Pe Someș, în amonte (3)

Din nou la Năsăud. Dintre organismele nonguvernamentale, remarc două care refuză starea de somnolență: Despărțământul Astra și (mai nou) Liga scriitorilor năsăudeni. Nu întâmplător numărul 5 al revistei semestriale „Astra Năsăudeană” e scoasă sub auspiciile acestora; finanțată fiind de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.
Acest parteneriat editorial a dat, după cum probează conținutul , un mai vădit caracter cultural și de opinie.
Demersul publicistic al redacției (director: Ioan Seni, președinte ale Despărțământului Asociațiunii năsăudene; redactor șef: Mircea Daroși) se înscrie sub convingerea bardului de la Hordou, luat ca moto și tipărit pe prima copertă: „Soarele răsare roșu și tot roșu el apune,/ Omul bun în zile rele e tot bun, ca-n zile bune.”
Era de așteptat ca acest nr. 5 să fie dedicat recentei aniversări a celor 25 de ani de la revigorarea Despărțământului năsăudean al Astrei.
A fost plăcut emoționantă prezența la întâlnirea de lansare a revistei a unui grup de intelectuali (care au mai venit în ținuturile năsăudene !) din Cahul, zonă românească pe care vitregiile istoriei a purtat-o între tot felul de granițe. Oricum, se vede că hotarele, kilometri nu pot stăvili dorința de comunicare, hrănită de idealuri comune.
Sesizez un aspect (și care ar putea să displacă unei anume categorii de năsăudeni): Am observat că la faptele literar-artistice participă (sau sunt direct implicați în organizarea lor) distinse doamne și generoși domni, de vârsta a doua și (mai ales ?) de vârsta deplinei senectuți. Mi-e să nu se ajungă astfel la un hiat păgubos, căruia i-ar corespunde, parafrazând, zicerea: Afară-i vopsit gardul, dar înăuntru nu-i leopardul.
Cristeștii Ciceului. Prin dăscălița Nadia Urian, calea editorială între Reteag și Beclean e îmbogățită cu o escală în această localitate. Dar genetic, spiritual, cultural ea este, totuși, aparținătoare zonei năsăudene și aceasta poate fi o explicație pentru care volumul „Vitralii” (Ed. Napoca Nova, 2015) e semnat Nadia Linul Urian.
Cartea cuprinde schițe, povestiri ( de mirare, când în vogă este romanul !) ale cărei titlu se potrivește ansamblului prozastic compus din cele 46 de texte ocrotite de coperte. Scrierile sunt fulgurații evocatoare, mai cu seamă din mediul școlar, pigmentate cu dialoguri vii și întâmplări cu tangențe didactice sau puseuri cu haz.
Autoarea ține dinadins să compună o atmosferă etnoculturală specifică Someșului de Sus, ușor de recunoscut atât prin toponime, cât și prin onomastică și un savuros (ca să nu zic zdravăn) limbaj neaoș.
Îmi permit să enunț o dorință: în viitoarele volume (care vor fi, nu mă îndoiesc) să-și diminueze efuziunile sentimental… mămoase. Altfel spus, să fie… mai bărbată !