Prof. Cristina Mirela Rus: Dragostea de națiune, de limbă, nu cere nimic în schimb, căci dragostea de neam dă totul

Dragostea de națiune, de limbă, nu cere nimic în schimb, căci dragostea de neam dă totul

 ”E mică țărișoara noastră, îi sunt strimte hotarele, greutățile vremurilor au știrbit-o; dar această țară mică și știrbită e țara noastră, e țara românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc.”

”O maică țarină dulce!”                      

                                                                                    (Mihai Eminescu)

Ziua de 15 ianuarie a fost instituită de Parlamentul României, în 2010, ca Ziua Culturii Naționale, ca semn al celei mai înalte prețuiri față de îngerul poeziei romînești, Mihai Eminescu, care s-a născut, după cum bine se știe, la 15 ianuarie 1850. Această dată a căpătat dimensiunile unui eveniment în cadrul căruia trecutul se împletește cu prezentul și cu viitorul, sub semnul valorilor noastre naționale cele mai prețioase.

Această zi astrală a culturii românești ar trebui să ne îmbogățescă respectul, prețuirea față de valorile noastre autentice și voința de a păstra nealterate aceste comori. Identitatea  noastră națională este un factor important care ne individualizează, ne pune în valoare resursele creatoare, dar este și o punte de legătură cu întreaga umanitate.

Noi, epigonii, ar trebui să ieșim din umbra nepăsării, a uitării, să pășim înspre lumină și să conștientizăm ce înseamnă pentru noi, ca neam, marii noștri creatori, ceea ce înseamnă țara noastră în sfera valorilor omenirii.

Unde este astăzi sentimentul mândriei naționale, exprimat atât de profund și în același timp atât de puternic de către Mihai Eminescu?

Unde este dragostea de țară și de limbă românească pe care-l cântă în versuri marele poet? „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, /Țara mea de glorii, țara mea de dor,/ Brațele nervoase, arma de tărie,/La trecutu-ți mare, mare viitor!”

Ce am mai putea adăuga acestor cuvinte care exprimă atât de dulce, atât de simplu și atât de profund dragostea de neam, de obârșii pe care astăzi rar ne este dat să auzim?! Cuvântul „națiune” are pentru Eminescu semnificația și măreția unui lucru sfânt. Din păcate, unii, și în zilele noastre, din ce în ce mai mulți, îl pronunță fără rost și numai de pe vârful buzelor, drept paradă de naționalism. De Ziua Culturii Naționale, este o datorie a  noastră, ca români și ca popor care descinde din primii creștini ai Europei , să ne amintim necontenit cum trebuie să îți iubești nația, așa cum este și așa cum ne-a lăsat  Dumnezeu și, cum ne învață al nostru Eminescu: „Ce vă spun! Iubesc acest popor bun, blând, omenos....popor nenorocit care geme sub măreția palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri.” Cum se iubește o țară? Cum se iubește o nație?  „Noi o iubim așa cum este, așa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferințele seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrase.”

         Dragostea de națiune, de limbă a neamului tău nu cere nimic în schimb; căci dragostea de neam dă totul. Eminescu este însuflețit de ideea românismului. Este atât de potrivită zilelor noastre această dorință, ca geniul, simțirea adevărată românească, să fie scoase din amorțire. Vorbele mari, dar sterpe, nu vor spune nimic, ci a fi ROMÂNI înainte de orice este îndemnul său. Cultura, originea, rădăcinile neamului românesc sunt dezvăluite în freamătul naturii, în cântecul codrului, în turma de oi și în frumusețea portului țăranului nostru, în credințele și obiceiurile străvechi.

         De ce a fost aleasă Zi a Culturii Naționale, Ziua marelui nostru Eminescu? Probabil pentru că reprezintă „omul deplin al culturii românești”, după cum spunea Constantin Noica. Pentru că niciodată nu va fi prea mult să-l citim și să-l recitim pe poetul, prozatorul, dramaturgul, ziaristul și gânditorul Mihai Eminescu. George Călinescu a scris sublim în cartea dedicată vieții poetului: „Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

         Putem afirma fără nicio reținere că geniul marelui poet și-a pus amprența asupra întregii poezii a acestui secol, iar forma în care el a îmbrăcat limba națională a fost la temelia dezvoltării cugetării românești.

         Bogăția, farmecul limbajului, vasta cultură de nivel european, inteligența sa covârșitoare sunt doar câteva din motivele pentru care spunem răspicat și cu mândrie: „Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci.”(Tudor Vianu)

         „Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.”                                                     (Mircea Eliade)