Pelinul vorbelor, „coarnele” cuvintelor

Mitropolitul Antim Ivireanu scria în faimoasele sale „Didahii”(Predici), că cine are inimă bună şi vrea să facă un bine în lumea aceasta, există două categorii omeneşti spre care ar trebui să-şi îndrepte fapta cea bună: spre săraci şi spre preoţi.
Despre săraci ştim pentru ce, dar pentru ce spre preoţi, ne-am întreba? Mântuitorul IISUS HRISTOS ştia că vor fi huliţi, prigoniţi, clevetiţi, urâţi, alungaţi şi chiar ucişi pentru Vestea cea Bună pe care o duc lumii cufundate în întuneric. Le spune dinainte acestea.„Dacă pe Mine M-au prigonit, vă vor prigoni şi pe voi, dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” (In.15.18). „Chiar şi paharul cu apă”- lucru atât de mic şi la îndemâna oricui- dat unora dintre trimişii lui HRISTOS în lume, „nu va rămâne fără răsplată.” Dar dacă îi duşmănim, clevetim, prigonim, ce va fi nouă? Despre un om sărman din satul copilăriei mele, Grigore Nebunul, ziceau unii că ar fi bătut un popă şi că starea în care se afla ar fi fost o consecinţă a acestui greu păcat. În una din exprimările sale melancolice, el spunea: „Mă, de popă să nu te atingi.”
Cugetam acestea, citind în prezentul cotidian mai deunăzi, un articol al dlui. Ioan Măgeruşan (”În plasa unui adevăr răstălmăcit”), plin de resentimente la adresa părintelui Nicolae Feier şi scrâşnete finale la adresa ortodocşilor in corpore: „Aşa se întâmplă când ai încredere în ortodocşi.”
Se ştie că preacucernicul preot şi profesor Nicolae Feier este unul dintre mulţii preoţi ortodocşi care îşi fac datoria la altar şi în lume cu strălucire şi rod bogat atât în faptă, cât şi în cuvânt. În amândouă se vede a fi la fel de cutezătot şi binecuvântat de Dumnezeu, iubit foarte de poporenii chiar ale feluritelor credinţe. Ba mulţi au vrut să-l facă primar, evident din pricina onestităţii şi a unei aprecieri publice absolut aparte. Nu voi spune prea multe, faptele vorbind cu asupra de măsură. Cărţile domniei sale sunt larg răspândite şi apreciate, încât fie vorba între noi, nici eu, nici dl. Măgeruşan nu suntem vrednici măcar să-i ştergem pantofii.de praf, vrednicului părinte.
Dl. IM are o aversiune greu de stins, împotriva părintelui Nicolae şo a ortodoxiei, încât aducându-şi aminte că prin octombrie 2010 (deci de mult timp) a scris un articol şi a fost de acord cu o rostire la Alba Iulia-1918, a Patriarhului E.Miron Cristea („Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte...aşa să rămână îmbrăţişaţi pe vecie toţi fraţii români.”) Citind acum o carte a lui Ioan Georgescu, din 1935(sau poate o citare a lui), a aflat că fraza ar aparţine...episcopului greco-catolic Iuliu Hossu. Adică curat luare de boi de la bicicletă! Domnia sa nu socoteşte că pe atunci nu erau aparate de înregistrat şi că unii autori pot socoti o spusă oarecare aparţinând cuiva, iar alţii, altcuiva, fiindcă la Alba oamenii se îmbulzeau şi nu mai ştiau de ei de fericire.. Frăţia era un gând al tuturor, fie rostit, fie nerostit. Se foloseşte o atare afirmaţie a lui Ioan Georgescu pentru a da cu barda într-un preot de mare cultură şi încă şi-n Biserica Dreptmăritoare (căci asta înseamnă ortodoxia). Şi chiar dac-ar fi aşa, onestitatea ne obligă să vedem şi alte surse culturale, dacă e să afirmăm ceva şi să facem pe procurorii, Şi de ce să scormonim trecutul, când românii în cauză şi-au iertat lor toate şi nici nu-şi mai amintesc de cele ce au fost, socotite de noi -subiectiv- bune sau rele? Adică s-au iertat şi au uitat cu desăvârşire toate cele trecute şi rămase în viforul vremii.
De mirare este că ceilalţi credincioşi din Biserica dlui. sus-amintit nu îl trag de mânecă de atâta vreme pe numitul Ioan Măgeruşan sau preacucernicii preoţi de acolo, care trebuie să fie „făcători de pace” şi domolitori ai celor izvoditori de vrajbe. Sau vorbeşte în numele lor? Nu ştim de vreo delimitare. Asemenea atitudini iudaice nu folosesc nimănui şi cel mai puţin autorului şi confraţilor lui. Speră şoarecele să dărâme Biserica Ortodoxă bimilenară? Doar ştim că HRISTOS o ţine, iar Sfânta Lumină o aşteptăm şi anul acesta la Ierusalim şi aici. Zadarnic v-a dat dna. dr.dr. Livia-Ana Tătaru lecţii de bun simţ (ca o fiică vrednică de preot greco-catolic), fiindcă nu pare să fi învăţat ceva sau nu v-aţi ales decât cu nişte vorbe ipocrite iezuitice: „Mulţumim pentru critici, mulţumim”, fără a renunţa la jungherul vorbelor şi otrava urii. Regret, adevărul e amar. Au dus zavistiile pe cineva în cer? Aveţi grijă de sufletul dv, domnule, fiindcă sunt atâtea lucruri frumoase de făcut în lume, în loc să dăm apă la moară bucurând pe Vrăjmaşul neadormit
Am domolit pe cât a fost posibil furtuna vorbelor, fiindcă suntem în Marele Post. De ce să nu ne întâlnim în iubire faţă de Hristos şi unul faţă de celălalt în lume? Nu este loc? Ne aşteaptă cerul, iar lumea aceasta, cu toate averile, proprietăţile, invidiile şi stăpâniile va pieri, spre a lăsa loc unui „cer nou şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” . Acolo, toate cele rele de acum nu pot avea loc. Aici să le lăsăm până mai este vreme, până mai putem spune „azi” şi ”acum”.„Să iertăm toate pentru Înviere şi astfel să ne îmbrăţişăm, grăind unul altuia- zice Sf. Ioan Gură de Aur: HRISTOS a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”