Părintele Radu Liviu Roșu: Mânia

Urmează aproape spontan după şoc şi negare. Pentru a verifica această afirmaţie în viaţa de zi cu zi nu trebuie decât să mergi la cineva şi să-l calci zdravăn pe picior (numai nu-i spune că te-am trimis noi). Prima lui reacţie este şocul: „Ce... ?“ Apoi, îşi spune, „Nu se poate să se întâmple aşa ceva, nu-i aşa?“ Apoi urmează mânia. „Ce crezi că faci, ce te-a apucat?“ Toate aceste senzaţii îi trec prin minte fulgerător, în cele câteva clipe în care îşi strânge pumnul ca să te lovească.

Oricât de îndelungate sau efemere, aceste faze sunt inevitabil prezente în proces.

Unii oameni se lasă pradă mâniei, ca un copil mic căruia îi place să se joace în noroi. Pentru alţii e aproape imposibil să identifice sau să-şi exprime furia. Perfecţioniştii, codependenţii afabili, cei dedicaţi slujirii semenilor, cum era Walter Morgan, îşi petrec întreaga viaţă mascându-şi sentimentele personale, pentru ca ceilalţi să se simtă fericiţi şi în largul lor.

Cu un astfel de mod de viaţa, e foarte dificil pentru asemenea oameni să dea frâu liber mâniei. Sugestia lor posthipnotică profundă este: „Oricum ar fi fost familia în care ai crescut, nu trebuie să te înfurii.“

A trebuit vreodată să mânuieşti o pompă? Ştii, pompele acelea demodate pe care le vedeai la orice fermă. De obicei, trebuia să apeşi de câtevă ori repede, în sus şi în jos, pompând în gol. Apoi izbucnea şuvoiul de apă rece şi limpede, un pârăiaş subţire ce se transforma în curând într-un torent sclipitor. Dar unele pompe erau mai leneşe. Trebuia să ai cu tine în permanenţă un bidon cu apă, pe care o turnai în partea de sus a pompei ca să-i ungi garnitura pistonului si să o înmoi. Dacă n-o lubrifiai astfel, puteai să dai la pompă în jos şi-n sus până te învineţeai fără să scoţi o picătură de apă. Cu siguranţă că nu uitai a doua oară să umpli bidonul.

De obicei, în unele clinici de recuperare, staţia de întreţinere a pompei este o încăpere mare, plină cu saltele, saci, mănuşi de box, perne şi alte minunăţii. Ca să aibă şi ei idee ce înseamnă furia dezlănţuită, psihologii îi duc pe pacienţi acolo şi-i îndeamnă să-şi dea drumul.

În cazul celor ale căror emoţii sunt profund reprimate, e la fel de greu să-i ajuţi să-şi descarce mânia cum e să scoţi apă dintr-o pompă leneşă. Câteodată terapeutul trebuie să explice pacientului ce înseamnă mânie. Furia, sentiment firesc pentru mulţi oameni, e o emoţie străină unora. Câteodată, o activitate fizică intensă, cum ar fi lovirea unui sac de box, săriturile în sus şi jos, lovirea mingilor de tenis cu racheta, îi pune pe unii în legătură cu acea emoţie primară.

Spre exemplu,pacienți ai unor clinici precum Jill, soţia lui Jeny, nu avea nevoie de nici un ajutor pentru a-şi exprima mânia. Era specialitatea ei. Walter Jordan, de asemenea, a folosit sala pentru a scoate furia la suprafaţă. Jerry Braley a găsit o supapă specială pentru ea.

Era sfârşit de semestru la universitate, când Jerry s-a întâmplat să treacă cu maşina pe lângă UCLA. Membrii diferitelor frăţii îşi parcaseră maşinile demodate în curbă. Cu un dolar sau doi aveai privilegiul să izbeşti maşinile cu un ciocan. Era o distracţie foarte plăcută pentru cei care-şi luaseră ultimele examene şi o modalitate şmecheră de a face bani pentru frăţiile respective.

Pentru uşuraticul, sociabilul Jerry aceasta a reprezentat supapa de care avea nevoie. Şi-a scos haina sport, a pus o hârtie de o sută de dolari în cutie şi s-a îndreptat spre o Toyota din '72. Nu-ţi recomandăm chiar să distrugi automobile.

Spunem numai că, în cazul în care nu te înfurii niciodată, eşti o persoană care îşi reprimă mânia. Dar ea zace undeva, acolo, ca aburul din oala sub presiune, şi trebuie să deschizi cumva supapa. Pacienţii au inventat tot felul de metode pe care le poţi experimenta şi tu. Unii au încercat să-şi exprime mânia fizic. Alţii s-au aşezat pur şi simplu pe scaun şi s-au îngrijorat până, în sfârşit, au ajuns la furie.

Una dintre doamnele pe care au fost tratate n-a reuşit nicicum să se înfurie. Părăsea clinica în momentul în care a văzut un băieţel care a călcat intenţionat o albină. Fapta rea a înfuriat-o enorm. În momentul în care a început să-i facă morală băiatului (vorbind mai mult singură, fiindcă puştiul o tulise), zăgazul s-a rupt. S-a împleticit, ţipând şi plângând în hohote, şi a petrecut următoarele două ore consumându-şi furia demult îngropată.

Alege orice cale îţi convine pentru a scoate dopul şi a aduce la suprafaţă mânia ascunsă, astfel încât să te poţi dezbăra de ea. „Nici vorbă!“ vei replica. „N-o să mă transformaţi pe mine într-unul din oamenii aceia furioşi.“

Nu, nu vrem să facem acest lucru. Chiar dimpotrivă. Încercăm să eliberăm mânia ascunsă, şi covârşitoare, care se află deja acolo. Trebuie s-o identifici, s-o consumi, să-i faci faţă şi s-o exorcizezi. Furia este un mecanism natural, sănătos, dat de Dumnezeu pentru a face faţă suferinţei şi pierderilor.

Pavel a spus efesenilor: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Să n-apună soarele peste mânia voastră.” Ceea ce voia el să spună era: „Conştientizaţi furia pe care o simţiţi, înainte ca ea să se transforme în păcat“. Numai având de-a face cu furia poţi s-o laşi în urmă. Noi nu provocăm mânia, noi o exorcizăm.

Noi incizăm furunculul emoţiilor pentru a lăsa puroiul să curgă afară. Există dovezi foarte clare că mânia profund îngropată şi reprimată suprimă sistemul imunitar al organismului. Ea, oricum, constituie o toxină pentru spirit.

Diferite cercetări au arătat că un mare număr de bolnavi de cancer aveau, pe lângă problemele legate de sănătate, mari zone de resentimente şi suferinţă. Aceasta nu înseamnă că sentimentele ascunse au provocat cancerul, dar poate că, într-un fel, ele au avut un rol oarecare în declanşarea lui.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!