Povestiri de acasă, Ioan Mititean

          Scriitorul năsăudean Ioan Mititean mi-a făcut cadou noua sa carte apărută anul acesta, ,,Povestiri de acasă”, proză scurtă, 272 de pagini, cartea poartă numărul 27 în setul de cărți ,,În vârful peniței”, și a apărut la Editura ,,Napoca Star” din Cluj-Napoca, director de editură prietenul nostru profesor și informatician Dinu Virgil-Ureche, originar din Poiana Ilvei, județul nostru, iar prof. ing. dr. Gabriela Nedelcu semnează tehnoredactarea și alcătuirea coperții.

          ,,Este o carte a amintirilor, un volum antologic de proză memorialistică, diferit de proza de imaginație. Scrierile ce le grupez în acest volum rezultă din mărturisirea unei experiențe de viață pe o perioadă mai lungă de timp, îmbrăcând forme diferite, ca memorii, jurnal intim, autobiografie, corespondență etc. Cu rolul de a mă confesa , de a comunica direct o experiență de viață, stăpânit fiind de sentimentul trecerii vieții, fără posibilitate de întoarcere, sentimentul ireversibilului,” Ioan Mititean.

          Setul de cărți al domnului Mititean, ,,În vârful peniței”, ne face cunoștință cu sute de personaje, autorul se învârtește în jurul lor, adulmecă, le respiră respirația, îi descoperă și ni-i pune în față să tragem și noi propriile concluzii. Exprimarea este liniștită, curgătoare, firească, ne povestește blând și ne lasă, de cele mai multe ori, un zâmbet gânditor. Autorul este un om riguros și este familiarizat cu lumea mirifică a cuvântului, este un solid eseist un cronicar atent și un redutabil astrist și creștin ortodox.

          Din ,,Povestiri de acasă” nu putea să lipsească satul ardelenesc tradițional, cu lacrimile și bucuriile lui, acest sat care-și poartă demnitatea pe umerii istoriei. Scriitorul are o frază limpede, echilibrată, fără ifose și fără a forța culoarea discursului narativ, se strecoară liniștit și zâmbitor prin lumea amintirilor, satul și locurile natale cu oamenii săi, domnul Mititean este preocupat de logica autenticului pur și nu ține neapărat la eleganța formei și a stilului, pentru dânsul primatul intelectual îl are gândirea curată, creația de idei, iar expresia, în cele din urmă, se naște în mod natural. Ideea centrală a scriitorului Mititean este dezvoltarea autentică a actului de cultură, dânsulface cu adevărat cunoscute tradiția populară, doinele, baladele, jocurile meleagurilor natale în special, aduce cu sine parfumul primăverii, ochiul său distinge imediat elementul țărănesc și cel universal, vede autenticul satului românesc, de multe ori cu un efect cromatic extrem de delicat.

          Noua carte a scriitorului Mititean abundă în fotografii în care amintirile nostalgice sunt la ele acasă, această carte a amintirilor se așează între istorie și literatură, are profunde efecte etnologice, toate aceste fotografii construiesc o minunată frescă a satului nord ardelenesc. ,,Țărani din Lușca în zi de sărbătoare, La hora satului, Elevi la plimbare-Bogdan Cârcu și Ionică Sermeșan, Familia lui badea Ion a Câtiului, Nutrețul la vite pentru iarnă, Fântâna din grădina lui Viorel de pe Vale, La arat, în Șesul din jos la cleja bisericii, Preotul Vălean cu diacul și fătul, dascălul Pop și Macidonic, Spre Răbăneasa, Casa lui Dumitru Gălan de la Pod, Adunăm recolta, Război de țesut, Cultură de floarea-soarelui, Se culeg cartofii lui Grivei, paznicul câmpului, Pe podul de gheață de peste râu La copcă, Pe Râpa Podireului, În livadă, La pescuit, La vie, În șes, parcele cu in, parcele cu cânepă, Pe hotarul lușcanilor, În lanul de porumb, Tălăngile lui Macedon, Casa lui badea Ion din Vale, Felinar, Casa berii, Vărul Petre Gălățan, un bun jucăuș, Cizășul de ieri, badea Grigore Mărginean cu lelea Măriuță, așteaptă colindătorii, Radu Marțian, la joc cu Livia Mititea, Interior de casă țărănească, Ceterașii, Poartă țărănească, Jocul Coasa, Casa berii de la Grigoriță, Pompei cu soția Maria, gazdele Casei berii, Mama cu unchiul Petre au copilărit pe această uliță, Subofițerul Petrea Gălățan, veteran de război, Casa eroului Petre Herța, Casa profesoarei mele de limba franceză-Victoria Dărăban, Șoferul Ion Linu trebăluiește prin ogradă, Badea Macoveicu familia, Feciorul lui badea Teofil, căsătorit în vale cu Anuca lui Chifa, Casa lui Nicolae al lui Pavel Lușcăniță cu badoc, Aici locuiește badea Vasile a lui Izidor, un vestit pomicultor, Preotul Marius Bozbici îndrăgește animalele, Așteptăm ciobanii, La hetașul lui Bărduț, La Cioroi, Casa părintească refăcută, Spre Poncea Crucii, Izvorul de la Cruce și halăul pentru vite, Zăhata lui badea Macavei”, toate acestea și multe altele sunt fotografii cu comentarii care iau pulsul autentic și pitoresc al locurilor natale ale scriitorului nostru Ioan Mititean.

          Satul natal Lușca se bucură din plin de atenția scriitorului. ,,Lușca este printre puținele sate care pe un teren atât de restrâns să aibă atâtea frumuseți naturale răspândite de pe malul stâng al Someșului până la Dudău sau Poiana Burii, locuri cu atâtea realizări mărețe făurite de mintea iscusită a vrednicilor săteni care trăiesc pe aceste meleaguri...Să pornim la drum, urcând prin Mihuța, pe Cărări sau Poiana Crucii, cu popasuri dese și observații îndelungi spre toate zările... Nici o descriere, oricât de măiestrit ar fi ea alcătuită, nici un tablou sau fotografie nu poate reda dimensiunile și coloritul natural de pe Podul Dascălului, De pe Poderei, Din Laz, din Bârc sau după Dealul lui Matei ori de pe malul lungului și fermecătorului Someș care stă de santinelă la hotarul de miazănoapte al satului...Îmi vin în minte zilele de vară petrecute în compania animalelor pe pășunea Mihuța, având în grijă toate galițele casei, doi boi, două juninci, o vacă, o vițică și opt-zece miei. Au fost zile de neuitat, cu jocuri, povești, glume, dar cu ochii țintiți asupra vitelor spre a nu ajunge în culturile de porumb din Șesul de Jos, unde la prânz coboram cu vitele la staniște, adică la umbra copacilor de pe malul Someșului.”

          Limbajul și stilul domnului Mititean sunt deosebite, dânsul are un anumit farmec al povestirii la ceas de seară, liniștit și senin, cu metafore relativ puține pentru a nu forța documentul artistic. Știe să comunice, are darul și pedagogia sa. Domnul Mititean rămâne un scriitor al evocării evenimentelor satului românesc, surprinzând o neobișnuită imagine a mișcării sutelor de personaje care trăiesc, se mișcă, fac viața, dânsul lunecă tandru printre amintirile sale lăsându-se, pe alocuri, copleșit și de un zâmbet trist pentru pierderea autenticității satului de odinioară. Solid și riguros cronicar și eseist, scriitorul năsăudean ne seduce prin generozitatea sa înnăscută, știe să intre în fascinantul joc al expresiei artistice, nu intră în capcana metaforelor, lăsându-ne impresia unei reale forțe intelectuale care este departe de a-și fi spus ultimul cuvânt.