Remember Ana Zegrean

În toamna anului 2019, primisem de la minunatul Om, Ana Zegrean cartea: ”Timp de fum”, Editura Contraste culturale, Giurgiu, 2019, dar, deși am citit atunci, atât prefața profesoarei Izabela Tănasă, cât și cele 91 de poezii, am amânat să comunic frumoasele impresii trăite urmare lecturii. Timpul a trecut, am fost și plecată în anul 2020 din Bistrița și, ca printr-o premoniție, am vorbit cu Ana la telefon despre carte abia în Primăvara anului acesta, 2021. Am convenit să ne revedem după ce se va simți mai bine, spunându-mi că îmi va telefona să merg la ea acasă. De multe ori, ceea ce nu facem la timp, nu se mai poate face! Pe 11 Aprilie 2021 blânda ființă a Plecat în Lumea de Dicolo! Mi-a rămas să citesc, printre Lacrimi de neoprit, cuvinte scrise în presa vremii, în ample articole despre Poeta Ana Zegrean. Spicuiesc din Ziarul Răsunetul, 13 Aprilie 2021: ”Într-o duminică, pe când lumina se însoțește cu întunericul, sufletul Anei s-a strecurat prin fanta subțire dintre ele spre lumea veșniciei, în care nu există boală și suferință. (...) Scriitoare de poezie și umor, Ana Zegrean reunea în sufletul ei poeta și epigramistul fin; sugera o lume a creației aparent incongruentă cu cea a veseliei epigramelor pe care le scria ca umorist, ambele laturi rămânând mai departe mărturie a unui suflet complex, sensibil care șlefuia textele până la căutata rotunjime sugerând perfecțiunea. (...) O vom ține minte prietenoasă și senină, plecată în călătorie, într-o primăvară. Într-un tărâm miraculos, ca în poeziile ei, unde vom merge să o vizităm și vom rămâne la o poveste cât veșnicia! Dumnezeu să odihnească în pace sufletul ei blând!” Am citat din ce au scris Victor și Veronica Știr. Tot din același ziar, citez un crâmpei din scrierea impresionantă a lui David Dorian: ”Vestea că poeta și prietena noastră Ana Zegrean a plecat dintre noi, în seara zilei de 11 aprilie, a căzut ca o lovitură năucitoare, când te îndoiești și mai speri în minuni; ca o blândă și imposibilă resemnare; ca un freamăt înghețat al primăverii care pentru ea nu va mai veni. Sau, în locul unde a plecat se va petrece o veșnică primăvară. (...) Tânguirile sale, presărate de aripa albă a morții, dobândesc imponderabilitatea și greutatea țărânii. Trecerea vămilor pregătește adevărata schimbare, la care nădăjduiește: ”mai sunt doar/ o jumătate de suflet/ cealaltă jumătate scurmă/ în beznă/ o altă naștere.”. Moartea se configurează ca un ”dincolo de munte/ unde oameni și animale/ se dezbracă de carne/ și devin transparenți.”. Clipele noastre se aseamănă cu cele ale lumânării de ceară, cu cele în care numărăm sfârșitul de an.”, mai spunea David Dorian.
Prin grija Familiei, s-au editat o parte din poeziile ei nepublicate în volumul: ”Eu și singurătatea”, Editura Napoca Star, 2021.
După ce citim poeziile Anei Zegrean și dorim să comunicăm o impresie, am vrea să le citească și ceilalți pe toate, să trăiască emoții puternice ca și noi. Însă, posibil este doar să facem o selecție, să reproducem câteva picături de frumoase versuri: ”Că râd sau plâng, nu-i treaba lor s-asculte!/ Sunt doar poet, cu sufletul în palmă!/ Părerea lumii, care știe multe/ Nu mă atinge și n-o bag în seamă!”; ”Mi-e foarte greu, cu o aripă/ Spre cer să mă înalț, să zbor...”. Poeta ne prezintă starea sa de perfectă receptivitate care, astfel, poate primi și sesiza în totalitate noutatea eternă a clipei. Se oprește în mijlocul gândului: ”stau în mijlocul acestui gând apăsător/ în care s-au adunat/ toate păsările nesomnului”. Face cumpărături pentru a nu fi singură: ”de teama singurătății/ am cumpărat toate cărțile/ din anticariat/ sunt vechi dar prețioase”. Înțelege viața pescărușilor: ”am început să înțeleg/ foamea pescărușilor/ în rotirea lor nebună”; Despre relația cu Dumnezeu Ana Zegrean spune: ”Amintește-ți Doamne/ că sunt/ Amintește-mi Doamne că Ești”.
Scriitorii Veronica și Victor Știr spuneau despre scrierile Anei Zegrean: ”șlefuia textele până la căutata rotunjime”. Da, așa sunt poemele ei. Cu numai câteva luni de zile înainte de a Pleca în Eternitate, a scris un poem pe care îl reproduc întreg: ”Când nu voi fi.../ Aș sta pe loc dar timpul nu mă lasă/ Zi după zi se duce în eter/ Și vine vremea să mă întorc acasă/ În locul stabilit... acolo-n cer.../ Eu nu cunosc secretele divine/ Ca muritor, o mamă m-a născut/ Poate crezând că va trăi prin mine/ Dar toți avem sfârșit și început.../ Nu pot să fiu de nemurire vrednic/ Mă consolez că-n legi așa e scris.../ Dar vreau să mi se scrie în pomelnic/ C-am fost o părticică dintr-un vis. 21.10.2020”.
Ana Zegrean știa că în interiorul omului este Dumnezeu, că acolo este Libertatea pe care omul o dobândește parcurgând ”un labrint de drumuri”. În poemul: ”Trepte” ne spune, cu luciditate, că o ține trează ”o mare de credință”. Să îl citim în totalitate: ”Trepte/ Sunt multe trepte să cobor în mine/ Cu tălpi însângerate adesea m-am târât/ Pe-o scară de cenușă în ruine/ Ce pare imposibilă de coborât/ Sper să nu fie foarte întuneric/ Îmi amintesc o candelă ce mai ardea/ Și lumina, cu scutul ei eteric/ O cămăruță mică... din inima mea/ Știu că voi da de-un labirint de drumuri/ Și-ncuiate porți spre izbăviri deșarte/ Chiar de-o să bâjbâi printre ceți și fumuri/ Tot voi dobândi suprema libertate/ Și voi zidi în mine-un templu sacru/ Mă ține trează, o mare de credință/ Că viața mea n-a fost un simulacru/ De iluzii false... ci... de biruință. 30. 11. 2020”. Minunat! Viața Anei Zegrean a fost o biruință. Frumoasă autoanaliză înainte de a Pleca Acasă! Știm că eul egotic al omului, adică, mintea și corpul fizic, sunt instrumentul simplu, iar Sinele este Subiectul suprem. Conștiința Sinelui este Înțelepciune. Poeziie Anei Zegrean arată această Înțelepciune. Am recepționat-o, de când ne-am cunoscut cu mulți ani în urmă, ca fiind realmente ființa omenească ce știa, prin gândire și creație, să își curețe căminul mental, acea casă a noastră care nu este fizică.
Îmi voi aminti veșnic de ea!