Primarul Nicolae Vrâncean, în costum popular, alături de comunitate, la sărbătoarea Sângeorzului
La Josenii Bârgăului, din moş-strămoşi, este păstrat cu sfinţenie obiceiul Sângeorzului, care are loc în fiecare an în ziua de Sfântul Gheorghe. Conform tradiţiei, tinerii din comună merg cu Sângeorzul - care este un fecior îmbrăcat în ramuri verzi de mesteascăn, simbolizând renaşterea naturii, inclusiv viaţa veşnică - la fetele de măritat, vestind despărţirea iernii de vară prin venirea primăverii, adică trecerea de la anotimpul rece la cel cald. Se spune că aceşti tineri urători aduc, prin prezenţa şi urările lor, rodnicie în casele gazdelor.
Alături de „omul de frunze” se află un alai care îl însoţeşte cu muzică pe la casele gazdelor, acolo sunt aşteptaţi cu mâncare şi băutură şi unde se lasă câte un jos. „Este un obicei din moş-strămoş ca în fiecare an să aprindem focul pentru a alunga spiriritele rele, dar şi să primim la casele noastre omul cu frunze, semn bun pentru rodnicie, pentru bucatele ce urmează să crească peste vară”, ne-a declarat primarul Nicolae Vrâncean. Focurile de pe dealurile comunei sunt făcute doar de bărbaţi, care sar peste ele cu scopul de a-şi purifica sufletul, de a fi sănătoşi, de a alunga duhurile rele şi de a invoca forţa soarelui care să coacă bucatele peste vară.
După-masa, la Căminul Cultural, a avut loc un spectacol folcloric la care au participat la care vor participa „Muguraşii” de la grădiniţă, conduşi de educatoarea Olimpia Holbură, Ansamblul folcloric „Flori bârgăuane” (Maria Gavri, Silina Gavri, Iasmina Baciu, Andreea Bucinaş şi Maria Ţarcă), Ansamblul „Cununniţa” al Palatului Copiilor Bistriţa (instructor Paul Muntean), Bianca Gâvan, Silviu Avram, Alexandru Echim, soprana Cristina Bălan, pianistul Cristian Lepădatu.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un joc tradiţional alături de Mina Buga şi orchestra lui Florin Spân.
„A fost o reuşită totală, la spectacol Căminul Cultural fiind arhiplin. Lumea s-a bucurat de evoluţia artiştilor, iar mai apoi s-a prins în joc, aşa cum făceau şi străbunii noştri”, ne-a declarat primarul Nicolae Vrâncean.
Edilul spune că este nevoie şi de asemenea sărbători pentru comunitate. Dar că în acelaşi timp seria proiectelor pentru sporirea confortului cetăţenilor din Josenii Bârgăului continuă.
Citiţi şi:
- Un vechi obicei popular, pus în scenă la Josenii Bârgăului
- „Sângeorzul” – străvechi obicei sărbătorit la Josenii Bârgăului
- Obiceiul Sângeorzului pus în scenă la Josenii Bârgăului
- Sărbătoarea Sângiorzului la Josenii Bârgăului
- Primarul Nicolae Vrâncean: A început proiectul de asfaltare a celor 25 de străzi! Căminul Cultural din Josenii Bârgăului intră în reabilitare! Parcul, aproape de finalizare
Adaugă comentariu nou