Pasionat de gătit? Iată cum ai putea face bani din hobby-ul tău!
Vrei să afli cum poți face bani din pasiunea ta pentru gătit? Ai ajuns unde trebuie, pentru că în rândurile de mai jos ți-am pregătit cele mai bune sfaturi care să te ajute în noul tău proiect. Trage aproape o agendă pe care să schițezi ideile care te inspiră, pune-ți imaginația la bătaie și începe cât mai curând să faci bani din cel mai delicios hobby din câte există! Iată ce trebuie să știi despre cum poți câștiga dintr-un blog culinar.
Alege-ți o nișă
Blogurile de gătit sunt deja o industrie saturată, însă nu te descuraja, asta nu înseamnă că nu îți poți găsi un loc în interiorul ei. Primul și cel mai important pas pe care trebuie să îl faci este să îți alegi o nișă pe care să începi să o cultivi prin rețete specifice și o comunitate pe măsură. Fiind un domeniu atât de vast, poți opta pentru absolut orice direcție, însă noi îți recomandăm să alegi tipul de bucătărie care te inspiră cel mai mult. Iată câteva exemple de rețete pe care te poți nișa și pe care le poți pregăti pentru viitorii tăi fani:
-
rețete vegane
-
rețete cu puține ingrediente
-
rețete de prăjituri sau patiserie
-
rețete sănătoase
-
rețete fără gluten, fără carbohidrați și/sau fără zahăr
-
rețete pentru animale de companie
Imediat ce ai ales o direcție, e timpul să începi, propriu-zis, treaba pentru blogul tău culinar.
Echipează-ți bucătăria
Chiar dacă îți exersezi talentul pentru gătit de ceva vreme, fă un inventar înainte să dai drumul la cuptor. Asta pentru că e posibil ca pentru anumite rețete să ai nevoie și de alte ustentile decât cele pe care le folosești în mod frecvent. Află cum îți alegi cele mai bune oale din inox și unde poți găsi cele mai accesibile castroane, spatule, forme pentru torturi sau alte accesorii care îți vor face munca mai ușoară. Nu uita că pentru fotografii sau clipuri video vei avea nevoie și de cel puțin o sursă de lumină suplimentară față de cea pe care o folosești în mod obișnuit atunci când gătești, pentru o claritate exemplară a imaginilor.
Fă-ți simțită prezența online
Creează un site folosind un nume sugestiv care te va reprezenta mult timp de acum înainte. Cumpără un domeniu și o temă pentru o platformă pe care îți vei afișa munca, dar nu uita nici de social media. Un cont de Facebook și unul de Instagram, unde poți posta pașii rețetelor, imagini din timpul preparării sau alte lucruri care ți se par interesante, te vor aduce mai aproape de comunitatea pasionată de gătit din România sau, de ce nu, din toată lumea, dacă alegi o abordare bilingvă.
Fii inventiv
Nu copia rețete care apar și pe alte platforme, pentru că nu va dura mult până când fanii tăi vor depista asemănările dintre tine și un alt blog și te vor penaliza, fără îndoială, deconspirându-ți sursa de inspirație. Fii curajos în bucătărie și inventează rețete noi, pornind de la ingrediente de bază, pe care să le combini cu cele exotice. Nu uita că partea vizuală este foarte importantă în cazul unui blog culinar, așa că axează-te mai mult pe preparatele cu multă culoare sau cu texturi interesante.
Vinde-ți produsul
După ce comunitatea ta de fani va fi din ce în ce mai mare, afiliază-te unei platforme de marketing, de unde poți prelua reclame pe care să le poți afișa pe site-ul tău. O altă sursă de venituri ar putea fi reprezentată de vânzarea propriei carte de bucate, dar și de sponsorizări din partea companiilor producătoare de materie primă.
Îți dorim mult succes în noua ta afacere online!
Citiţi şi:
- Transformă-ți experiența gătitului: află de ce oala sub presiune este perfectă pentru mese gustoase și economice!
- Vrei să gătești într-un stil sănătos? Uite un ghid simplu de urmat
- Prepararea alimentelor: Sfaturi pentru economisirea timpului în bucătărie
- Bucuria supelor și a sosurilor de casă
- Ce înseamnă brutărie ARTIZANALĂ și cum îți poți deschide și tu una
Adaugă comentariu nou