Premiile revistei „Mişcarea Literară”
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură, Biblioteca Judeţean „George Coşbuc” şi revista „Mişcarea Literară” au organizat colocviul „Cenzura şi autocenzura în postdecembrism”. Moderatorul manifestării a fost scriitorul Olimpiu Nuşfelean, directorul revistei „Mişcarea Literară” care a declarat că putem vorbi despre o cenzură care se aşază în dimensiunea globalizării, iar autocenzura este pusă în relaţie cu libertatea de creaţie, trebuind să existe o estetică în raport cu o anumită etică.
Alexandru Pugna, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a vorbit despre importanţa scrisului pentru promovarea judeţului, asigurându-i pe cei prezenţi de tot sprijinul Consiliului Judeţean pentru proiectele demarate în domeniul culturii.
Directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Ţărmure, a adresat „respectuoase felicitări conducerii „Mişcării Literare” şi în mod special scriitorului Olimpiu Nuşfelean, care se străduieşte ca revista să apară cu regularitate şi să rămână una dintre cele mai apreciate şi iubite publicaţii din ţară de către oamenii de cultură”. Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene, a făcut un scurt remember al începuturilor seriei noi a revistei fondată de Liviu Rebreanu cu ani în urmă, declarând că judeţul nostru are o revistă bine receptată la nivel naţional, cu un anumit culoar, cu un echilibru şi un comportament bine echilibrate. Referitor la cenzură şi autocenzură, cei doi manageri de instituţii au vorbit despre receptarea scrisului de către cititor, redeşteptarea spiritului critic al acestuia, regăsirea unei lucidităţi, precum şi despre importanţa tirajului unei cărţi pentru ca aceasta să fie bine receptată. Criticul Andrei Moldovan spune că instituţia cenzurii nu mai există, deşi ar trebui făcută o selecţie în domeniul cărţilor.
Au mai opinat Mircea Măluţ, Gavril Moldovan, Mircea Daroşi, Ioan Seni, Victoria Fătu Nalaţiu ş.a. În acelaşi cadru festiv din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, au fost acordate premiile „Mişcării Literare”: premiul pentru poezie – Horia Bădescu, premiul pentru proză – Marian Ilea, premiul pentru critică – Andreea Hedeş, premiul pentru memorialistică – Mircea Gelu Buta, premiul pentru publicistică literară – Menuţ Maximinian, premiul pentru publicaţii – revista Poesis.
Adaugă comentariu nou