Pr. Radu Liviu Roșu: Un Început Nou în Anul Nou

Dragi cititori,

În acest articol, doresc să aduc un omagiu celor care au ales calea abstinenței, recunoscând curajul și puterea lor de a face schimbări semnificative în viața lor. Felicitări pentru drumul parcurs și pentru determinarea de a înfrunta dependențele!

Pentru cei care încă se luptă cu dependențele, vreau să le transmit un mesaj de încurajare și speranță. Există soluții și sprijin specializat disponibil pentru a vă ghida pe drumul recuperării. Nu sunteți singuri în această călătorie, iar acceptarea faptului că aveți nevoie de ajutor este un pas crucial către vindecare.

Și aș pleca de la faptul că avem nevoie în vindecarea noastră de IUBIRE. Iubirea rămâne în veci. Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profețiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea știința: pieri-va. (I Corinteni 13, 8). Și totuși, există ceva asupra căruia timpul nu are putere și aceasta este inima omului. Inima rămâne tânără, ea nu-și poate pierde capacitatea de a iubi.

Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către efemeritatea a tot ce este pământesc. Acest moment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „niciodată nu se trece”. Încheind acest an, să încercăm să ne amintim dacă și în ce fel am devenit mai bogați sufletește pe durata lui.

Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, oferă frunze și flori chiar și în gerul iernii. Dragostea este ca un arbore: crește de la sine, își înfige rădăcini în toată ființa noastră și continuă să înverzească pe o inimă distrusă!” – Victor Hugo

Veșnica iubire a lui Dumnezeu, nu s-a schimbat, a fost și a rămas aceeași. Cum răspundem acestei iubiri? Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: ”Iubirea este bucuria de a face altora bucurie”. Iată, așteptăm, acum anul nou, unul mai luminos, mai roditor, mai liniștit, mai aducător de împliniri. Un an mai bun și o lume mai bună. O lume mai bună înseamnă ca noi să devenim mai buni! Un an mai bun înseamnă ca faptele noastre să fie mai bune și mai luminoase.

A deveni mai bun înseamnă a munci mai mult și a te ruga mai mult. A munci și a păzi și a răspunde dragostei dumnezeiești cu dragoste. A munci și a curăți sufletul și trupul nostru. Altfel, el nu poate deveni frumos, bogat și roditor. Și, apoi, a-l păzi.  A-l păzi de ce? A-l păzi de tot ceea ce stă în calea creșterii noastre spirituale.

Mai concret, nu mai facem liste cu dorințe de îndeplinit pentru noul an. Putem observa că ni se întâmplă nu atât lucrurile pe care le scriem pe hârtie. Se împlinesc cele cărora le permitem să se scrie în suflete, cu caligrafia dragostei noastre pentru viața cea mai autentică. Secretul fericirii este echilibrul. Echilibru în minte în suflet și în viața de zi cu zi, în alegerile pe care le facem.

Și totuși, ce ne dorim cu sinceritate? Singurul răspuns ar fi: mai puțină viață netrăită în interiorul nostru. Pentru că, dincolo de toate, cred că cel mai tare nu ne doare certitudinea morții noastre. Cred că de fapt, în fiecare secundă, inima ne e sfâșiată de durerea vieții netrăite din noi. Tot ce am fi putut experimenta și am oprit din manifestare, de frică sau din comoditate. Tot ce am fi putut trăi și am refuzat, tot ce nu am lăsat să curgă în noi până la capăt. Tot ce am amorțit și am evitat, am anesteziat și am tăiat. Tot ce am uitat sau am pretins că nu există, tot ce nu ne-am dat voie să simțim sau să fim.

Toate acestea își cer dreptul la existență și se răzbună pe noi, în forma unui urlet al vieții, un urlet surd, de disperare. Îmi doresc Să avem puterea să ascultăm glasul vieții netrăite, paralizate și amorțite din interiorul nostru. Să ne acordăm cu el și să-i ghicim vrerea. Să ne permitem să trăim clipă după clipă, până la capăt, prezenți și conștienți. Să ne permitem să trăim experiențele vieții, rând pe rând, așa cum vin, punându-L pe Dumnezeu ca și călăuză.

Să ne arătăm așa cum suntem în fiecare moment, manifestând dorința de schimbare în bine. Să ne trăim viața așa cum e, fără sa ne mai dorim ca lucrurile sa fie altfel, ci să le privim ca venind din mâna lui Dumnezeu. Sau așa cum spunea Maica Gavrilia: ”Găsiți o gaură în peretele închisorii voastre și evadați! Veți fi liberi pretutindeni în lume și în curând veți descoperi că doar dragostea contează.”

Să privim la firescul lucrurilor. Să trăim, fără să ne mai dorim ca părți din noi să moară. Și să le lăsăm să moară, atunci când le e timpul. Căci dacă am căzut nu are nici o importanță, deoarece numai modul în care ne ridicăm contează. Să înaintăm prin viață firesc. Să ne oprim atunci când obosim și apoi să pornim din nou. Viața nu are telecomandă, e nevoie să ne ridicăm dacă vrem să o schimbăm.

De aceea viața merită trăită în simplitate. Să ne lăsăm pătrunși de viața simplă și de trăirea ei, fără să mai filosofăm pe marginea ei, pentru că asta ne îndepărtează de trăirea adevărată. Să trăim ceea ce vine spre noi, să exprimăm ceea ce avem de exprimat.

Trăim vremuri în care timpul nu ne mai ajunge, oamenii luptă pentru putere, se strivesc în orgolii și uită că nu suntem nemuritori. Să nu mai trăim ca și cum am fi nemuritori, când singura certitudine pe care o avem este moartea. Să ne bucurăm când e de bucurat, să suferim când e de suferit. Să râdem când e de râs, să plângem când e de plâns.

Prin urmare, Nu regreta asta...ziua asta. Să dăm spațiu și timp în interiorul nostru lucrurilor cărora le-a venit vremea. Să regretăm ce e de regretat. Să jelim viața netrăită din noi. Și apoi să începem să trăim, clipă după clipă, până la capăt, ceea ce avem de trăit în acel moment.

Cum putem face asta? Fără să ne agățăm, fără să ne autosabotăm, fără să ne înțepenim în mintea noastră și proiecțiile despre ce ar trebui să fie.

Și pentru că undeva, în interiorul nostru, am ratat continuu trăirea vieții, moment cu moment până la capăt, fie ca acum, învăluiți în energia unui nou început, să lansăm cu toții în Univers dorința ca noi, oamenii, să învățăm să trăim atât timp cât suntem în viață. Și mai ales să trăim cu Dumnezeu în inima și în sufletul nostru!

Ca și consilier specializat în tratarea adicțiilor, m-am dedicat carierei pentru a oferi sprijin și îndrumare celor care caută o cale către recuperare. Fiecare individ are un parcurs unic, iar fiecare reușită este o victorie de sărbătorit. Sunt aici să vă ghidez și să vă susțin în fiecare etapă a acestui proces.

În pragul noului an, să privim cu optimism către viitor și să ne setăm obiective sănătoase pentru noi înșine. Fie ca Anul Nou să vă aducă forța și determinarea necesare pentru a continua pe drumul recuperării.

”Doamne, dă-mi SENINĂTATEA, să accept ceea ce nu pot schimba, CURAJ să schimb ceea ce pot, și ÎNȚELEPCIUNEA să le deosebesc! Fie Voia Ta și nu a mea!”

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!