Pr. Vasile Beni: Femeia din spatele bărbatului puternic

Textul Evangheliei la Duminica a treia de după Sfintele Paşti: „În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosif priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt, zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. El, însă, le-a zis: Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau”. (Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)

Dragii noştri credincioşi,

Hristos a Înviat !

Ne aflăm în duminica a treia de după Sfintele Paşti ,duminică care este închinată şi dedicată femeilor mironosiţe ,zi în care ni se oferă prilejul de a medita şi de a vedea care a fost, este şi va fi rolul femeii în societatea în care trăim. Pentru că se vorbeşte mult astăzi despre rolul femeii în societate şi în ceea ce ne priveşte, în creştinism. Nu întâmplător găsim femeia cel mai adesea în şcoală, în spital, acolo unde este nevoie de milă, de caritate. Mi-a plăcut foarte mult afirmaţia lui Edith Stein, o monahie occidentală din secolul trecut, care intuia spunând că femeia este, în familie şi pretutindeni, asemenea Duhului Sfânt, mângâietoare şi  consolatoare. Pentru că femeia creştină, cu sensibilitatea ei, a fost întotdeauna mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de Biserică. În zgomotul vieţii moderne, femeia alege slujirea cu tăcere. Nu contează cât facem, pare să spună ea, ci câtă iubire am pus în ceea ce facem. Şi pentru că ne aflăm în Duminica mironosiţelor să poposim în puţine cuvinte la câteva învăţături:

1.Despre femeie- Sfânta Scriptură ne arată că femeia a fost creată şi oferită bărbatului ca dar din partea lui Dumnezeu. Femeia este dar dumnezeiesc. Iar unul dintre Părinţii bisericii spunea aşa: „Femeia nu a fost luată de Dumnezeu din piciorul bărbatului, ca nu cumva să fie călcată în picioare şi strivită. Nu a fost luată nici din capul bărbatului ca nu cumva să i se urce în cap. Femeia a fost luată din coasta bărbatului, de sub braţ, de lângă inimă, pentru ca să fie ocrotită, ajutată, protejată, cinstită, apărată, dar şi iubită, respectată şi preţuită”. Se pot spune multe şi frumoase lucruri. „Femeia este al cincilea anotimp”, spunea pe bună dreptate Gr. Vieru. Pentru că ea dă un climat aparte atmosferei de acasă, de la serviciu… din societate. Astfel, mult depinde de femeie. Femeia este cea mai puternică fiinţă de pe pământ. În mare parte nici nu trăieşte pentru ea ci pentru cei pe care îi iubeşte. Face tot posibilul pentru ca acei oameni să fie întotdeauna fericiţi, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la propria fericire. Femeia este cea mai frumoasă capodoperă a lui Dumnezeu. Femeia e leac pentru orice boală a sufletului. Ea vindecă tot. Vindecă până şi amintirea unei răni, iar tot ce rămâne în urmă e frumos. Când o femeie îţi atinge sufletul ai grijă să nu-l mai laşi să fie atins de urâţenie. Femeia e un refugiu. Ea te ajută să te îndepărtezi de cruzimea întregii lumi. Îţi oferă căldură, iubire, te ajută să regăseşti speranţa, apoi te trimite înapoi la luptă. Te vrea câştigător în faţa vieţii. Ea îţi va fi mereu alături atunci când vei avea nevoie. „Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este”. Să nu uităm că nimeni nu poate înlocui mama, nici cea mai instruită bonă. Nimeni nu poate înlocui soţia, nici cea mai bună menajeră. Şi de asta sunt în criză familiile noastre. Fiecare membru al casei este preocupat mai mult de serviciu, carieră, prieteni, hobby etc., şi poate în ultimul rând de familie. Apoi cineva duce jugul familiei, asumându-şi rolul bărbatului şi al femeii, pentru ca în cel mai scurt timp să cedeze. Cum vedem, noi, bărbaţii, pe o femeie alături de noi? Sinceră, curată, frumoasă, gingaşă, grijulie, iubitoare. Aceeaşi e şi femeia creştină, care emană o puritate şi o frumuseţe din interior, ce te copleşesc, te impresionează şi te fac să te îndrăgosteşti.

2.Cine este femeia creştină

În primul rând, considerăm că femeia creștină este femeia cu frică de Dumnezeu și cea care iubește necondiționat  Biserica lui Hristos. Femeia creștină este o mamă desăvârșită. Este femeia care cunoaște bine ce presupune și ce înseamnă căsătoria și familia creștină. Este femeia care manifestă un devotament profund față de soțul și familia ei și care își cunoaște îndatoririle și menirea ei din societate: de mamă, prietenă, iubită și soție. Femeia creștină  este cea care face ascultare întru-totul dacă se poate de învățăturile Bisericii Ortodoxe și Sfinților Părinți, inclusiv sau mai ales tot ce ține de nașterea, creșterea și educarea copiilor pentru a deveni în societate buni creștini și cetățeni responsabili. Femeia creștină se remarcă prin evlavia ei. Este o femeie răbdătoare, plină de dragoste față de Dumnezeu și semenii din jur. Femeia creștină pune mare preț pe viața familiei creștine. Este cea care își dorește din tot sufletul și mai mult ca orice să facă Voia Lui Dumnezeu și să aibă parte de o familie unită, fericită și armonioasă. Ea își dorește cu adevărat să fie un ajutor de nădejde pentru soțul ei și partenera lui pentru tot restul vieții, atât la bine cât și la rău. Ea cunoaște intuitiv că fericirea este un dar minunat de la Dumnezeu ca și dragostea.  Femeia creștină nu se lasă atât de mult influențată de anturaj, de colectivul de muncă sau de mass-media fiind în opoziție totală față de femeia modernă. Ea respinge instinctiv exemplele negative și patimile. În una din predicile sale, Pr. Ilie Cleopa ne spune: „Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate”. O  femeie creştină e şi o fiinţă rugătoare care priveşte spre Dumnezeu. Pentru creștini, femeia este soție și mamă, este primul dascăl și „preot” al copiilor ei. Ea este cea care îi învață pe copii să-și facă semnul Sfintei Cruci, e primul însoțitor al lor la Biserică. La altarul unei familii creștine, mama îndeplinește rolul miro­nosițelor din Evanghelia de azi, având grijă să nu se stingă niciodată flacăra credinței, a nădejdii și a dragostei față de Dumnezeu și de oameni. Trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi este în bună măsură ceea ce a fost și ceea ce a primit de la mama sa, dar oare câți dintre noi le mai pomenim în rugăciunile noastre și câți le mai purtăm recunoștință pentru ceea ce au făcut pentru noi?

3.În spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică. Cu toţii ar trebui să ştim şi să recunoaştem că niciun bărbat nu reuşeşte fără o femeie pricepută în spatele lui. Fie soţie, fie mamă; dacă sunt ambele, el este binecuvântat cu adevărat. Winston Churchill a fost premierul Marii Britanii aproape un deceniu, între anii 1940-1945 și 1951-1955. Despre el se spune că era un om foarte hotărât, care nu a făcut niciun compromis în lupta împotriva Germaniei lui Hitler. Dar puțină lume știe cât de aprigă era soția lui, Clementine. Împreună au avut 5 copii, dar nu despre familia fostului premier englez vreau să vorbesc astăzi, ci despre cea care i-a fost ajutor din momentul căsătoriei lor în 1908 până la moartea acestora, petrecută în același an, 1965. Într-o seară, când Winston ajunsese la cel de-al doilea său mandat politic, soții Churchill au hotărât să facă o plimbare prin Londra. În timp ce mergeau admirând casele bine îngrijite ale oamenilor, un măturător de stradă s-a apropiat de ei. Spre uimirea prim-ministrului, bărbatul nu i-a vorbit lui, ci soției sale.

După ce Clementine a discutat câteva minute cu măturătorul, Churchill, nerăbdător, și-a întrebat soția: „De ce acest bărbat a fost atât de interesat să discute cu tine?” Aceasta i-a zis c, pe când erau adolescenți, el era îndrăgostit nebunește de ea. La care prim-ministrul Churchill a răspuns mulțumit de sine: „Vezi, dacă te-ai fi căsătorit cu el, ai fi fost acum soția unui măturător de stradă…”
Clementine s-a oprit din drum, l-a privit în ochi pe soțul său și i-a replicat cu bine cunoscutul calm englezesc: „Nu, dragul meu. Dacă m-aș fi căsătorit cu acest bărbat, el ar fi devenit prim-ministrul Regatului Britanic”. Şi trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi este în bună măsură ceea ce a fost și ceea ce a primit de la mama sa, dar şi de la soţie, de aceea să nu uităm că un sfat bun întodeauna este binevenit. Amin!

pr.Vasile Beni