Prof. Mirela Rus: CARPE DIEM!

                Ce prețuim pe acest pământ? Întrebare, pentru unii, cu un răspuns foarte simplu: Bunăstarea, să avem de toate. Pentru alții, răspunsul nici măcar nu există, deoarece atâta zbatere și risipire este existența noastră aici, încât nu mai știm care ne sunt prioritățile, am uitat sau poate nu am știut niciodată pentru ce am venit. O seamă de oameni știu de la bun început, alții găsesc răspunsul la un  moment dat, pe traseu. Prețuim timpul ce ni s-a dat, prețuim clipa, momentul și ziua de azi, căci, fiecare zi este un dar.

            De sensul real sau subiectiv al expresiei „trăiește clipa!” („Carpe diem!”) s-a apropiat, cred, fiecare dintre noi, la un moment dat din viață. A trăi clipa prezenta nu înseamnă deloc, după cum poate părea, a ignora viitorul, a nu fi încrezător în ceea ce-ți va oferi acesta sau a te debarasa cu totul de trecut. Putem prețui la maxim fiecare moment frumos alături de familie, alături de oamenii dragi, ne putem bucura de răsăritul de soare la malul mării sau de farmecul unui apus, să ascultăm cu emoție o melodie ce ne face sufletul să vibreze, sau ciripitul unei păsărele dimineața în zori și să spunem: „Da, viața poate fi frumoasă!” Dar cum bucuria este omenească, cum râsul este o terapie, la fel, omenește e și să plângem, să suferim, să ne revoltăm. 

            Probabil că unii sau mulți dintre noi nici nu am conștientizat că suntem parte a Creației, poate că nu ne-am bucurat niciodată pentru ceea ce suntem, până într-un anumit moment când, fie apare o boală, o neputință, fie pierzi pe cineva drag, și aunci coordonatele se schimbă radical. Din acel moment, „memento mori” și „carpe diem” par a fi nelipsite din sfera ta existențială. În special „memento mori”, este precum o forță care ne canalizează energia înspre a găsi prioritățile, spre a găsi adevărata inspirație creatoare. „După ce am descoperit că viața nu are niciun sens, nu ne rămâne altceva decât să-i căutăm sensul.” (Lucian Blaga)

            Trăiește clipa ori de câte ori râzi sau plângi, ori de ești fericit, ori de suferi. Trăiește clipa acordând atenție și afecțiune celui de lângă tine. Trăiește clipa când îți ții copilul în brațe. Trăiește clipa prin intensitatea și emoția pe care le simți acordând atenție fiecărei clipe.

            De câte ori ne oprim din maratonul numit viață doar ca să respirăm și să fim și conștienți de asta? De câte ori ne oprim să privim cerul, pomii, fluturii, florile? De câte ori am auzit cu adevărat râsetele unor copii în fuga noastră nebună spre....nicăieri? A trăi prezentul este o alegere, dar a devenit, pentru unii, o himeră. De multe ori, la servici, pe stradă, la o plimbare etc., mintea noastră nu este cu noi decât foarte puțin timp. Gândurile sunt fie ancorate în trecut, fie „aleargă” în viitor. Nu poți vedea ziua de azi, ce ai realizat sau ce ai devenit, deoarece mintea este blocată undeva, într-un moment din trecut. Sau poate face scenarii, planuri pentru viitor. Și uite-așa, nu ne oferim prilejul și privilegiul să fim cu adevărat personajele principale ale propriului nostru „film”, nu ne oferim timp să fim prezenți în viața noastră. Nu reușim să conștientizăm că ziua de mâine nu ne aparține. În zilele pe care le trăim, nimeni parcă nu mai merge, ci parcă toată lumea aleargă. Doar când omul se convinge de zădărnicia faptelor sale și de nimicnicia vieții sale pe pământ, se oprește din alergătură și nu se mai grăbește.

            „De aceea nu vă îngrijorați de ziua de mâine; fiindcă  ziua de mâine se va îngrijora de ale ei. Ajunge zilei răutatea ei.”  (Matei 6: 34)