Prilej de emoţie pentru creştini şi musulmani

La câteva zie după ce a început Noul An-2009, dinspre Israel răzbătea o veste ce a pus în uimire şi temere cele două mari religii monoteiste menţionate în titlu. La Mitzpe, localitate aflată pe drumul ce duce de la Ierusalim la Ierihon, s-a ridicat un altar de jertfă- de 4/6 m. zidit cu bolovani din pustiul Iudeei, uniţi cu un bitum tot din deşert, rezistent fără a folosi fierul, conf. prescripţiilor mozaice, şi au fost rostite- după o întrerupere de două mi de ani- binecuvântările iudaice.

Se ştie că la anul 70 al erei creştine, răscoala antiromană a fost înăbuşită, Ierusalimul cucerit şi Templul cel Mare a fost distrus de către oştile romane conduse de către Titus (viitor împărat al Romei). Pentru fiecare evreu fusese o datorie să se urce la Templu o dată pe an, la Pesach, Paştele iudaic (aniversarea trecerii din Egipt în Pământul Canaanului). Cu astfel de prilej se adunau mulţimi de până la două milioane de oameni la Ierusalim şi se aduceau jertfe expiatoare de animale. Pentru un om cu spirit ecologist minimal, această hecatombă de jertfe trezeşte oroare acum şi atunci. Cu jertfa pe Crucea Golgotei a Fiului lui Dumnezeu, IISUS HRISTOS, aceste jertfe trebuiau să înceteze. Prin El- Arhiereu veşnic, Prooroc şi Împărat - s-a încheiat cu oamenii un Nou Legământ. “El nu mai are nevoie- zice Sfântul Apostol Pavel- ca acei arhierei (vechi n.n.) să aducă jertfă întâi pentru păcatele sale, apoi pentru cele ale poporului, căci a făcut aceasta aducându-se jertfă pe Sine însuşi..Fiul desăvârşit în veacul veacului”(Evr.7.26,28

În lume avea să se ridice Biserica lui HRISTOS, ce va dăinui până la sfârţitul veacului, iar Jertfa Euharistică este nesângeroasă, sub forma pâinii şi vinului, ce devin fiinţa lui HRISTOS ce se uneşte tainic cu credincioşii.

La anul 132 d.Hr., răscoala lui Bar-Kochba este înfrântă şi evreii sunt împrăştiaţi în toate colţurile lumii romane de atunci. Doar sinagoga le mai este loc de adunare, jertfele nemaifiind cu putinţă. De atunci, totdeauna au visat să se întoarcă în Ţara lor, vis realizat în 1948 printr-un concurs de împrejurări speciale, când se întemeiază statul Israel- eveniment al istoriei universale. Se cuvine a arăta aici că deşi Dumnezeu le-a îngăduit a reveni în Ţara Sfântă după două milenii, şi i-a scăpat de neînduplecaţii lor duşmani arabi ce voiau să-i arunce în mare, au persistat în Legea iudaică şi respingerea lui HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu.

Ar fi reconstruit de mult Vechiul Templu, din care mai dăinuie Zidul Plângerii, dar pe acel loc -Muntele Templului- se află uriaşa moschee arabă Al-Aqsa, socotită ca al treilea loc sfânt al islamului. In timpul războiului cu o coaliţie siro-iordaniano-egipteană din 1968, rabinii ultraortodocşi au dorit aruncarea în aer a marii moschei, spre a face loc pentru viitorul Templu. Conform Sfintei Tradiţii şi Sfintei Scripturi, a mărturiilor Sfinţilor Părinţi, ridicarea acestui Templu va fi unul din semnele sfârşitului de veac, în acest Templu având să intre Antihrist, pe care evreii şi o lume apostată îl vor primi ca fiind …Mesia.

Nu este de mirare că toate încercările de reconstruire a Marelui Templu au eşuat, fiindcă HRISTOS împărăţeşte, iar sfârşitul veacului este încă departe şi taină mare. Cea mai înverşunată încercare a făcut-o Iulian Apostatul, care a încercat prin rezidirea Templului să dovedească netemeinicia profeţiilor făcute de IISUS HRISTOS. Foc a izbucnit din pământ, zidurile se prăbuşeau a doua zi după ce erau clădite, spaime şi întâmplări ciudate, iar apoi năvala perşilor şi moartea împăratului au destrămat astfel de intenţii. În zilele noastre, de mulţi ani-de prin 1960- se plănuieşte refacerea Templului. Arabii se tem că le va fi dărâmata faimoasa moschee Al –Aqsa -înălţată cu voia lui Dumezeu, negreşit- tocmai pe acel loc. Teama de furibunde reacţii internaţionale, poate chiar de un război, îi opreşte deocamdată pe iudei. Ei lucrează însă de zor la cele trebuitoare unui astfel de Templu, existînd de mult timp un Institut al Templului. Astfel s-au confecţionat 70 de elemente importante, între care 120 de veşminte pentru preoţi, harpa de aur a regelui David. semişfeşnicul cu trei braţe, jertfelnicul de aur pentru arderea tămâiei, se proiectează reînfiinţarea Sinedriului etc., etc De curând s-a pus în lucrare piatra pentru altar, care, îndată ce va fi terminată, va fi transportată pe Muntele Templului pentru a începe serviciul divin. Şi acum, iată că dinspre Mitzpe-Ierihon vine vestea că s-a ridicat un altar de jertfă şi s-au rostit binecuvântări iudaice. Desigur, toate acestea apar ca o sfidare insolentă la adresa lui Dumnezeu. Cum poate privi Părintele ceresc la cei care L-au respins pe Fiul Său şi L-au ucis, rămânând în răutate şi împietrire?

Reprezentantul islamic al marelui muftiu al Ierusalimului declara:”Pericolul este imediat şi tangibil.”

Sfântul Paisie Aghioritul, declara în 1994, cu puţin înainte de moarte: „Situaţia este înfricoşătoare. Apostazia se desfăşoară din plin. Creştinii vor suferi mare prigoană. Nu mai rămâne decît să vină fiul pierzării.”

Am înfăţişat cititorilor noştri câteva date, iar acum se cuvine să cugetăm împrenă la cele ce se întâmplă. Să le ordonăm:

Este posibil să fie distrusă gigantica moschee Al-Aqsa, cum se tem musulmanii? Posibil, dar ar trebui un motiv comprehensibil lumii întregi, o raţiune ce azi pare a lipsi, cu riscul unei furtuni internaţionale de neînchipuit.

Este posibil să fim aproape de sfîrşitul veacului acesta? Ştim că e taină neajunsă minţii omeneşti şi toate predicţiile de până acum au fost nişte încercări ridicole. Este Biserica din lume atât de cuprinsă de apostazie încât fiul pierzării să iasă din bezne? Credem că nici pe departe, Sf.Apostol Pavel le scria tesalonicienilor (2.3,6), ca şi nouă celor de azi: ”Să nu vă amăgească nimeni cu niciun chip. Căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă fiul pierzării… Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui.”

Domnul IISUS HRISTOS n-a îngăduit timp de două milenii reluarea insolentă a jertfelor de animale, nici încercările de refacere a Templului. I-a readus pe evrei în patria lor veche, în marea sa îndurare, iar ei au rămas tot împietriţi, tot nerecunoscători, devenind chiar insolenţi. Al cui sfârşit se apropie, dacă al lumii întregi nu? În condiţiile în care iudeii sfidează pe Dumnezeu şi se lasă singuri fără apărare, Iranul –duşman crunt şi neînduplecat, cum îl arată declaraţiile oficialilor săi- pregăteşte bombe atomice pe care nu va ezita să le folosească, pustiind la grămadă iudei şi musulmani, după cum obişnuieşte. Nu credem că trebuie să fii profet spre a vedea posibila derulare a unor proxime evenimente.