Pompierii militari, volunari și personal silvic intervin la un incendiu de pădure izbucnit la Parva

Comunicat de presă

Pompierii militari din cadrul ISU Bistrița-Năsăud intervin în aceste momente pentru gestionarea unui incendiu de pădure izbucnit în localitatea Parva, în zona pășunii Comarnic.
La momentul solicitării, la locul evenimentului acționau deja personal al Ocolului Silvic și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, care au solicitat sprijin pentru limitarea și stingerea incendiului.
Pentru gestionarea situației operative, ISU Bistrița-Năsăud a alocat forțe și mijloace suplimentare, respectiv echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița și Stației de Pompieri Năsăud, care intervin în cooperare cu personalul silvic și serviciul voluntar.
Conform informațiilor din teren, incendiul se manifestă într-o zonă de pădure de fag, pe o suprafață estimată la aproximativ 10 hectare, focul propagându-se la doborâturi și stratul de frunziș, ceea ce îngreunează intervenția și favorizează extinderea acestuia pe terenul împădurit.
Din ordinul inspectorului șef al ISU Bistrița-Năsăud a fost dispusă creșterea capacității de intervenție, astfel că 10 cadre militare de la Stația de Pompieri Năsăud, împreună cu comandantul subunității, se deplasează în sprijinul forțelor aflate deja în teren, cu mijloace de transport și intervenție, pentru a intensifica acțiunile de localizare și stingere.
Intervenția este îngreunată de accesul dificil în zona forestieră, pompierii acționând în principal cu mijloace specifice intervențiilor în astfel de terenuri.
În acest moment nu au fost raportate victime, iar intervenția este în dinamică.
ISU Bistrița-Năsăud va reveni cu informații suplimentare în funcție de evoluția situației operative din teren

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5