Preot Vasile Rus: Dacă gândeşti altfel eşti un criminal...

Am avut bucuria în aceste zile de a primi o carte document ce spune povestea curajului unui licean din Bucureşti de la liceul Matei Basarab care în anii grei ai bolşevismului a dat mărturie pentru adevăr şi libertate plătind scump acest curaj cu ani de temniţă în închisorile comuniste Uranus, Malmaison, Jilava şi lagărele comuniste Luciu-Giurgeni şi Grădina. Este vorba de domnul Dan Victor Spătaru care în anul 1958 alături de alţi colegi din clasa a XI-a au avut curajul de a redacta manifeste în care militau pentru redobândirea drepturilor suprimate de bocancul bolşevic şi a le răspândi prin liceu şi prin capitala ţării. Au mers mai departe şi au pus bazele unei mişcări de rezistenţă anticomunistă numită ‘’Frontul Eliberării Naţionale’’ formată din liceeni cu dor de libertate. Din păcate securitatea a aflat în scurt timp de înfiinţarea acestei mişcări de rezistenţă şi a trecut la arestarea tinerilor ei membrii, elevi ai Liceului Matei Basarab. A urmat ancheta dură de la închisoarea Uranus, apoi condamnarea lor în ziua de 25 august 1959 de către Tribunalul Militar Bucureşti pentru crima de uneltire împotriva regimului comunist la ani grei de temniţă. Domnul Dan Victor Spătaru a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică iar prin recursul pronunţat de aceeaşi instanţă de judecată, pedeapsa a fost redusă la 10 ani de temniţă grea. Detenţia a fost de 4 ani şi 11 luni şi a fost executată în închisorile Malmaison, Jilava şi lagărele comuniste Luciu-Giurgeni şi Grădina. Este graţiat de restul pedepsei prin decretul cu numărul 176 din 1964 şi eliberat în ziua de 15 aprilie a aceluiaşi an. Cu mâinile distruse de trecerea prin iadul comunist a avut puterea să termine liceul, să urmeze cursurile Facultăţii de Energetică şi să îmbrăţişeze o carieră strălucită la ISPE-lnstitutul de Studii şi Proiectări Energetice.
Cartea dumnealui de memorii îmbină amintiri personale calde legate de părinţi şi familie, de copilărie şi adolescenţa curmată brusc de arestarea în urma activităţilor anticomuniste şi de experienţa dură prin care a trecut în închisorile şi lagărele comuniste care l-au marcat tot restul vieţii.
Am ales câteva dintre mărturiile dumnealui care ne întăresc încă o dată conştiinţa şi speranţa ca blestemăţiile dictaturilor de orice fel să nu se mai repete în a noastră ţară şi în comunităţile noastre, aducând totodată un omagiu cald suferinţei şi curajului acestor martiri ai neamului românesc care au avut bărbăţia în anii grei ai bolşevismului să dea mărturie pentru adevăr şi libertate cu drepturile ei sfinte: dreptul la libertatea cuvântului şi la proprietate. Mai sunt între noi 700 de deţinuţi anticomunişti care sunt umiliţi cu pensii de mizerie. De asemenea cu durere în suflet am constatat că în aceste zile statul român a oprit deshumările luptătorilor anticomunişti cărora li se neagă dreptul la memorie şi la reînhumarea lor cu ritual religios după uciderea lor de vrednicii securişti fără judecată şi o lumânare la căpătâiul lor.
Poate învăţăm în al doisprezecelea ceas după 30 de ani de la revoluţie ceva din demnitatea acestor martiri ai neamului caracterizată prin libertate, responsabilitate şi jertfă:

1. Ancheta la Uranus.

‘’Centrul de anchetă Uranus demolat în anii 80’’ pentru a se face loc Casei Poporului era locul în care deţinuţii anticomunişti erau aduşi la anchetă în anii 50’. Anchetatorii erau aleşi dintre cei cu origine sănătoasă, trudeau din greu să îşi facă liceul la fără frecvenţă sau seral. Unii dintre ei, mai răsăriţi, urmau dreptul comunist tot la seral. Când erau îmbrăcaţi în uniforme mai arătau cum arătau, dar atunci când apăreau îmbrăcaţi civil erau ca de pe gârlă. Aveau degetele îngălbenite de nicotină şi miroseau greu a transpiraţie. Aceasta era elita care ne hotăra nouă soarta.
În fiecare zi, la ore diferite eram scos la anchetă cu ochelari negri de tablă pe ochi. Seara şi noaptea erau bătăile la saltea acoperiţi cu o pătură udă sau la rangă. Principala întrebare era: Cine v-a îndemnat ? Şi aşa, zi de zi se clădea comunismul prin dosare !
Cea mai grea era bătaia la rangă: victima era legată de o bară de metal de 2,5 centimetri în diametru. Ea era trecută printre genunchi şi coate şi apoi ridicată pe nişte căpriori din lemn iar victima îşi expunea astfel şezutul şi spatele la loviturile cu bastonul de cauciuc sau vâna de bou.
La Uranus erau anchetaţi şi copiii de 14 ani pe care îi auzeam plângând şi ţipând când treceau pe coridor aduşi de la anchetă.
Unul dintre călăii de la Uranus ajuns ofiţer datorită bătăilor aplicate anchetaţilor era colonelul Emil Brânzaru. El este cel care l-a maltratat şi pe Richard Wurmbrand. Brânzaru era şeful echipei de bătăuşi profesionişti a Direcţiei de Cercetări Penale a M.A.I. Fost boxer de categorie grea, era foarte brutal. Folosea diverse metode de tortură: strivirea organelor genitale sau apropierea flăcării lumânării de ochi. Bătea încă înainte de începerea anchetei numind aceasta o ,,bâză’’, un antrenament.
Concluzia: Dacă gândeşti altfel eşti un criminal sau trebuie să alegi: Eşti cu noi sau împotriva noastră !’’

2. Închisoarea Jilava.

‘’Izolarea la Jilava numită şi ‘’neagra’’ consta în închiderea într-un spaţiu gol fără ferestre de doi pe doi metri unde pe jos se arunca în timpul zilei o căldare cu apă ca să nu te poţi întinde pe jos ca să dormi. Trebuia tot timpul să stai în picioare sau să mergi. Seara înainte de stingere, un caraliu lăsa la orizontală un pat de lemn care consta în câteva scânduri prins cu balamale de zid. În timpul zilei patul era ridicat şi nu aveai decât să mergi mai ales iarna ca să te încălzeşti. La izolare nu exista saltea sau pătură iar ţinuta standard era costumul vărgat de zeghe şi boneta rotundă tot din material vărgat. Pe timp de iarnă frigul era cumplit. Am petrecut un rând de trei zile la izolare de Crăciunul anului 1959-24, 25 şi 26 decembrie, motivul a fost că din raţiile de săpun de rufe primite lunar le-am înmuiat şi am modelat o grenadă defensivă aşa cum văzusem prin filme. Am pus ’’grenada’ ’în sacoşa cu cele câteva lucruri pe care aveam dreptul să le am în celulă şi am uitat de ea. La prima percheziţie grenada a fost găsită şi am fost pedepsit cu trei zile de izolare. Am avut atunci o senzaţie stranie, am simţit în aceste trei zile cum frigul poate să ‘’frigă’’, să ardă. Am revenit în celulă unde m-a întâmpinat aceeaşi mizerie cu paturi vechi şi ruginite, cu saltele pline de paie, fără cearceafuri şi perne, cu pături roase şi găurite. Înspre fereastră un mic spaţiu îngrădit cu o rogojină amărâtă în spatele căreia erau două hârdaie pentru treaba mare şi cea mică. Făceam ’’totul’’ în celulă iar dimineaţa hârdaiele erau scoase la golit de cei care erau de rând, greu cu ceremonialul ! Mirosul din celulă era infernal...
Mâncarea la Jilava era variată: arpacaş, varză acră, jumări râncede, felii de cartofi deshidraţi cu carne de cal. În penitenciar nu puteai să îţi diversifici hrana, regimul comunist ne hrănea ,,sănătos, ştiinţific şi bio’’…

3. Suferinţa din lagărele comuniste Luciu-Giurgeni şi Grădina.

‚,În lagărele de muncă forţate create pentru noi, deţinuţii anticomunişti care am îndrăznit să cerem drepturi în vremea grea a bolşevismului, foamea era tortura permanentă. După un an de detenţie apărea fenomenul de distrofie, constând în pierderea forţei fizice şi ameţeli. Munca forţată, curăţenia precară , frigul cumplit, iarna, calitatea mizerabilă a apei şi a mâncării ducea la apariţia bolilor :
-Tifos ;
-Hepatită;
-Dizenterie;
-TBC.
Datorită lipsei asistenţei medicale extracţiile dentare se făceau pe viu. Era totuşi bine că aveau un minimum de instrumentar: cleşti de extracţie dentară’’.
În fiecare zi brigăzile de lucru erau încolonate în rânduri de câte cinci înconjurate de cercul lărgit al escortei formate din militari în termen din unităţile M.A.I cu automate cu glonţ pe ţeavă, câini lup şi caralii. Prin ploaie sau ninsoare munca nu înceta: lucrări la dig, îndreptat drumuri, descărcat lemne din bacuri, protejarea digului cu fascine, cositul fânului, culesul porumbului şi a sfeclei de zahăr; gândul pe care îl aveam în acele zile de muncă forţată e acela că aduceam cu o golgotă colectivă, fiecare purtând pe umeri crucea condamnării de 5,7,10,15 ani’’…
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate ! A lor este împărăţia cerurilor !

Preot Rus Vasile