Primarul Ovidiu Creţu: Trăiască România Mare! Mă simt legat prin istorie, limbă, cultură şi tradiţie de fraţii noştri de dincolo de Prut

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, consideră că anul 1918 este cel mai important din istoria României, anul în care aproape toate „pământurile ocupate de români s-au unit cu ţara mamă”, iar unirea cu Moldova este mai justă în 2018 ca oricând.

         „România a fost primul stat care a sprijinit deciziile asumate liber de locuitorii Republicii Moldova. În anii care au urmat, cu toate problemele inerente pe care ambele ţări au trebuit să le depăşească, România a fost cel mai apropiat partener pentru Republica Moldova.

În anul Centeneralui Marii Uniri, numeroase comune şi oraşe din Republica Moldova declară Unirea cu România sau îşi declară susţinerea pentru unificare.

În calitate de primar al municipiului Bistriţa, îmi exprim susţinerea faţă de un astfel de demers, deoarece ca orice alt român mă simt legat prin istorie, limbă, cultură şi tradiţie de fraţii noştri de dincolo de Prut.

Unirea cu Basarabia pare mai justificată mai mult ca oricând acum, la împlinirea unui secol de la înfăptuirea Marii Uniri, de la momentul în care românii au hotărât unirea pe baza principiului autodeterminării popoarelor, unirea tuturor teritoriilor locuite de ei într-un singur stat numit România”, a declarat primarul Creţu, după adoptarea Declaraţiei Unirii de către Consiliul Local Bistriţa.

Primarul Bistriţei a precizat că România a sprijinit constant Republica Moldova cu privire la liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de asociere şi de liber schimb că ţările din Uniunea Europeană, reprezentând şi un partener comercial  important pentru Republica Moldova, punctând şi acordarea a 5000 de burse anuale pentru tinerii moldoveni în instituţiile de învăţământ din ţara noastră.  

„Municipiul Bistriţa a sprijinit în mod constant proiecte de colaborare între tineri din Bistriţa şi din Republica Moldova, din dorinţa de a susţine cunoaşterea şi colaborarea tinerilor noştri.

Dacă majoritatea cetăţenilor din Republica Moldova împărtăşesc sentimente de unitate naţională, noi susţinem aceste demersuri care se bazează pe principiul egalităţii în drepuri între popoare şi a dreptului lor de a dispune de ele însele.

Prin Declaraţia noastră de unire, ne exprimăm respectul şi susţinerea noastră pentru dorinţele fireşti exprimate de fraţii noştri din Republica Moldova. Trăiască România Mare!”, a mai transmis Ovidiu Creţu.

 

Comentarii

30/03/18 13:59
Cititor

Spiritual si social, DA , dar lasati-i in pace si nu va mai amestecati in politica lor interna si nu mai puneti "paie pe foc" acolo unde nu va " fierbe oala" ! Nu uitati ca domnul Dodon, foarte elegant , printr-un reporter TV , a recunoscut si ne-a transmis ca " suntem frtazi"... ca "putem merge la ei pe ospetie oricand " ( pe baza de reciprocitate )... DAR... "dupa care fiecare la casa lui " ! Nu stiu daca am priceput ori ba si trebuie sa ne-o mai spuna inca odata !
Nu uitati si orientarile lor spre Est , mai ales cand i-a inmanat domnului Putin harta Marii Moldove de alta data ... si nici faptul ca Dodon, nu unirea cu Romania isi doreste , ci unirea cu Molodova de Vest sa formeze inapoi Moldova Mare din vremea Lui Stefan cel Mare si ca nicidecum de Romania si de romanii de aici le pasa lor ... si chiar ne-au rugat sa le respectam suveranitatea si independentza de stat, sa nu ne amestecam in treburile lor si ca " daca va fi nevoie vor apara aceste valori cu armele in mana daca va fi necesar " .
Si eu sunt patriot, simpatizez actiunile si dorintele celor care inca mai sunt romani in Moldova de Est, dar... NU SUNT SI PROST SA PRICEP CEEA CE TREBUIE SA PRICEPEM TOTI !

25/08/18 11:54
Ardelean

Inseamna ca nu-ti cunosti istoria Cretule. Ei au fost vasali/aliati cu turcii polonezii rusii, noi am fost cu vesticii. Or poate si tu ai emigrat in Ardeal, Cretule

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5