„PĂRADEA” S-A RELUAT LA PRUNDU BÂRGĂULUI

Un străvechi şi bun obicei al satului românesc, prin care primarul comunei invită cetăţenii duminica, după terminarea slujbei religioase în biserică, la „Părade”, având ca scop prezentarea unui raport al activităţii depuse şi a înştiinţării locuitorilor cu problemele prioritare ale comunităţii şi solicitarea propunerilor din partea acestora, printr-un adevărat dialog, a fost reluat la Prundu Bârgăului.

Primarul Ilie Avram a mulţumit celor care au acceptat invitaţia pentru a participa la această şedinţă, după care a prezentat o scurtă dare de seamă, de la preluarea mandatului, expunând principalele probleme administrative care au fost avute în vedere, care privesc, în primul rând, interesele cetăţeanului şi nu ale unui partid. Realizările enumerate, a arătat în continuare primarul, s-au obţinut prin drămuirea fiecărui bănuţ, provenit atât din punga contribuabilului prin impozite şi taxe, venituri de la păduri, impozite salarii UMS şi RAAL, sau alte societăţi comerciale aflate pe raza comunei, mulţumind celor care şi-au achitat datoriile faţă de primărie.

La capitolul realizărilor din cei 3 ani de mandat, primarul Ilie Avram a menţionat următoarele obiective:

- renovarea şi reabilitarea sediului Primăriei, împrejmuirea cu gard, pavarea curţii exterioare, renovarea clădirilor 2 şi 3, dotarea spaţiilor cu mobilier şi aparatură conform cerinţelor actuale;

- înlocuirea parcului auto, care era învechit şi necesita cheltuieli foarte mari, pentru combustibil, piese întreţinere etc. Au fost achiziţionate 2 autobasculante tip MAN şi un buldoecavator tip IVECO, un autoturism marca RENO pentru deplasările interne şi externe, maşini care au deservit şi deservesc comunitatea;

- pietruirea uliţelor comunale şi de hotar atât din Prundu Bârgăului cât şi din Susenii Bârgăului, acţiune care va continua, dar se caută soluţii şi pentru întreţinerea drumurilor situate cadastral pe raza comunei Tiha Bârgăului, folosite şi de cetăţeni din comuna Prundu Bârgăului;

Primarul a informat cetăţenii că la nivel de comună, în mandatul său nu au fost mărite taxele şi impozitele, decât numai în cazurile în care sau schimbat legile şi s-a impus acest lucru.

Pe lângă realizările menţionate, în cadrul comunei s-au făcut şi cheltuieli în alte domenii, după cum urmează:

- în anul 2007 sau început lucrările la subunitatea de pompieri SMURD, investiţia acestei lucrări ridicându-se la aproximativ 22 miliarde lei vechi, povară care revine în sarcina locuitorilor comunei Prundu Bârgăului, deşi vechea administraţie putea să facă posibil ca valoarea investiţiei să fie suportată de către toate comunele de pe Valea Bârgăului, care vor fi beneficiare ale serviciilor acestei subunităţi în caz de incendiu, accidente şi alte calamităţi. Primarul a afirmat că, personal, a făcut demersuri în acest sens, având promisiunea prefectului că diferenţa de 3,6 miliarde se va obţine de la Guvern, având în vedere faptul că până acum comunitatea prundeană a virat in jur de 18 miliarde lei.

Primarul a afirmat că la nivel de comună funcţionează o unitate şcolară ce poate fi considerată etalon, cu dascăli, profesori şi elevi care ne fac cinste în ierarhia şcolară, dar cum este şi normal această unitate a trebuit să fie finanţată din bugetul local. În anul 2008 au fost alocate 9 miliarde de lei, 2009 – 9 miliarde lei, 2010 – 8 miliarde lei şi în 2011 – 7 miliarde lei, sume necesare pentru întreţineri, reparaţii, curăţenie, construcţii, dotări etc… Finanţarea învăţământului este prioritară, pentru edilul prundean, care este mândru de felul cum arată şcoala, acum şi în viitor.

La Prundu Bârgăului sa acordat o atenţie deosebită sănătăţii, prin renovarea în mare parte a Dispensarului Uman actual, unde au fost schimbate uşi, geamuri, acoperişuri, urmând interioarele şi exteriorul, fiind deasemenea iniţiat şi finalizat un proiect pentru un nou dispensar uman, a cărui schiţă a fost prezentată celor prezenţi, primarul afirmând că după construirea acestuia cel vechi v-a primi o altă destinaţie şi nu v-a fi demolat, pentru că este foarte uşor să distrugi dar mai greu să construieşti.

Despre activitatea cultural – artistică la nivel de comună, primarul Ilie Avram a afirmat că putem fi mândri cu Ansamblul Folcloric “Plaiurile Bârgăului”, care ne-a reprezentat şi ne reprezintă cu cinste, atât în ţară cât şi în străinătate, datorită, în primul rând, directorului Căminului Cultural, Ioana Suciu, conducătorului muzical, Dumitru Ciupa şi coregrafului Valentin Ciurea.

O altă problemă expusă de primar a fost situaţia subunităţii UMS Susenii Bârgăului, precum şi evoluţia principalelor proiecte, în execuţie şi în curs de definitivare, probleme asupra cărora vom reveni într-un alt articol.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5