Părintele Radu Roșu: Pentru toate persoanele în curs de vindecare de codependenţă

Următoarele puncte sunt mai mult sau mai puţin universal valabile şi pot fi aplicate în majoritatea situaţiilor. Foloseşte-le ca reper pentru evaluarea relaţiilor tale prezente.

• Fără abuzuri fizice sau verbale din partea nimănui.

• Fără comportamente imorale. Aceasta înseamnă că nu vei minţi pentru a acoperi pe cineva sau nu vei aştepta ca cineva să treacă peste standardele lui etice pentru a te proteja pe tine. Persoanele codependente pot să-şi relativizeze standardele morale (şi apoi să justifice acest lucru în moduri cu totul neaşteptate) pentru a proteja persoanele de care sunt preocupate în relaţia lor de codependenţa.

• Fără alcool sau consum de alte substanţe chimice de către membrii familiei, mai ales acasă.

• Nimic ilegal. De la traficul de stupefiante, până la şofatul sub influenţa alcoolului şi ignorarea amenzilor la parcare, persoanele grav codependente tind să se angajeze în multe activităţi ilegale sau pur şi simplu ignoră faptul că fac ceva ilegal. Acest lucru nu trebuie să se întâmple.

• Gata cu salvarea. O dată ce ai identificat atitudinile de acest gen, trebuie să-ţi iei angajamentul că vei înceta. Nici măcar un „numai de data asta.“

• Nu-i mai lăsa pe alţii să profite de tine, numai dacă hotărăşti că lui Dumnezeu i-ar plăcea. Sună ciudat? Credem că nu. Cât de des se întâmplă ca persoana codependenta, care are atât de puţin respect de sine, să se lase convinsă să ajute pe cineva, să-i plătească cauţiunea (la figurat, dar câteodată şi la modul propriu)? Aici trebuie să examinezi cu grijă deosebirea dintre un ajutor creştinesc şi exploatare.

Călăuza într-o astfel de situaţie este întotdeauna Iisus Hristos. El L-a citat pe Tatăl Său când a spus: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Matei 19:19). Acest lucru nu înseamnă: „Iubeşte-l pe aproapele tău în loc să te iubeşti pe tine.“ Nu înseamnă nici: „Fă totul pentru aproapele tău, fie că este necesar sau în interesul lui, fie că nu.“ O astfel de iubire necondiţionată pentru semenii tăi rămâne întotdeauna la libera ta alegere!

Un exemplu semnificativ este Gladys Jordan o pacientă a unei clinici de tratament. A ajuns să se ocupe de copiii unei vecine de mai multe ori pe săptămână. Vecina avea întotdeauna o problemă: „Trebuie să dau o fugă până la magazin.“; „Dacă nu ies puţin, încep să urlu“; „Trebuie să curăţ bucătăria înainte ca Dan să vină acasă şi copiii o să facă mizerie peste tot“; „îi duc un castron lui Gertie, ştii tu, aia retrasă, şi copiii o enervează.“

La început, lui Gladys nu-i păsa. La urma urmei, era vorba de o membră a bisericii lor, o soră întru Hristos. Dar, cu timpul, lui Gladys a început să-i displacă profund această situaţie. Resentimentele musteau în timp ce Gladys nu spunea nimic.

Dar monologul ei interior se derula neîncetat: Trebuie să-ţi ajuţi aproapele. Sari în ajutorul surorii tale. Mă ia de fraiera. Se foloseşte de mine. Nevoile ei sunt justificate. Sentimente contradictorii îi torturau conştiinţa.

În timpul unei şedinţe, a adus problema asta în discuţie.

A fost întrebată următoarele: „Stai cu copiii din datorie creştinească, sau fiindcă îţi e teamă că ea se va înfuria dacă n-o faci? Cu alte cuvinte, care sunt motivele tale? Ceea ce faci tu vine dintr-o nevoie profundă sau e numai de convenienţă? Are şi alte posibilităţi, sau tu eşti singurul om la care poate apela?“

Gladys a hotărât că motivele ei nu erau deloc bazate pe o altruistă datorie creştinească, ci pe teama de ce va zice lumea. O făcea mai mult de convenienţă decât din datorie, iar femeia aceea avea într-adevăr alte posibilităţi, dintre care unele ar fi costat-o ceva bani, altele nu. Din acel moment, Gladys a decis să-i acorde ajutorul numai în situaţii într-adevăr de urgenţă şi să facă din acest lucru o datorie creştinească.

Dar cum putea să deosebească o nevoie urgentă a femeii de o simplă toană? A stat de vorbă cu ea şi, pentru prima oară, şi-a spus şi ea doleanţele în ceea ce priveşte relaţia lor. Era dispusă să aloce X ore pe săptămână pentru a sta cu copiii vecinei, şi atât. Femeia putea să aleagă ce ore şi în ce situaţii să o roage să stea cu copiii ei. Vecinei i-au trebuit vreo câteva luni ca să-şi dea seama că Gladys era foarte hotărâtă şi că aşa va rămâne. Acum, Gladys se simte mult mai bine, făcându-şi datoria creştinească, iar vecina se descurcă foarte bine.

În final, cântăreşte-ţi toate relaţiile în faţa lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Gladys. Ce faci pentru El? Ce pretinzi că faci pentru El, dar în realitate nu este aşa? Relaţiile tale prezente te ajută să te împlineşti spiritual?

În acest moment pedalezi pe bicicletă. Ai ajuns aproape de vârful pantei şi te descurci foarte bine. Un mentor, un duhovnic se află alături de tine pentru a te sprijini când te clatini.

Mai există o singură etapă, menţinerea, dar este vorba mai degrabă de un proces continuu decât de un popas de-a lungul drumului. Pe această treaptă ai cel mai mult nevoie de ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu, pentru că mentorii umani, oricât de maturi sau demni de încredere ar fi ei, nu te pot conduce până la capătul drumului.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!