Părintele Alin Ciprian Cîndea: Fragilitatea loialității umane

„Au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui și strigau: «Osana!»” (Ioan 12,13)

În Duminica Floriilor, rememorăm intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, eveniment marcat de bucuria și entuziasmul celor care Îl primeau cu ramuri de finic și cu strigăte de „Osana!”. Cu toate acestea, Evanghelia acestei duminici ne reamintește că atitudinile oamenilor pot fi schimbătoare și că loialitatea lor poate fi volatilă.

În pericopa evanghelică de la Ioan (12,1-18), vedem că mulțimile care Îl întâmpinau cu bucurie pe Isus aveau să ceară, strigând, doar câteva zile mai târziu, răstignirea Lui. Aceeași mulțime care aplaudase învierea lui Lazăr din morți s-a lăsat influențată, în foarte scurt timp, de liderii religioși care doreau să-L reducă la tăcere pe Mântuitorul. Această schimbare brutală de atitudine este o reflectare a naturii umane și a fragilității legăturilor care există adesea între oameni.

În societatea noastră, suntem adeseori martori ai unui fenomen similar. Oamenii se pot arăta prietenoși și binevoitori într-un moment, iar în următorul pot întoarce spatele și pot acționa împotriva celor pe care îi numeau prieteni. Această instabilitate a relațiilor umane poate fi adesea devastatoare și poate provoca suferință, dezamăgire și chiar conflicte.

Noi, creștini fiind, suntem chemați să fim diferiți. Suntem chemați să fim stânci de stabilitate într-o mare de schimbări. Trebuie să ne conducem viața bazându-ne pe cuvântul Domnului și să ne arătăm loialitatea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru în fiecare zi, indiferent de circumstanțe.

Este bine ca, din când în când, să reflectăm la modul în care ne raportăm la cei din jurul nostru, pentru a rămâne oameni integri și de cuvânt, care își respectă promisiunile și care rămân fermi în credința lor, în ciuda vânturilor schimbătoare ale vieții. Să ne amintim că iubirea și compasiunea sunt valorile care îl definesc pe creștin și că acestea ar trebui să ne călăuzească în toate relațiile noastre. Să nu fim ca mulțimile care Îl ovaționau pe Domnul la intrarea Sa în Ierusalim și care apoi și-au schimbat rapid starea și convingerile, în funcție de presiunile externe. Să fim, în schimb, ca Maria din Betania, care, prin gestul ei de dragoste și de recunoștință față de Isus, ne învață că loialitatea și iubirea devotată trebuie să fie constante în viețile noastre și că nimic nu trebuie să ne împiedice să ne comportăm în consecință.

Și, mai presus de toate, să nu uităm că nu suntem ceea ce spunem, ci ceea ce facem. Nu suntem după cum gândim, ci după cum acționăm. De aceea, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne întărească credința și să ne îndrume pe calea stabilității și a devotamentului, astfel încât să rămânem întotdeauna inspirați de iubirea Sa în relația noastră cu ceilalți.