Politică
|
Asistăm la o retorică revanșardă tot mai pronunțată a politicienilor PSD și, mai nou, ALDE împotriva unui guvern căruia nu îi lipsește în acest moment nimic, eventual vectorul politic care i-ar... |
Primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, va deschide lista pentru Senatul României din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud la alegerile din această toamnă, a anunţat liderul... |
|
Radu Cârcu nu s-a prezentat la şedinţa de constituire a Consiliului Local Sângeorz-Băi din Motive medicale, a precizat liderul ALDE BN, Ioan Ţintean, într-o conferinţă de presă. În aceste condiţii,... |
Consilierul judeţean Mirela Cârcu, preşedintele Organizaţiei de Femei a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din Bistriţa-Năsăud, consideră că se impune o implicare mai mare în viaţa comunităţilor a... |
|
Preşedintele ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că nu a fost luată o decizie finală cu privire la alegerile parlamentare, în sensul participării pe liste... |
Senatorul liberal Cristian Florian, fost copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud, i-a fost alături, în prima conferinţă de presă noului lider Robert Sighiartău, anunţând că îl va susţine pe acesta în etapa... |
|
În urma apelurilor făcute atât de reprezentanţi ai societăţii civile, cât şi ai partidelor democratice noi privind necesitatea unei singure forţe politice alternative, luni 11 iulie 2016, a avut loc... |
Senatorul PNL, Dorin Dobra, susţine că comportamentul PSD atât la nivel naţional, cât şi la nivel local "e unul şi acelaşi,„de jucător mare cu comportament de om mic”,, preşedintele Radu Moldovan... |
|
Senatorul liberal Dorin Dobra a lăudat, în cadrul unei conferinţe de presă, iniţiativa Guvernului de a lansa programul „România competitivă”, un proiect pentru o creştere economică sustenabilă,... |
Biroul Permanent Naţional al PNL va lua luni o decizie cu privire la numirea unui preşedinte unic pentru filiala Bistriţa-Năsăud. Două propuneri au fost transmise de la Bistriţa, de altfel votate şi... |
|
Fostul preşedinte al Organizaţiei Partidului Naţional Liberal Prundu Bârgăului, Ioan Pop, s-a înscris recent în rândurile Partidului Social Democrat. Consilier local în două mandate, în perioada 2008... |
Scrisoare deschisă
Stimați locuitori ai județului Bistrița-Năsăud, |
|
Biroul Politic Național al PNL a votat luni președinți unici în 12 organizații - 11 județe și diaspora, a anunțat Vasile Blaga într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
"Dorim ca săptămâna... |
PES activists România are încredere că Liviu Dragnea va duce stânga la victorie la alegerile parlamentare
Reuniți la Pitești, în cadrul Adunării Generale, reprezentanții PES activists România au... |
|
Stabilit, timp de 10 ani, în Statele Unite ale Americii, unde a administrat propriile firme de construcţii, având în subordine peste 100 de muncitori, preşedintele PMP BN, Ionuţ Simionca nu uită că... |
Biroul Politic Județean al PNL Bistrița-Năsăud întrunit statutar în ședintă astăzi, 01 iulie a.c., a decis prin vot ca propunerea înaintată către Biroul Politic Național al PNL pentru funcția de... |
|
Ioan Ţintean, liderul ALDE Bistriţa-Năsăud, susţine că nu are ce să-i reproşeze lui Radu Cârcu, fost candidat de primar la Sângeorz Băi din partea formaţiunii şi ales consilier local, cu excepţia... |
Organizaţia Municipală a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa îşi propune să îşi pornească din nou motoarele, printr-un proces de reîmprospătare în plan organizatoric, înspre bază, inclusiv... |
|
Preşedintele Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, consideră că bilanţul şedinţelor de constituire a consiliilor locale şi a Consiliului Judeţean este unul... |
Înregistrând și ultima mare „reușită” aceea de a mai coopta câțiva parlamentari foști UNPR - iști, PSD are astăzi în Parlamentul României o majoritate confortabilă pe care o folosește la ceea ce știe... |
|
Ioan Deneș (PSD) este noul președinte al Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat, acesta fiind ales în 28 iunie. De altfel, acesta a mai deţinut şi funcţia de... |
Camera Deputaţilor a adoptat nuua lege a cooperaţiei, actul normativ aducând noi facilități pentru fermierii și producătorii care se asociază în cooperative agricole. Potrivit deputatului PNL,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 10:16
La mulți ani doamnei profesor Rodica Drăguș, inspector școlar de educație fizică și sport! Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Elena M. Cîmpan: Octombrie, primul bal
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
PSD Bistrița: Duplicitate politică în privința reducerii funcțiilor guvernamentale!
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
CONSILIUL DE MEDIERE solicită retragerea/respingerea dispozițiilor privind exceptarea avocaților de la autorizarea și supravegherea profesională în domeniul medierii
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Elena M. Cîmpan: Octombrie, primul bal
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
În ceas aniversar, gândurile noastre de bine se îndreaptă spre părintele IOAN CLAPA, preot paroh la Feldru.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...













































