Parodia epopeei ca specie

Bicentenarul morții lui I. Budai-Deleanu este prilej de readucere aminte a personalității fără egal și operei sale literare fără egal din cultura poporului român. Dintre câte reviste de cultură am parcurs în ultima vreme, „România literară” este (deocamdată) singura publicație de gen care comemorează pe marele cărturar și creator. Răzvan Voncu operează această restituire, dintre foarte puținele dedicate în ultimii ani lui I. Budai-Deleanu. Analizând principala creație literară a celui omagiat, «Țiganiada», Răzvan Voncu îl re-europenizează pe autorul remarcabilei epopei, pornind de la studii și analize semnate de G. Călinescu, N. Manolescu, Romul Munteanu, Mihai Mitu și alții, desigur:
„Romul Munteanu a pus în relație stilul epopeei cu cel al literaturii baroce europene, operând distincția fundamentală între ideologia textului (care e vădit iluministă) și poetica sa (care e vizibil barocă, asemeni multor alte opere central-europene de la cumpăna secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea). În fine, nu puțini comentatori vorbesc despre «Țiganiada» ca despre o epopee parodică, în special în cea de a doua ei versiune, cea încheiată în 1812, în care autorul a trasformat micile note de subsol din prima variantă, într-un adevărat paratext și comentariu didascalic al epicului propriu-zis. Însă «Țiganiada» nu este o epopee parodică, nici o versiune românească și cultă de epopee burlescă. Ea este altceva și mai mult decît atât: o parodie a epopeii ca specie. S-a observat mai demult că, uneori, când o formă literară își epuizează posibilitățile, finalul ei este marcat de o parodie. Probabil că exemplul cel mai cunoscut, în literatura universală, este «Don Quijote», în care Cervantes, la începutul Secolului de aur spaniol, a parodiat (în loc de ceremonie funerară) muribunda specie a romanului cavaleresc. La noi, în mic, un demers similar a făcut la un moment dat – fără prea mult succes de public și critică – I.L. Caragiale, care, cu parodia sa O soacră (Soacră-mea Fifina), a pus punct final vodevilului, inaugurat în dramaturgia românească de Alecsandri și, în general, de scriitorii pașoptiști. «Țiganiada» devoratorului de epopei clasice și renascentiste, care este I. Budai-Deleanu, e în mod vădit o parodie a tuturor normelor de gen ale speciei epopeei”.
Gheorghe Grigurcu recenzează volumul «„Bulevardul” Niculae Gheran» antologie îngrijită de Andrei Moldovan (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019), o substanțială întrunire de comentarii care marchează cele nouă decenii de viață împlinite anul trecut de cunoscutul rebrenolog.
Editorialul semnat de Nicolae Manolescu este intitulat „La mare, cu mic, cu mare”. Tot N. Manolescu continuă răspunsurile la întrebări, deloc „ușoare”, formulate de Daniel Cristea-Enache (p. 28). Mihai Zamfir se întoarce la cărți sub o nouă rubrică de autor „Cosmologie și poezie”, de data aceasta oprindu-se asupra creației lui M. Eminescu.
Semnează eseuri, cronici literare și recenzii: Mircea Mihăieș, Alexandra Ciocârlie, Alex Ștefănescu, Ștefan Cazimir, Ion Pop, Lavinia Grijac, Simona Preda, Sorin Lavric, Irina Petraș, Ioan Holban, Vasile Spiridon ș.a.