Părintele Alin Ciprian Cîndea: Ce ai face pentru a moșteni viața veșnică?

Sfântul Francisc, născut într-o familie înstărită, avea tot ce-și putea dori din punct de vedere material. Cu toate acestea, o serie de experiențe spirituale i-au schimbat complet viața. Un episod cheie a fost întâlnirea cu un lepros. Până atunci, Francisc evitase asemenea oameni, dar, văzându-l pe acest biet suferind, inima lui s-a umplut de compasiune. L-a îmbrățișat, iar acel gest a devenit simbolul renunțării la egoism și la atașamentul față de lume.

Această schimbare reflectă exact ceea ce Isus cere tânărului bogat: o renunțare la ceea ce este trecător pentru a câștiga ceea ce este veșnic. Așa cum Jacques Maritain subliniază, bogățiile - dacă sunt păstrate doar pentru sine - nu fac decât să înrobească sufletul;  dăruirea lor poate deschide calea spre adevărata libertate.

Ceea ce îi cere Isus dregătorului nu este doar o lecție de morală, ci o invitație profund personală: „Vino, urmează-Mă!” Sfântul Francisc a răspuns unei chemări similare, renunțând la moștenirea părintească, la confort și la statutul social. Într-un gest simbolic, și-a lepădat chiar hainele scumpe în fața tatălui său, îmbrăcând o simplă haină de penitent. Astfel, viața sa a devenit o imitație a sărăciei lui Cristos, o sărăcie care nu era doar materială, ci mai ales spirituală – o eliberare completă de orice atașament care l-ar fi putut împiedica să se consacre pe deplin lui Dumnezeu.

Deși renunțarea Sfântului Francisc pare extremă, ea are la bază o încredere totală în Dumnezeu. Francisc credea, așa cum spun mari teologi precum Henri de Lubac, că adevărata chemare a creștinului este să devină sfânt urmându-l pe Cristos, si nu doar prin respectarea unor porunci, a unor reguli. Lubac scria că sfințenia nu este rezervată câtorva aleși, ci este destinul fiecărui om, este o chemare la o viață în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele.

Renunțând la bogății, Sfântul din Assisi nu a pierdut nimic, ci, dimpotrivă, a descoperit o bogăție mai mare: pacea interioară și bucuria de a-i sluji pe cei mai nevoiași. Convertirea lui este o mărturie a ceea ce înseamnă să te lași călăuzit de harul divin, acolo unde limitele umane se opresc.

Istoria lui Francisc ridică pentru fiecare dintre noi o întrebare: la ce suntem dispuși să renunțăm pentru a-L urma pe Cristos? Evanghelia nu cere tuturor să vândă tot și să trăiască în sărăcie absolută, dar ne cheamă să nu fim robiți de lucrurile materiale. Este o invitație la sărăcia spirituală, adică la libertatea de a folosi bunurile lumii fără a deveni dependenți de ele.

Dumnezeu nu ne cere imposibilul, ci ne dă harul de a trăi conform chemării Sale. Sfântul Grigore de Nazianz arăta că harul face posibil ceea ce omului i se pare de neatins. Sfântul Francisc este exemplul viu al acestei realități: un om obișnuit, transformat prin har într-unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii. Convertirea lui nu a fost un eveniment singular, ci un proces continuu de aprofundare a relației cu Dumnezeu. Fiecare pas l-a condus mai aproape de Cristos, până când viața sa a devenit o Evanghelie vie. Asemenea Sfântului din Assisi, suntem chemați să ne reînnoim constant relația cu Dumnezeu, să răspundem chemării Sale și să renunțăm la tot ce ne împiedică să-I urmăm din  toată inima.