Pr. Alin Ciprian Cîndea: Șapte mărturisitori cu credință nealterată

Marți, 19 martie 2019, Papa Francisc, în cadrul audienței acordate Cardinalului Angelo Becciu, Prefectul Congregației Cauzelor Sfinților, a autorizat promulgarea decretului privind martiriul Slujitorilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, episcopi români greco-catolici morți în faimă de martiri sub regimul comunist.
Cel din urmă, cardinalul Iuliu Hossu, proclamase în faţa celor peste 100.000 de români adunaţi la Alba-Iulia în 1918, Declaraţia Unirii: “Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România!” A fost mare bucuria românilor atunci. A fost mare bucuria tânărului ierarh care proclama: „A biruit dreptatea! Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg pentru suferințele veacurilor, purtate de un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea Lui”.
După 30 de ani însă, pe 28 octombrie 1948, a fost arestat alături de ceilalți episcopi greco-catolici, iar Biserica Greco-Catolică a fost interzisă la 1 decembrie a aceluiași an. Se pare că dreptatea nu biruise încă, iar ceasul bucuriei proclamat de Iuliu Hossu la Alba Iulia în 1918 s-a transformat repede într-unul al suferinței și al nedreptății.
Nu ar trebui să ne surprindă. Cristos a intrat în Ierusalim și oameni îl ovaționau strigându-i Osana, iar după câteva zile au ajuns să strige răstignește-l, răstignește-l. Mântuitorul Cristos ne avertizase: "Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi" (Ioan 15, 20).
În mod paradoxal binele a fost răsplătit cu rău, adevărul cu minciună, dreptatea cu nedreptate. Dorința lui Iuliu Hossu și a tuturor românilor adunați la Alba Iulia în 1918 de a avea „o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său”, rămâne încă de înfăptuit. Fapt pentru care răul în sine nu trebuie amintit, nici celebrat. Trebuie să fie amintite și celebrate, în schimb, devotamentul și fidelitatea acestor episcopi martiri față de Evanghelie, față de Cristos. Acești șapte episcopi, în pofida greutăților și a suferințelor pe care le-au îndurat, au refuzat cu prețul vieții să colaboreze cu regimul totalitar ateu sau să spună adevărul doar pe jumatate pentru a nu provoacă incertitudine în credință.
Gestul lor eroic este o moştenire spirituală pe care dacă o vom accepta ne va permite să privim viitorul cu încredere. Și noi, dacă ne vom încredința în mâinile Celui care i-a sprijinit în mărturia lor atât de luminoasă, vom rămâne mereu oameni ai păcii și ai adevărului, gata să dăm mărturie de credință nealterată în fața tuturor.