Poveşti cu România

Scriitorul Daniel Săuca îşi exercită latura de jurnalist în volumul „România mea nu mai există”, apărut la Editura Eikon, cuprinzând pastile publicate în cotidianul „Magazin Sălăjean” din Zalău. Deşi, după cum însuşi afirmă, editorialistul nu mai aşteaptă aproape nimic bun de la celebra clasă politică românească, ia frâiele democraţiei în mână şi le arată celor care se joacă cu soarta noastră slăbiciunile. Asistăm, în societatea de astăzi, la un „box fotbal” transmis în direct de televiziuni, cu pauze între reprize în care cartonul este arătat de fel şi fel de personaje care nu au ce căuta în politică. Editorialele nu au o lungime impresionabilă însă transmit mesajul prin forţa cuvintelor şocând adeseori: „România se îndreaptă tiptil, tiptil către cimitir”.
În zilele noastre deciziile politice răvăşesc, distrug aproape orice decizie raţională, înţeleaptă, iar atunci, într-o junglă isterică, „animalele politice se cred regi”. În pastilele scriitorului sunt conturate atât portretele lui Emil Boc – „un personaj comic”, dar şi ale vicepreşedintelui Oltean, cu celebra zicere „Broscoiul râios PSD i-a rămas în gât” sau că Emil Boc ar fi Ştefan cel Mare al zilelor noastre.
Aşa cum Avram Iancu spunea la Câmpeni, în 1850, „Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită”, Daniel Săuca vine să completeze dorinţa de apărare a valorilor noastre. Este greu de luptat într-o lume în care candidaţii îşi spun „proiectele” pe ritmuri de manele: „Hai mândră să ne îmbrăcăm/ Să mergem să ştampilăm/…/ Dar ai grijă cum votezi/ Pui ştampila pe Băsescu” (manelistul Nicolae Guţă& Roxana Prinţesa Ardealului). Atrage atenţia editorialul dedicat zilei naşterii poetului Mihai Eminescu, jurnalistul rugându-i pe politicieni ca măcar în această zi să tacă, poate aşa „am putea auzi un alt zumzet, al speranţei”.
Daniel Săuca este un apărător al limbii române, fiind nemulţumit de apariţia unor greşeli grosolane chiar în revistele culturale. A fi un om demn care-şi apără patria şi limba în zilele noastre poate fi considerat un lucru ciudat. Prin oameni ca Daniel Săuca poate că, într-o zi, valorile noastre vor fi recuperate astfel încât să privim demn peste graniţele ţării şi să afirmăm cu mândrie: sunt român.