lille, excursii în Bruges, Bruxelles- Grand-Place și muzeul Parlamentului European, Strasbourg- Parlamentul European.
Ce am descoperit în școala parteneră?
- Orarul elevilor este mai încărcat, orele desfășurându-se în intervalul orar 8.30-17 ( cu excepția zilei de miercuri);
- Ora de curs ține 55 de minute, iar pauzele 5 minute, cu excepția celei mari care durează 15 minute;
- Elevii nu au voie cu telefonul mobil în timpul orelor, decât dacă este folosit în scop didactic, la cererea profesorului;
- Orele practice/ de laborator se realizează pe grupe de 10-12 elevi, în săli speciale, foarte bine dotate și echipate, în care se realizează foarte des și experimente;
- Elevii au un portofoliu individual cu fișele de lucru rezolvate și alte materiale didactice-suport, oferite de profesori;
- Elevii cu cerințe educaționale speciale au un profesor de sprijin care îi însoțește în timpul cursurilor, oferindu-le suport;
- Toți elevii studiază limba engleză ca primă limbă străină, dar au posibilitatea să-și aleagă a doua limbă de studiu, dintre germană, spaniolă și chineză;
- Liceul beneficiază de un internat și o cantină unde mâncarea gătită nu trebuie să depășească un anumit număr de calorii, oferind elevilor o alimentație sănătoasă, bazată pe un mix de legume, carne, brânzeturi și un desert;
- Liceul este angajat într-un proiect al Consiliului Regional intitulat " Je mange bio et local au lycée", care încurajează mâncarea sănătoasă prin utilizarea produselor bio și locale;
- Liceul este foarte implicat în acțiuni ecologice și de dezvoltare durabilă prin creșterea albinelor, reciclarea selectivă, reutilizarea deșeurilor, plantarea de arbori fructiferi, evitarea risipei alimentare, crearea de spații verzi, recreative;
În timpul liber, am avut, de asemenea, ocazia să ne plimbăm prin Vieux-Lille, aflat la 5 km de Haubourdin, să admirăm frumusețile acestui oraș, să ne bucurăm de atmosfera creată de Târgul de Crăciun din Lille și să vizităm Palais des Beaux-Arts, unul dintre cele mai mari muzee de artă din Franța. Ne-am bucurat și de o excursie în Belgia unde am vizitat fermecătorul oraș Bruges, al cărui centru vechi este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, dar și orașul Bruxelles, capitala Belgiei și capitala de facto a Uniunii Europene. Aici am făcut o călătorie virtuală și interactivă prin istoria Uniunii Europene la muzeul Parlamentarium și ne-am plimbat prin Piața Mare unde am admirat uriașul brad de Craciun și am asistat la spectacolul magic de lumini și muzică.
La întoarcere spre casă, ne-am oprit puțin și în orașul Strasbourg unde am avut ocazia să vizităm sediul Parlamentului European, o clădire impresionantă, impunătoare și să intrăm în sala mare de ședințe, bucurându-ne că țara noastră face parte din marea familie europeană.
În concluzie, tot ce am trăit în această săptămână în Franța a fost o experiență intensă de cunoaștere, atât din punct de vedere educațional, cât și din punct de vedere cultural, cu un puternic impact asupra formării noastre personale și profesionale. Am înțeles că participarea la mobilități de tip job shadowing aduce un plus valoare experienței de predare: profesorii devin mai deschiși către învățarea reciprocă, către colaborarea în cadrul proiectelor, spre învățarea de limbi străine, precum și mai motivați pentru utilizarea aplicațiilor digitale în predare și evaluare și a alternativelor green ca mod de existență în societatea de astăzi.
Profesor Dora Laura Florean
Colegiul Național " Petru Rareș", Beclean
Citiţi şi:
- Profesori şi elevi din Salva, în Cehia
- Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic "Grigore Moisil" Bistrița, în stagiu de pregătire profesională și instruire practică în Turcia printr-un proiect Erasmus + VET
- Elevi şi cadre didactice din Salva, printr-un proiect Erasmus +, în Vidin
- Flux de mobilitate în acreditarea școlară, Erasmus+ în Polonia, pentru elevi și cadre didactice de la Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva
- Elevi şi profesori de la Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva, într-un proiect în Antalya, Turcia
Adaugă comentariu nou