Pârţ !

Rog persoanele pudibonde să nu ridice sprânceana a mirare, căci cuvântul din titlu este „omologat” de dicţionarele limbii române. În „Noul Dicţionar Universal al Limbii Române” se spune despre „pârţ” că este o interjecţie „care imită zgomotul produs de gazele eliminate din organism prin orificiul anal”; şi „se zice când cineva spune o prostie sau face o gafă”; şi se mai spune că este un „epitet depreciativ pentru un om de nimic”.
Mi-a venit gândul la „pârţ” în zilele acestea de august când un ins e suspendat, atârnat de o creangă bolnavă şi provoacă, iresponsabil, tensiune în ţară, sub privirile îngrijorate ale unor făţarnici demnitari europeni. Da, mă refer la viitorul eliminat din viaţa politică românească, actualul zis preşedinte suspendat, atârnat etc.
Şi mi-am amintit de o întâmplare cu Bulă.
Era la clasă şi a tras un pârţ. Şcolarii au izbucnit în râs, dar învăţătoarea s-a făcut că nu aude.
Peste puţin timp, Bulă repetă „glasul”. Copiii râd, învăţătoarea nu aude.
A treia oară, copiii râd mai potolit, însă strâmbă din nas. Învăţătoarea acum ia atitudine:„Te dau afară!” E ca şi cum i-ar fi spus: „Te suspend!”
Bulă iese din sală şi, oprit pe coridor, începe să plângă. Răcneşte a disperare.
Apare directorul, să vadă ce s-a întâmplat. Bulă, văzându-l, răcneşte şi mai tare.
Directorul îl cunoştea, fiindcă familia şcolarului locuia cu câteva case mai încolo de el şi ştia că-l cheamă Trăienel. „Spune-mi, Trăienel, ce s-a întâmplat”. Până la urmă, Bulă îl lămureşte asupra dramei. Directorul zâmbeşte şi face o glumă: „Păi, aşa, înseamnă te-a scos la aer curat.” „Da, dar acelea au fost băşini de la borşul de lobode.” „Şi? Ce-i cu asta?” ”Acuma trebuie să vină alea de la fasolea ce-am mâncat-o aseară. Şi cine mai râde de mine?!”