Poeta Ana Zegrean s-a mutat la cele veșnice

Într-o duminică, pe când lumina se însoțește cu întunericul, sufletul Anei s-a strecurat prin fanta subțire dintre ele spre lumea veșniciei, în care nu există boală și suferință. În urmă cu ani, citind un grupaj de poezii la cenaclul ,,George Coșbuc” i-a stârnit admirația lui Ion Moise, mirat de profunzimea versurilor. Nu înțelegea cum a ajuns la acel nivel. Ana a sugerat că așa a simțit, că vin dintr-o excepțională experiență individuală de viață și, în final, am auzit-o spunând: Am învins un cancer! Dintr-odată am simțit ceea ce spunea ca pe o biruință a tuturor prietenilor și a fost iar, ani întregi, harnică la scris, veselă, nu se plângea niciodată de nimic, fiind un om de o rară delicatețe sufletească, de o cumsecădenie și empatie greu de întâlnit. Însă biruința ei a fost doar de etapă, cum se spune. Dar toate biruințele pământești sunt temporare, viața fiind pregătirea pentru momentul despărțirii, pentru marea călătorie din care ne întoarcem doar la venirea Domnului Hristos.

Scriitoare de poezie și umor, Ana Zegrean reunea în sufletul ei poeta și epigramistul fin; sugera o lume a creației aparent incongruentă cu cea a veseliei epigramelor pe care le scria ca umorist, ambele laturi rămânând mai departe mărturie a unui suflet complex, sensibil, care șlefuia textele până la  căutata rotunjime sugerând perfecțiunea. De-a lungul anilor i s-au acordat pentru poezie și epigramă premii importante și a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România filiala Sibiu și membră a mai multor cercuri umoristice din țară. A fost apreciată între confrați, prețuită. În urmă cu niște ani, primarul Valentin Mureșan, colegul ei de generație, i-a organizat la Ciceu-Mihăiești - satul natal -, o emoționantă lansare de carte, care a însemnat sufletește mult pentru ea și pentru întreaga comunitate.

Iubea oamenii, era credincioasă, vorbea numai de bine despre colegii de scris și în întâlnirile la care participa aducea nota opiniilor personale pozitive, valorificatoare a ceea ce este bun, luminos pentru suflet; blândețea ei îmi aduce în minte, în acest moment, textul biblic: Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.  Va moșteni viitorul bunul ei nume de scriitor și om; a fost ceea ce numim cu un cuvânt, o Doamnă.

Oricât de mult ar iubi-o copii ei, Andreea și Zoli - atât de buni și delicați cu ea, familia, prietenii, mutarea la cele veșnice vine ca o izbăvire de suferința grea, cu neputință de purtat mai departe și drepatea pe care i-a făcut-o Dumnezeu a venit ca o mângâiere.

O vom ține minte prietenoasă și senină, plecată în călătorie, într-o primăvară. Într-un tărâm miraculos, ca în poeziile ei, unde vom merge să o vizităm și vom rămâne la o poveste cât veșnicia!

Dumnezeu să odihnească în pace sufletul ei blând!

Victor și Veronica Știr