Părintele Vasile Beni: Joia Mare. În această seară, Hristos nu ne cere perfecțiune. Ne cere inimă

În Joia Mare ne întâlnim cu Dumnezeu Care plânge, Care Se teme ca om, Care spune: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta…” Dar adaugă: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă”......și aici este cheia mântuirii noastre: să învățăm să spunem și noi: „Facă-se voia Ta”.......

                           Dragii și bunii noștri credincioși!

        Joia Mare nu este doar o zi din calendar, este o zi în care cerul coboară pe pământ și Dumnezeu Se apropie de om mai mult ca niciodată. Este ziua iubirii până la capăt, ziua în care vedem cât valorează sufletul nostru în ochii lui Hristos.

           În această sfântă zi, Biserica ne pune înainte patru evenimente cutremurătoare, patru icoane vii care ne învață cum să iubim, cum să iertăm și cum să ne mântuim.

      1. Spălarea picioarelor – smerenia care vindecă lumea. Înainte de Cina cea de Taină, Hristos face un gest neașteptat: Se pleacă și spală picioarele ucenicilor. El, Domnul, Învățătorul, Creatorul Se face slujitor. Petru se tulbură: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Și Hristos îi răspunde: „Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine”.

Ce înseamnă asta pentru noi? Că fără smerenie nu există mântuire. Că fără iertare nu există pace. Că fără coborâre nu există înălțare. Astăzi, Hristos îngenunchează și înaintea noastră. Nu ca să-I spălăm noi picioarele, ci ca să ne învețe să ne plecăm unii înaintea altora.

      2. Cina cea de Taină – darul iubirii veșnice. La masă cu ucenicii, Hristos face ceva ce nu mai făcuse nimeni: „Luați, mâncați… acesta este Trupul Meu”. „Beți dintru acesta toți… acesta este Sângele Meu”. Aici se naște Sfânta Împărtășanie. Nu ne lasă doar o învățătură. Nu ne lasă doar amintirea Lui. Ne lasă pe Sine Însuși. De fiecare dată când ne împărtășim, nu primim ceva simbolic. Îl primim pe Hristos întreg.

       3. Rugăciunea din Grădina Ghetsimani – lupta din inimă. După Cină, Hristos merge în grădină și Se roagă. Acolo vedem un Dumnezeu Care plânge. Care Se teme ca om. Care spune: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta…” Dar adaugă: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă”. Și aici este cheia mântuirii noastre: să învățăm să spunem și noi: „Facă-se voia Ta”.

  4. Trădarea lui Iuda – rana iubirii. Și vine momentul cel mai dureros.  Iuda Îl vinde pe Hristos cu un sărut. Nu cu o sabie. Nu cu un strigăt. Cu un gest de iubire falsă. „Prietene, pentru ce ai venit?” Nu-l respinge… nu-l blestemă. Îl numește prieten. Cea mai mare durere nu vine de la dușmani. Ci de la cei apropiați. Și noi, de câte ori nu L-am trădat pe Hristos?
Pentru bani  pentru mândrie  pentru păcate mici pe care le numim „neînsemnate”. Dar vestea bună este aceasta: Hristos încă ne spune „prietene”. Încă ne așteaptă. Încă ne iubește.

Concluziv fiind, putem să spunem că Joia Mare nu este doar despre trecut.
Este despre noi. Suntem noi smeriți ca la spălarea picioarelor? Suntem noi curați ca să primim Cina? Suntem noi treji în rugăciune? Sau suntem ca Iuda aproape, dar departe? În această seară, Hristos nu ne cere perfecțiune. Ne cere inimă.

Să-I spunem: „Doamne, nu sunt vrednic dar vreau să fiu al Tău”. Și atunci, dincolo de trădare, de frică, de slăbiciune vom descoperi că iubirea Lui este mai mare decât toate. Amin!

Pr.  Vasile Beni