Părintele Vasile Beni: Maica Domnului ne însoțește pe tot parcursul vieții noastre

       Dragii și bunii noştri credincioşi!

    Sinaxarul zilei din 15 august ne spune cum îngerul Gavriil, care i-a adus vestea că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, s-a arătat din nou Maicii Domnului pentru a-i vesti, de această dată, întâlnirea cu Fiul ei, în rai.   După obişnuitele rugăciuni pe Muntele Măslinilor, Fecioara Maria a mers la apostoli şi la ucenici, pentru a le vesti apropiatul ei sfârşit pământesc. După ce i-a binecuvântat, Maica Domnului a adormit în patul în care era aşezată, înconjurată fiind de cei apropiaţi. După trei zile de la îngropare, Apostolul Toma, sosind dintr-o călătorie, a cerut permisiunea de a-şi lua rămas bun de la Maica lui Hristos. A mers la mormânt, dar a găsit doar giulgiurile cu care fusese înfăşurat trupul ei, semn că a fost ridicată cu trupul la cer, pentru a fi aproape de fiul ei, Iisus Hristos. Cu toate că a fost ridicată cu trupul la cer, Maica Domnului este prezentă în viaţa fiecăruia dintre noi: ,,Întru naştere, fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi prin rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”ne spune (Troparul la Adormirea Maicii Domnului).

 În cele ce urmează aş dori să ne oprim la două învăţături sau exemple despre Icoana Maicii Domnului.

    De unde aflăm că România este Grădina Maicii Domnului. Papa Francisc în 2019 și Papa Ioan Paul al II-lea în 1999 au spus în vizitele lor un fapt vehiculat în tradiția noastră încă din secolul al XV-lea, acela că România este „Grădina Maicii Domnului”. Puțini dintre noi ştim însă de unde vine acest apelativ. El are la bază o minune petrecută în judeţul Neamţ, la Mănăstirea Bisericani pe vremea Sfântului Cuvios Iosif.

   „Grădina Maicii Domnului” este asimilată de creştinii ortodocşi, în general, ansamblului monastic de pe Muntele Athos. În 1499, Cuviosul Iosif de la Bisericani şi ucenicii săi au început să construiască o biserică. Însă din cauza războaielor și a altor probleme ale vremii au renunțat acest demers și au hotărât să plece în Sfântul Munte Athos, supranumit „Grădina Maicii Domnului”. La plecare, Fecioara Maria li s-a arătat într-un stejar și i-a oprit să plece. Din stejarul respectiv, pe care credincioşii puneau adesea icoana Maicii Domnului, le-a spus Ea călugărilor: „Nu mai mergeţi la Muntele Athos, pentru că şi aici este grădina Mea”. Şi de-atunci s-a spus că şi România este “Grădina Maicii Domnului”.

       Monahii au găsit într-o scorbură a stejarului din care a glăsuit Maica Domnului o icoană făcătoare de minuni, iar pe acel loc a fost construită o bisericuţă de lemn. Rădăcinile acelui stejar se află și acum la Bisericani, într-o biserică nouă sfințită de Patriarhul României pe vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei pe 3 octombrie 1999, la împlinirea a 500 de ani de la apariția Maicii Domnului. Așadar, însăși Maica Domnului a spus pentru prima dată că România este Grădina Ei.

    În frumoasa schiţă literară intitulată Icoana Maicii Domnului, părintele profesor de vrednică pomenire Victor N. Popescu (1897-1978), istoriseşte o întâmplare care ilustrează foarte bine preţuirea de care se bucură cultul Fecioarei Maria în viaţa creştinilor noştri. Iată rezumatul acestei povestiri: Un tânăr preot de ţară, plin de râvnă şi bune intenţii, voia să facă pe lângă biserica lui un mic muzeu sătesc, în care să strângă, pe lângă alte obiecte, icoane vechi din sat, dând în schimb familiilor donatoare icoane noi, sfinţite după toată rânduiala. Demersul său n-a fost deloc uşor, pentru că creştinii s-au despărţit cu mare greutate de icoanele la care erau obişnuiţi să se închine. Doar încrederea pe care o aveau în părintele lor i-a determinat să nu-l refuze. Între donatori s-a numărat şi o văduvă bătrână şi săracă, foarte evlavioasă, care i-a dat părintelui o icoană a Maicii Domnului, pe care o avea din moşi strămoşi, pe dosul căreia erau însemnate, ca într-o cronică, evenimente deosebite din viaţa lor de familie. A doua zi bătrâna urma să meargă la biserică pentru a lua în primire icoana cea nouă. Dar pe măsură ce se apropia seara, căsuţa săracă i se părea bătrânei din ce în ce mai pustie. Când a dat să se închine, ca de obicei înainte de culcare, din locul gol al icoanei i s-a părut că aude glasul răposaţilor ei, spunându-i: „Cui vrei să te mai închini? La pereţii goi? Unde-i Maica noastră?...”. Şi bătrâna n-a mai putut închide ochii toată noaptea! A doua zi, înainte de revărsatul zorilor, s-a şi înfăţişat înaintea părintelui, care a înţeles imediat cum stau lucrurile şi i-a restituit icoana cea veche, fără împotrivire sau mustrări. Bătrâna a aşezat-o la locul ei, fericită, a bătut 12 metanii şi a rostit rugăciunile după obicei. Astfel - încheie autorul povestirii - chipul Maicii Domnului, luminat de candela care stătea aprinsă toată noaptea, a ţinut de urât bătrânei şi i-a dat somn cu pace, până ce i s-au deschis ochii către lumea cealaltă, unde a văzut pe toţi ai ei, adormiţi de mult în Domnul...(pr.V.Gordon).

      Nu cred să existe vreo casă de creştin ortodox în România în care să nu fie măcar o icoană a Maicii Domnului! Pentru că icoanele ne însoţesc pe noi, creştinii ortodocşi, de-a lungul întregii vieţi. Pentru creştini, icoanele sunt un obiect sfânt prin care simţim prezenţa personală a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului sau a sfinţilor reprezentaţi. Şi de aceea să nu uităm să ne rugăm Maicii Domnului zicând cu sfântul Ioan Iacob Hozevitul:                      

„Prea Sfântă Maică şi Fecioară / Nădejdea sufletului meu
Tu eşti a mea mijlocitoare / La milostivul Dumnezeu!

De n-ar avea la ceruri lumea / Rudenie de pe pământ
Atunci ar fi pustie viaţa / Asemenea unui mormânt!

De nu erai tu primăvară / A veacului înţelenit
Ar fi rămas de-a pururi iarnă / Şi soarele n-ar fi zâmbit.

De n-ai fi revărsat tu zorii / Peste pământul adormit
Atuncea umbra cea de moarte / Ar fi rămas fără sfârşit.

Iar astăzi, Prea Curată Maică, / Când toţi ne-am abătut la rău,
De nu te vei ruga fierbinte / Ne părăseşte Fiul Tău!

Trimite-i semn de pocăinţă / Norodului nedumerit
Şi adă iarăşi la credinţă / Pe sufletul cel rătăcit!

Dezleagă, Prea Curată Maică, / Cătuşele celor robiţi
Şi dăruieşte-le răbdare / Creştinilor năpăstuiţi!”

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni