Premiile "Răsunetului cultural" : Ştefania Bodescu, clasa a IX-a, Palatul Copiilor Bistriţa

Iubirea de libertate; libertatea de a iubi

- fragment -

I

Uitaţi cum s-au petrecut lucrurile:

Mai mulţi oameni în costume stăteau la o masă. Priveau în gol sau unii la alţii. Fumau trabucuri şi beau whisky. Brusc unul dintre ei spuse:

-          Ne trebuie o taxă nouă.

Toţi oamenii cu costume s-au întors spre el.

-          Bună idee, confirmă un altul.

-          Dar ce să taxăm? Am pus deja taxe pentru toate! comentă altul.

-          Să ne gândim. Trebuie să fie un lucru foarte important pentru oamenii de pretutindeni.

-          Dar care să nu fie necesar pentru noi!

Se lăsă din nou liniştea.

-          Am găsit! răsună glasul unui alt om, în final. Ce ziceţi de iubire? Putem pune taxă pe

fiecare minut de iubire simţit de ei!

-          Pe fiecare lucru ce poate fi iubit...

-          Exact!

-          Ei bine, eu spun să punem taxa pe iubire, atunci. De acord?

-          De acord, au răspuns simultan restul.

Şi aşa a rămas.

II

(Peste câţiva ani, departe de această stranie întâlnire)

M-am trezit într-o dimineaţă ca oricare altă dimineaţă. Am mâncat. Am mers la ore. Când m-am întors acasă, Lucia stătea încruntată, cu mâinile în şold şi ştiam că nimic bun nu poate ieşi din asta. Pedeapsa a fost stabilită. Mai târziu, mă găseam curăţând curtea. „Oricum mă trimiteau afară” gândeam eu în timp ce căutam lopata. „Găseau ei un motiv să o facă”. Eu nu le spuneam niciodată nimic, dar cred că simpla idee că sunt acolo, într-un colţ întunecat al imensei case îi deranjează. În afară de ei doi, nu cunosc multă lume. Mai este şi Tybalt, profesorul meu acru ca o lămâie. Şi mai sunt câţiva servitori prin casă, dar mereu s-au uitat cu groază la mine, când încercam să le vorbesc.

            Când am terminat, am mers în pădurea din apropiere. Acolo nu are cine să mă urască. Copacii sunt mai de treabă decât oamenii. În zilele în care stau în pădure, nu fac nimic în afară să mă plimb şi să caut veveriţe prin crengi. În acea zi, am găsit însă un copac care avea să îmi schimbe viaţa. Era un copac bătrân, cu scoarţa puţin jupuită, care mi-a vorbit. Pe scoarţa arborelui  erau înscrise două cuvinte lungi şi încreţite: „Te iubesc”.

Vedeţi? V-am spus că unii copaci sunt mai de treabă. Nu am auzit niciodată cuvintele acestea de la un om. Doar la... acel băieţel de pe deal. Doar el le-a spus. Le-a pronunţat. Oare le putea scrie? Oare le putea scrijeli pe un copac? M-am întrebat adeseori unde era. Ce se întâmplase cu micuţul băiat care strigase pe deal? Dacă el le scrise pe copac? Dacă era undeva, în apropiere, poate chiar în cartierul meu?

Atunci am auzit un suspin speriat printre copacii goi şi când am privit, un băiat cu un topor stătea în spatele meu. (…)

IV

Ministerul a anunţat că, în următoarele zile, taxa pe afecţiune va creşte cu minimum 13%. „În următoarea lună este estimat că taxa ...”

Mama pregătea cina în timp ce asculta ştirile. Uşa se deschise şi cineva intră. Era Eric.

-          Ai adus destule lemne? îl întrebă ea.

-          Mamă...

Ea observă că se întoarse fără lemne... Sau topor. Respira greu şi panica i se citea în ochi. „Oare l-au prins?” Trebuie spus că era ilegal să tai lemne din pădure. Ei însă nu aveau de ales. Nu îşi permiteau să cumpere lemne. Pedeapsa era, pe de altă parte, foarte aspră.

-          Ce este? Cine te-a văzut, Eric? spuse ea în timp ce îl zgâlţâia de umeri, speriată de moarte.

-          Era o fată. Stătea acolo. Se uita la un copac. S-a întors. M-a văzut şi am luat-o la fugă ... până aici. Am uitat... toporul, spunea el respirând greu.

-          Oh, Dumnezeule! şopti ea şi se aşeză pe un scaun.

Eric înghiţi, mai calm.

-          Nu o să mă denunţe.

-          Cum?

-          De ce ar face-o? Toţi cei de pe Partea Noastră taie lemne, mamă. Condamnarea mea ar

duce, în scurtă vreme, şi la a ei. O să o verifice, iar cei de pe Partea Cealaltă nu vin niciodată în pădure. Nu au de ce.

            Mama se linişti

-          Dar este totuşi ceva.

-          ....?

-          În timp ce alergam, îmi striga ceva despre un copac şi despre „Un băieţel care a strigat pe un deal.”

Notă pentru cititor: El era acel băieţel. (…)