Pânza reginei

Prietenul şi colegul meu de condei Ştefan Mihuţ, originar din Coldău, oraşul Beclean ne înviorează din nou cu altă carte prin care elogiază femeia ce rămâne mereu frumoasă ,în ochii cu licăriri de stea şi va fi mereu acea mireasă iubită pururea.
În multe situaţii, datorită atuurilor sale biologice, femeia are câştig de cauză, deoarece dispune de inteligenţă, care o situează pe acelaşi palier de gândire cu cel al bărbaţilor. Autorul călătoreşte în adâncuri şi aduce în prim-plan personaje mistice, ca de exemplu: pe Penelopa, pe care o tratează de pe-o poziţie umoristică, mizând pe emblema unei eroine homerice, prin întruchiparea femeii înzestrate de calmitate, răbdare, blândeţe şi iertare. Decorul acţiunii scoase în faţă de poet din perioada antichităţii ironizează cochetăria exagerată, gelozia, ambiţia unor femei de a-şi împinge bărbaţii în fruntea clasamentelor de orice fel. Cartea prefaţată de renumitul critic literar Elena Valeria Ciura începe cu redarea unor scene din istoria miturilor, având ca personaj central pe fiica lui Icarius, regele Spartei, ce întruchipează în concepţia autorului şi nu numai, modestia, inteligenţa şi fidelitatea.
Ea s-a căsătorit cu războinicul Ulise, veneratul rege al insulei Itaca, şi după un timp a rămas singură pe insula, doar cu fiul lor de 1 an pe nume Telemac, atunci când soţul ei Ulise a plecat la războiul Troiei, un război care a avut drept pretext infidelitatea însăşi a verişoarei ei Elena, intolerabil de frumoasă şi seducătoare. Elena l-a părăsit pe soţul ei Menelau, fugind cu tânărul Paris, prinţul Troiei. 10 ani a durat Războiul Troiei, câştigat de spartani abia după tertipul calului troian, care a fost invenţia lui Ulise. Ulise a fost 10 ani pe Marea Egee, după ce 10 ani a luptat pe front, lipsind în total 20 de ani din familie, creându-se în acest fel legenda Penelopei.
Plecând de la cele din antichitate, cât şi de la unele scene biblice, scriitorul vine treptat la femeia contemporană, sublinind că femeia poate fi iertătoare ca şi Penelopa, care a iertat păcatele rătăcitorului Ulise, scoţând la iveală o caracteristică esenţială, şi anume armonia casnică. Tonul autorului nu are accente revendicative iar ironia este amabilă.
Scriitorul Ştefan Mihuţ, aşa cum spune în post-faţă alt critic literar, şi anume Ioan Şimon, subliniază cu mult farmec rolul femeii din orice vreme şi caută să scoată în evidenţă calităţile ei în primul rând de mamă şi soţie . Femeia de azi, o fiinţă puternică, hotărâtă, independentă, este în stare să se descurce singură, sigură pe ea, calităţi dovedite de-a lungul vremurilor, începând de la Eva până în zilele noastre. Ea a rămas mereu frumoasă, dând mai multe dedicaţii femeilor, ca de exemplu: „numai voi sunteţi create să ne bucuraţi sufletul, să adunaţi pe pământ tot ce este mai pur şi mai sfânt. Pe voi v-au preamărit poeţii şi compozitorii, vouă v-au închinat versuri Eminescu, Coşbuc, Minulescu sau Nechita Stănescu :
Atât de fragedă te asemeni cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger printre oameni, in calea vieţii mele ieşi.”
Scriitorul Ştefan Mihuţ ne dă de înţeles în paginile cărţii că nu există în lume scriitor care să nu fi lăsat puse pe hârtie cateva cuvinte pentru femeia mamă, pentru acest cuvânt asociat adesea cu sfinţenia. Dă şi câteva citate din Biblie, şi anume: Femeia a fost creată din partea de mijloc a corpului lui Adam, tocmai pentru a fi egală cu el, aşa cum spune sfântul Apostol Pavel, aşa că este pe aceeaşi scară cu bărbatul, se află la egalitate, prin statutul său într-o viziunea realistă asupra ei în societatea contemporană. Începând de la pagina 83, Ştefan Mihuţ redă scrisori de amiciţie unui număr de 61 de femei, folosind pe scară largă partea umoristică a literaturii, având în vedere faptul că umorul, gluma, duc la înlăturarea stresului care ne paşte zi de zi, râsul vindecă, îndreaptă, clădeşte, sensibilizează.
Prin scrisorile redate, Ştefan Mihuţ are forţa şi inteligenţa de a aduce un plus de valoare femeii, şi anume: bunătatea, discreţia, respectul eleganţa, toleranţa, toate dublate de inteligenţă şi de crezul într-o anumită doctrină. Nu putem glumi decât cu oamenii inteligenţi, aşa că e bine-venită această caracteristică ce o acordă autorul femeii, pe care o defineşte zâmbetul, căldura privirii, contribuind prin toate aceste calităţi la valorizarea celor din jur.
La paginile 25, 36 şi 43, autorul expediază scrisori şi unor năsăudence, şi anume: Lucreţia Mitiean, Floarea Pleş, Ursa Doina şi Olga Lucuţa, femei care alături de altele prezentate în această carte aduc elemente de schimbare şi de promovare a valorilor, femei responsabile, pregătite să lupte în viaţă, ce reuşesc să înfrunte momente dificile, ce au forţa şi inteligenţa de a aduce un plus de valoare în domeniul educaţiei.
În ultima parte, scriitorul are câteva pagini de vorbe înţelepte, acordând femeii toată dragostea şi iubirea, fiind liantul existenţei noastre, motiv pentru care merită să o iubim şi să o apreciem mereu, ca pe o zeiţă ce stă pe piedestalul vremurilor sub cupola iubiri.
Vă iubim cum iubim florile,
Vă iubim cum iubim sărbătorile,
Vă iubim cum iubim luna,
Vă iubim şi vă vom iubi todeauna.
Sunt prea puţine cuvintele pentru a vorbi de un asemnea om complet, vertical şi delicat.