Părintele Vasile Ciherean, omul care aşează arta în dreptul inimii

Născut în dragoste pentru frumuseţe, crescut cu binecuvântări, părintele Vasile Ciherean, din Lunca Ilvei, este omul care aşează arta în dreptul inimii. Sculpturile sale înfrumuseţează centrul localităţii şi curtea bisericii, iar picturile dau o altă viziune vieţii. Pictor şi sculptor care-şi adapă sufletul în creaţie. Şi mai presus de toate, poet. Este de ajuns să citeşti volumul „Fonetica iernii”, apărut anul acesta la Editura Gedo din Cluj-Napoca pentru a-ţi da seama de harul cu care părintele Ciherean reuşeşte să aşeze cuvintele într-o poveste.

Cartea este o antologie de autor, frumos ilustrată cu lucrările sculptorului şi mângâiată prin privirile poetului. „A şaptea viziune 2003”, „Miercurea dinăuntru 2006”, „Poeme 2009”, „Fonetica iernii 2011”, un şir de mărgele aşezate în cartea care dintr-un obiect de sărbătoare devine esenţă pentru viaţă: „Vecinătăţile-s luminate de îngeri/ câteva stele suflând peste sat”. Atunci când „pe pajiştea zilei de-apoi/ paşte o singură turmă”, poetul devine stăpânul cuvintelor „sub soarele pătat”. În poezia lui Vasile Ciherean „firimituri de cer/ înmiresmează râul”, dând viaţă fiecărei trăiri atunci când noaptea se revarsă peste sat. Cartea este ca o scrisoare prelungă, în care focul şi lumina, elementele primordiale, se zbat întru salvarea sufletului: „ţinea în mâini un astru viu/ învelindu-l cu zăpada omenească”. Poetul aşteaptă „surâsul lui Dumnezeu” într-o fericită vară în care „pulberea amiezii se strecoară” în poem: „intru în pridvor/ icoana mă sărută şi plânge/ pe masă-i candela albastrului imens” Convins că „atât începutul cât şi sfârşitul/ în dar/ le-am primit” poetul îşi construieşte versurile astfel încât fundamentul acestora să rămână reper peste timp: „tot ce e frumos în cartea mea/ arde/ cenuşa se scurge într-o stea depărtată”. Sub privirile omului, creaţia şlefuită devine un simbol a petrecerii noastre: „mai am încă puţin şi voi ajunge să fiu răsplătit/ cu eternitatea clipei”. În prag de iarnă, artistul (poetul, pictorul şi sculptorul) dă binecuvântare harului: „îi sunt recunoscător iernii pentru că m-a învăţat/ să-mi preţuiesc mâinile… vocea ei pricepută/ nu dă greş”. Iarna îşi face apariţia peste coamele pădurilor din Lunca Ilvei. Vocea ei se aude din ce în ce mai puternic, iar albul va lumina pe Valea Izelor: „vârtejul odată făcut, ar putea să-i atragă pe cititori/ într-o imensă gaură albă”.

Părintele Vasile Ciherean slujeşte arta şi, dincolo de toate, înalţă rugăciuni către Bunul de Sus. O poartă spre rai străjuieşte Biserica. O poartă sculptată de părintele Ciherean.