Postbacalaureat

Acum, când bălăcăreala asta premergătoare referendumului e din ce în ce mai puturoasă (mă refer la mirosuri, nu la lene „profundă”), iar Înalta Poartă de la Bruxelles face exerciţii abuzive de băgarea nasului în… cucuruz, îmi pică dintr-un dosar o filă de caiet cu un text ce se voia lucrare de control al unui licean dintr-o clasă terminală.
Pe bună dreptate, după dezastrul ruşinos din abia terminata sesiune a examenului de bacalaureat, făcându-se frecţii la piciorul de lemn al învăţământului postfunerist, printre cauze comentatorii au amintit lipsa de motivaţie a învăţării şcolarilor postdecembrişti şi a actului didactico-pedagogic al profesorilor.
Dar se omite şi un alt aspect (nu ştiu de ce evitat): promovarea din clasă în clasă a handicapaţilor mintali, a retardaţilor (vocabulă preferată mai nou).
Din motive de gravidităţi, apăruse o catedră de română care trebuia acoperită, aşa se face că am fost solicitat şi eu să mă ocup de o clasă terminală. „Poate reuşiţi să-i învioraţi un pic” – mi-a spus directorul. După o vreme, diriginta clasei chiar îmi confirma că a observat la elevii ei un plus de interes pentru această materie. Da, dar erau şi o seamă de „bolovani”. La modul acesta: Încercând să storc apă dintr-unul din ei, exasperat de atâta „sensibilitate”, m-a apucat râsu-plânsu şi l-am întrebat: „Cum se numeşte Liviu Rebreanu ?” Senin şi cu un surâs blajin în colţul gurii mi-a răspuns: ”Avram Iancu”.
La „Enigma Otiliei”, caracterizându-l pe Costache Giurgiuveanu şi lămurind ce este acela un avar, a trebuit, desigur, să-l aşez în galeria acestui tip de personaj. Am plecat de la faimosul Hagi Tudose al lui Delavrancea. Desigur că le-am spus cum mânca el, degustând din produsele de pe tarabele precupeţelor (brânză, miere, salată ş.a.), cum l-au găsit mort peste o grămadă de monede de aur. Le-a plăcut, s-au amuzat.
În ora următoare, în ideea că îi ajut cu o solicitare uşoară, minimă, le-am cerut să caracterizeze în scris un personaj din romanul lui Călinescu, la alegere. Ei bine, iată de ce am păstrat următoarea lucrare de control:
„Romanul otiliei merge la piaţă să cumpere brânză el ajunge la piaţă la taraba cu brânză el gustă brânza şi spune nui bună brânza merge la a doua tarabă cu brânză şi spune nici asta nui bună el Romanul merge acasă la Otilia şi spune nu am găsit brânză el ajunge acasă şi de bucurie sare în banii galbeni.”
Mi-a venit gândul că a făcut-o în băşcălie.M-aş fi bucurat. Nu, n-avea cum.