În ringul epistolar

,,am urmărit și urmăresc să aduc modestul meu ELOGIU tuturor femeilor, atât celor trecute în eternitate și mai cu seamă celor din jurul nostru”. (ȘtefanMihuț)

Scriitorul Ștefan Mihuț, din orașul Dej, s-a aventurat într-o încercare inedită, aceea de ,,a reînvia genul epistolar”, în epoca internetului, a telefoanelor mobile, care mai de care mai performante.
De aceea adresează 61 de scrisori unor personae feminine, pe care nu le expediază, ci le adună în volumul,,Pânza Penelopei” (Editura ,,ASTRA-DEJ”, 2014).
Ca să-și motiveze efortul epistolar, în cele șapte capitole, așezate înaintea șirului de scrisori, se discută despre mitul feminin ,,începând cu prima femeie, Eva, ajungând până în actualitate” (Elena Valeria Ciura). Se procedează diacronic, se preamărește Fecioara Maria ,,femeie unică și mamă între femei, neprihănită și totuși născătoare deprunci’’. Se personalizează elogiul feminin, prin întruchiparea lui în chipul mamei autorului (,,Mama –o sfântă și eternă rugăciune”), se exemplifică devotamentul conjugal prin modelele antice, Penelopa și Casandra. Ca să se pună bine și cu soacra lui, aceasta este evocată prin intermediul soției sale, incluzând-o printre modele feminine cărora li se potrivesc spusele lui Sfântu Pavel: ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.
Casă nu-și plictisească cititorii cu extinse divagați idespre genul feminine, se relatează o întâmplare a cărei eroină afost ,,doamna L”, dactilografa sa, care în momentul când ei elaborau niște documente confidențiale, se năpustește asupra șefului și îl sărută. Peste ani, stimata doamnă, își va motiva foarte firesc gestul: ,,Atâta am vrut să fac și atâta am făcut” (,,Un buchet de sărutări”). După această vie și atractivă scenetă, Ștefan Mihuț revine la discursul său de elogiere a femeilor, punând în aceeași cratiță a aprecierilor pe Eva, pe Elena din Troia, și femeile contemporane. Apoi ne ține o lecție despre fericire (,,Câte ceva despre fericire”) presărată cu reușite secvențe umoristice, cu directă referire la persoana lui. Unui impiegat CFR care i-a solicitat o părere despre femei, îi răspunde astfel: ,,o poate face numai în funcție de distanța și viteza de la care și-a propus să le privească”.
Pregătindu-și terenul pentru cele 61 de scrisori, pentru eventualele comentarii pro sau contra, Ștefan Mihuț se descrie pe sine, pensionarul, cu patimile stinse, bântuit de amintirile copilăriei, ale tinereții, cărui memoria îi joacă multe feste, care își bea cafeaua în localul ,,La Lemnul Verde”, un topos care revine mereu în paginile cărții, spațiu propice pentru taclale literare. Când dramaturgul și umoristul își dau mâna, rezultă pagini care încântă: ,,Rostind un cuvânt desuet, au râs toți din sală”, ,,M-am dus la cooperativă s-o pup pe Valerica”, ,,Uitarea ne poate face triști dar și veseli”. Uneori este sarcastic cu personajele sale :,,Întâlnirea cu o doamnă”, ,,Să nu știe tinerii care râd de bătrâni și de bărânețe că și ei merg înt-acolo”.
Asemeni dadaiștilor care se jucau de-a poezia amestecând cuvinte tăiate din ziare și reviste într-un săculeț și apoi le selectau aleatoriu înșiruindu-le sub formă de versuri, Stefan Mihuț extrage dintr-o urnă bilețele cu numele femeilor cărora le va adresa câte o ,,scrisorică cuviincioasă de dragoste și venerație”. Urcat în ,,ringul epistolar”, semnatarul epistolelor asigură pe toată lumea, mai ales pe soții doamnelor, că el nu mai este un tip periculos, că este un vulcan stins, pe care îl iubesc junghiurile, tensiunea, că se mulțumește cu puțin din partea femininelor, cu un zâmbet, cu o mica băgare în seamă, cu un claxon, prin care să fie atenționat că nu este uitat.
Bineînțeles că prima scrisoare este adresată soției, o Penelopă care îl așteaptă de 58 de ani ca pe un Ulise al ei,să își ancoreze corabia în fiecare seară de gardul din prejma casei.
Ce apreciază Ștefan Mihuț la ,,femeile sale?”. Îl încântă pe bătrânul crai femininele literate, cele angajate în diverse manifestări culturale, cele care l-au ajutat la editarea cărților sale, l-au sposorizat, admiră cititoarele cărților semnate de el, pe cele care i-au regizat piesele, le apreciază tuturor munca, dăruirea familială, copiii, nepoții, soții.
Elaborarea scrisorilor îl obligă pe autor să utilizeze stereotipiile cunoscute ale genului epistolar, mai ales în cazul formulelor de încheiere. Vrând-nevrând autorul nu are suficientă libertate de exprimare, multe dintre dintre personajele feminine fiindu-i rude prin alianță sau de sânge.
Dincolo deconvențiile stilului epistolar, cele în care se relatează întâmplări inedite, umoristice și cu aspect scenic, plac cititorului. Scrisoarea ,,Dragă Mia B.” amintește de atmosfera aluzivă din povestirea lui Ion Creangă ,,Moș Nichifor Coțcariul”. Mai este o Malca mai îndrăzneață care sugerează direct locul unei posibile aventuri erotice, o căpiță.
,,Craiul” pensionar pare o apariție din alte vremuri ,,un trubadur medieval, venit dintr-un alt secol și mileniu…cu chitara pe umăr pentru a da serenade pitit sub balconul blocului, unde crede că-i șade aleasa inimii”. (,,Dragă Maria M.”).
Don Juanu nostru este obsedat de trecerea ireversibilă a timpului. Convins că nu mai poate obține o ,,dispensă de vârstă”, trubadurul suspină nostalgic după anii tinereții. De fapt el trimite scrisori timpului său, care a adunat mulți ani în jurul său. Chipurile feminine, curtate, mai tinere, mai puțin tinere, sunt tot atâtea fețe ale timpului parcurs de autor. Ștefan Mihuț este un iubitor de oameni, un căutător de prietenii. Plăcerea lui este ,,a bea SERVUS” cu cei care îi vordeveni amici. Ceremonialul acesta înseamnă în primul rând sinceritate, stimă și respect reciproc.
Acest ,,exercițiu de admirație a eternului feminine”, cum spunea poetul Ioan Șimon în postfața cărții, se încheie prin niște cugetări laudative sau critice la adresa femeilor, semnate de nume celebre, de la cele antice, până la cele contemporane.
Curtenitorul trubadur o să mai expedieze și alte scrisori, altor ,,fețe” (cum ar spune Mihail Sadoveanu) feminine, păcălindu-ne și păcălindu-se pe sine. Destinatarul tuturor scrisorilor sale este totuși timpul. Poștașul a pornit la drum, iar expeditorul se va întreba mâine: ,,-Pecare am uitat-o?”, bucurându-se că nu-l mai ,,curtează o păcătoasă amnezie”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5