Impresii pentru (cică) preşedinte

Până când, domnule Escu ?!

M-am întors în ţară. Bucuria e aceeaşi de câte ori reuşesc această performanţă. O numesc astfel pentru că nu este uşor, atât din puncte de vedere financiar, cât şi al călătoriei lungi, obositoare, însoţită de stresul inevitabil. Un prieten îmi spune, pe bună dreptate: ”Muncesc tot anul, ca să-mi pot permite un concediu în România.”

Tristă şi dureroasă constatare.

Bucuria revenirii acasă e accentuată, în ce mă priveşte, de o invitaţie insistentă dinspre o prietenie îndelungată, de a cunoaşte locuri mai puţin accesibile spaţiului meu geografic.

Mă sfătuiesc cu o amică, dornică să-mi sară în ajutor să pornesc în periplul oferit cu generozitate. În cei peste zece ani, de plecări şi reveniri, am rămas mai mult în spaţiul oferit de căsuţa părintească, de familia rămasă, copii, nepoţi şi câţiva prieteni ai tinereţilor mele, colegi de breaslă, în mare parte pensionari.

Îi regăsesc aceeaşi, mai aureolaţi de albul curat al tâmplelor şi mai împovăraţi de muncile posibile (cei care mai pot), de pe urma cărora să ridice traiul de zi cu zi, câtă vreme pensia de-abia le ajunge pentru medicamente.

Dragi profesori, colegi presăraţi prin şcolile ardeleneşti unde v-am regăsit pe traseul călătoriei mele, fideli păstori ai cunoaşterii, ai frumuseţilor noastre strămoşeşti, cât sunt de mândră de voi!

Amica mea, pensionară, dar tânără şoferiţă, îmi oferea pe traseul de început de drum, serpentinele ce taie un spaţiu de drum mirific, însă din când în când plombat penibil. ”Stai să vezi mai încolo!” mă prevenea amica, cunoscătoare a preajmei.

Prin gara oraşului meu nu trece nici un tren accelerat sau un rapid, căci un pod prăbuşit acum doi ani nu a mai fost reparat. De ce? Nu sunt bani, nu e voinţă, interes pentru a fi reparat…

Spre gara din R. nu găseşti nici un indicator. Suntem nevoite să întrebăm unde se află. Până la urmă, ne întâmpină o clădire mare, albă şi arătoasă, pe vremuri, acum închisă şi gata să se prăbuşească. Biletele se procură dintr-un chioşc asemănător unui container, iar şinele sunt aproape acoperite de bălării. Amica mea îmi şopteşte amuzată: ”Americanco, îţi place, nu-i aşa?”

Nu am replică…

Sunt câţiva studenţi care se întorc la centrele universitare unde studiază. Din acest nod de cale ferată… De aici păşesc în viaţă, dintre bălării…Vagonul, compartimentul îmi oferă aceeaşi stare de deziluzie. Conversaţiile călătorilor au un vocabular redus: cheltuieli, împrumuturi, furt, hoţi, şarlartani, mincinoşi ş.a. Reţin că de la primul Escu până la actualul Escu cuvintele se adună în jurul aceloraşi realităţi: minciună, impostură, hoţie.

Domnule Escu, chiar nu poţi ieşi din nesimţire?!

Doina POPA

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5