Pr. Radu Liviu Roșu: SMERENIA - „arta de a fi la locul tău”

”Modestia, smerenia și umilința trebuie să devină exercițiul cotidian al unei coaceri interioare, altfel Îl alungi pe Dumnezeu din tine” - Constantin Severin

Dragi cititori, iată-ne ajunși în prima săptămână din Postul Crăciunului. O perioadă aleasă în care ne pregătim sufletește să-L primim în ieslea sufletelor noastre pe Pruncul din Betleem. Postul, însă, este nedesăvârșit fără smerenie, milostenie și întrajutorare.

Mântuitorul Hristos nu se poate identifica cu viziunea, cu opțiunea, cu perspectiva omenească, care atunci când nu este rătăcită, este cel puțin limitată. Oamenii nu înțeleg un lucrul esențial, și anume că suferința fizică, boala, este provocată de suferința duhovnicească, de păcat.

La fel se întâmplă și în ceea ce privește dependența sau codependența (dependența aparținătorului de a-l controla pe dependent). Cauza principală a acestora este una spirituală.

Primul motiv pentru care se întâmplă acest lucru este egoismul, mândria omenească care duc la inversarea sistemului de valori și a priorităților

Degradarea morală este cauza crizelor de orice fel. Miza cea mai mare este la nivelul atitudinii, al sinelui, al gândului, al intenției celei mai intime. Acolo este totul. Dacă ne jucăm cu dedublarea, adică una avem în inimă și în gând, și alta le arătăm celorlalți avem de a face cu cel mai grav păcat sau eșec – IPOCRIZIA.

La fel se întâmplă și în recuperarea din dependențe. Persoanele dependente nu pot să se bucure de o abstinență fericită până când această ipocrizie, această neconcordanță între ce sunt în sufletul lor și ceea ce manifestă în afară nu vor ajunge la un numitor comun.

Adică ceea ce este în sufletul și în mintea lor să nu se contrazică, ci să se manifeste prin onestitate. De altfel, Cartea Mare – din literatura de recuperare, spune: ”Nouă, jumătățile de măsură nu ne-au adus nimic bun.”

În Pilda Vindecării Slăbănogului ni se oferă o imagine clară în ceea ce privește ordinea în care omul poate reveni la o viață normală în comuniune cu Dumnezeu și cu sine însuși. În acest tablou este zugrăvită cauza suferinței și a bolii trupești și anume boala sufletească, adică păcatul.

Hristos nu numai că nu evită sau nu ocolește împlinirea cererii celor care l-au adus pe slăbănog pe targă, dar merge mai adânc, adică vindecă mai întâi cauza neputinței trupești, păcatul, și după aceea ridică și suferința trupească.

Păcatul este un atentat la adresa lumii noastre sufletești, o violentare a componenței duhovnicești a firii noastre. Este o scurtcircuitare a legilor care guvernează bunul mers al vieții noastre sufletești. Dumnezeu are grijă de noi, oamenii, atunci când Îl dorim suficient de mult.

În ceea ce privește persoanele dependente, adeseori ceea ce îi împinge spre păcat, spre greșeală, spre consum, nu este altceva decât un  egoism distructiv, iar uneori pentru a-l îndepărta nu este suficientă numai credința. De cele mai multe ori credința este necesar să fie însoțită în primul rând de smerenie ca act de recunoaștere a neputinței.

Credința în puterea lui Dumnezeu, plus suficientă bunăvoință, onestitate și umilință, sunt cerințe esențiale pentru instalarea și menținerea noii ordini a lucrurilor și ajungerea la o abstinență senină. Simplu, dar deloc ușor, un anumit preț trebuia plătit. Egocentrismul trebuia distrus. – Caretea Mare.

Nu este suficient să avem credință, să mergem la biserică, să facem din când în când câte o faptă bună. Ci trebuie mereu să auzim, să vedem și să fim săritori în ajutorarea celor strâmtorați de sărăcie, boli etc.

”Iată ce s-a dovedit foarte eficient în experiența cu persoanele dependente: Persoana dependentă este abordată de cineva care a trecut prin aceleași dificultăți și este clar că știe despre ce vorbește.

Întregul comportament al dependentului abstinent stă mărturie de netăgăduit a faptului că el deține un răspuns real, că nu are atitudinea cuiva care face pe sfântul. Că - sincer - nu vrea nimic altceva decât să fie de ajutor, că nu cere plată pentru consultație și că nu urmărește nici un scop egoist”. - Cartea Mare

În sprijinul dorinței noastre de a fi într-adevăr receptivi și binevoitori până la capăt, ne vin și sfinții Bisericii. Oameni ca și noi, cu slăbiciuni, ispite și poticneli, au reușit, printr-o râvnă exemplară să depășească limitele biologice ale umanului și să se consacre total slujirii lui Dumnezeu și aproapelui.

Pasajul evanghelic ne vorbește despre credința extraordinară pe care au avut-o cei patru prieteni ai celui bolnav. Erau și ei într-un moment de criză. Se gândeau că nu pot rata șansa de a-L întâlni pe Hristos, despre care au auzit că este Doctorul sufletelor și al trupurilor. Nu s-au panicat, nu și-au pierdut liniștea pentru că sămânța credinței din sufletele lor era foarte puternică.

Acest lucru este necesar să-l învețe și persoanele dependente! În momentele de criză, de încercare, să aibă credință! Ea este sursa lor de liniște, de pace interioară și chiar de frumusețe. Asta găsesec persoanele dependente în programul de recuperare, la oamenii cu care interacționeză și care le stau alături în momentele grele și care se bucură de orice reușită a lor.

”Când omul își recunoaște cu smerenie starea sa păcătoasă, atunci este recunoscut de oameni ca fiind un om al lui Dumnezeu.” - Sfântul Paisie Aghioritul