Pr. Vasile Beni -MEDITAȚIE LA DUMINICA DUPĂ NAȘTEREA DOMNULUI

Suntem încă sub stăpânirea bucuriei care ne-a luminat şi încălzit sufletele în noaptea sfântă a Naşterii Mântuitorului lumii, eveniment care a schimbat cursul istoriei prin faptul că a plătit preţul împăcării omului cu Dumnezeu, i-a redat omului posibilitatea de a-şi atinge scopul vremelnic şi veşnic pentru care a fost creat, totodată demnitatea de fiu al Lui, pierdută prin păcat. Prin Hristos şi în Hristos, adică prin harul sfinţitor dobândit de El pe Cruce, omului i s-a deschis cerul, închis până la venirea în chip de rob a acestui Copil-Dumnezeu, respins însă tocmai de către aceia pentru care a venit, în primul rând, ca să-i mântuiască.Acest Copil, Dumnezeu din Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, şi “prin care s-au făcut toate şi fără de care nu s-a făcut nimic din ceea ce s-a făcut”, – cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul -, a venit pentru noi cu o întreită misiune: de profet, de arhiereu şi de rege. El este Marele Profet , în care se întâlnesc toate profeţiile Testamentului Vechi şi care, fiind chipul Tatălui şi purtătorului Lui de cuvânt, Îl face cunoscut înaintea oamenilor, le vorbeşte despre scopul pentru care a venit, despre suferinţele, moartea, învierea Sa din morţi şi despre împărăţia Sa, care începe aici şi se desăvârşeşte în Cer. Acest Copil Divin este şi Marele Preot, Arhiereul veşnic, care, jertfindu-Se pe Cruce, îl împacă pe om cu Tatăl ceresc, împărtăşindu-i viaţa divină, pe care i-o alimentează şi sporeşte prin Sfintele Taine, canalele prin care i se varsă în suflet harul sfinţitor izvorât din coasta lui IIsus străpunsă pe Cruce. Prezenţa acestui har în suflet imprimă tuturor gândurilor şi faptelor sale bune, precum şi încercărilor de tot felul, valoare meritorie supranaturală, adică putere sfinţitoare, mântuitoare. Acest Copil-Dumnezeu a venit şi cu prerogativa de Rege, Împărat al universului, al omenirii, drept pe care îl are în calitate de Creator şi Răscumpărător al lumii. El este Stăpânul suveran căruia îi aparţinem, ca proprietate, cu tot ce suntem şi avem; totul, în viaţa noastră, trebuie să se desfăşoare conform voinţei Sale, exprimată în poruncile Sale concretizate în îndatoririle stării noastre. Aceasta este singura cale spre atingerea ţelului nostru suprem – mântuirea.Numai trăind în lumina acestor gânduri, inspirate de naşterea Stăpânului vieţii mele, viaţa mea se va îndumnezei cu adevărat, iar sufletul meu va deveni un locaş curat, un sanctuar vrednic de El. Altfel, zadarnic am aprins lumânarea în Noaptea sfântă, căci ea nu a putut izgoni întunericul din sufletul meu; zadarnic am ascultat sau intonat şi eu cu colindătorii mesajul îngeresc: “Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, oamenilor de bunăvoinţă” (Luca II,14), deoarece, într-un suflet mort prin păcat, toate acestea nu-şi găsesc ecoul dorit de IIsus Domnul păcii.Și pentru că ne aflăm de aproape de încheierea unui an,pe mai departe să medităm la cel puțin două lucruri:
1. Ce a fost pentru mine anul ce se încheie?
-Din partea lui Dumnezeu acest an a fost pentru mine un neîntrerupt şir de binefaceri, atât pe plan natural, cât şi pe cel supranatural, al harului.În ordinea naturală, Dumnezeu mi-a păstrat viaţa, sănătatea, integritatea corporală, ferindu-mă de atâtea primejdii în care alţii au rămas invalizi sau şi-au pierdut chiar viaţa. Câţi şi-au pierdut vederea sau au căzut la pat imobilizaţi pentru totdeauna, ori, pierzându-şi echilibrul mintal, nu s-au putut bucura de viaţă.În ordinea suprafirească, apoi, cu câtă grijă a vegheat Dumnezeu asupra mea, luminându-mă în momentele de răscruce, mângâindu-mă în clipele de încercare şi dându-mi răbdare şi tărie în faţa ispitelor sau în eventualele atacuri nedrepte, ca, astfel, să-mi păstrez prietenia cu Dumnezeu. Dacă memoria m-ar ajuta să derulez pe îndelete zilele anului, nu aş găsi nici una în care Dumnezeu să nu mă fi sprijinit.Acesta a fost pentru mine, din partea lui Dumnezeu, anul ce se încheie.
-Dar, oare, din partea mea, ce a fost? Corespuns-am rolului ce mi l-a încredinţat Dumnezeu în familie – ca soţ, tată sau fiu -, în societate sau în stat? De câte ori mi-a şoptit în tainiţele conştinţei calea ce trebuia s-o urmez, decizia ce trebuia s-o iau? De câte ori mi-a ieşit în cale un adevărat sărac ori năpăstuit, infirm, iar eu am trecut nepăsător? De câte ori mi s-a oferit prilejul să iert o ofensă, să aplanez un conflict cu un semen sau coleg de serviciu, iar eu am refuzat? De câte ori, pe drumul Crucii, m-a întâmpinat IIsus, invitându-mă să-L urmez cu propria-mi Cruce, şi am murmurat? Am refuzat să iau jugul blând al Evangheliei, preferând comoditatea, mediocritatea, închistarea în egoism.Refuzuri, neglijenţe, omisiuni, căutare de mine însumi, trădare a Iubirii întrupate în Iesle, acesta a fost, din partea mea, anul ce se încheie. Dar să răspundem şi la a doua întrebare. 2. Ce îmi rămâne din anul acesta?Nimic; totul a trecut. Au trecut atât nepăsarea şi neglijenţa în dobândirea virtuţilor, cât şi concesiile făcute pornirilor dezordonate ale omului vechi din mine: orgoliului, comodităţii, lăcomiei, vorbăriei deşarte şi judecăţilor temerare; au trecut şi strădaniile depuse în îndeplinirea obligaţiilor religioase şi a iubirii de semeni; cu un cuvânt, au trecut şi faptele bune, şi cele rele. Totul a trecut.
Totuşi, dacă, dintr-un punct de vedere, nu mi-a rămas nimic din anul ce a trecut, ci totul a trecut, apoi, din alt punct de vedere, nimic nu a trecut, ci totul mi-a rămas; deoarece, deşi acţiunile mele, bune ori rele, considerate ca acte fizice au dispărut în mod ireversibil, totuşi, considerate ca valoare sau non valoare spiritual-morală, ele s-au fixat pentru totdeauna în veşnicie, atrăgându-mi răsplata sau pedeapsa, Acest adevăr are valoare şi pentru gândurile şi faptele mele cele mai tăinuite.Dacă în anul ce se sfârşeşte aş fi avut în vedere totdeauna aceste adevăruri, ca acum când fac acest bilanţ, cum aş fi folosit orice prilej ca să evit păcatul şi să mă îmbogăţesc în cele spirituale!În faţa acestor constatări, oare, atâtea haruri şi binefaceri, primite de la Dumnezeu, nu mă obligă să-I mulţumesc cu smerenie şi să-L ador în persoana Copilului-Dumnezeu din Iesle, dar totodată şi să mă ruşinez pentru nerecunoştinţa, nepăsarea şi infidelitatea cu care L-am tratat pe Împăratul şi Binefăcătorul meu suprem?Cum să repar acest trecut? Sfântul Pavel ne îndeamnă: “Răscumpăraţi zilele căci sunt rele”. Dar cum voi răscumpăra ceea ce nu se mai întoarce? Căci timpul este ireversibil. Fugit irreparabile tempus, spune Virgiliu. Clipa pierdută s-a mistuit pentru totdeauna şi va constitui acuza şi motivul osândirii în faţa Judecătorului meu suprem.Şi totuşi, noi posedăm miraculoasa putere de a răscumpăra vremea. Cum? Folosind bine clipa prezentă: prin rugăciune, fapte de caritate şi îndeplinirea cu promptitudine şi exactitate a îndatoririlor familiale şi profesionale. Voi răscumpăra vremea dacă, începând chiar de acum, mă voi dezbrăca de omul cel vechi care sunt, adică de trufie, egoism, lăcomie şi vai, poate, fariseism, minciună, şi, folosind cu fidelitate harurile Copilului IIsus, mă voi lăsa transformat de El într-un om cu adevărat nou, într-un alt Hristos, însufleţit de credinţa vie, care lucrează prin dragoste, adică dăruire de sine, răbdare, toleranţă, înţelegere pentru slăbiciunile şi mizeriile materiale şi morale ale semenilor, virtuţi prin care, Hristos, născut în mod mistic în noi prin harul botezului, creşte şi lucrează în noi şi, prin noi, în lume.Amin!