Prof. Vasile Găurean: Despre psihologia relației elevi- profesori și prădătorii fără niciun Dumnezeu

           „Bat covorul nu din ură,

ci ca să scot praful din el.”

(Zicală  norvegiană)

 

Acum, când lumea universitară fierbe în dezvăluiri ale unor acte reprobabile, trebuie să arătăm că acestea sunt o infimă parte din muntele de fărădelegi și putregaiul din mediul educațional românesc. Toate centrele universitare își au specimenele lor de corupți și prădători, fiindcă se susțin și restul privește ticăloșiile fără a reacționa decât rareori. Și târziu.

 

Pentru a avea o înțelegere cât mai bună a acestor realități, a felului cum evoluează relațiile de la elev la profesor și invers, le vom examina pe niște paliere educaționale:

a. clasele primare,

b. gimnaziu și liceu,

c. mediul universitar..

 

a. Copiii deveniți elevi/eleve, ieșiți de sub tutela absolută a familiei, sunt ființe iubitoare și extrem de sociabile. Școlarii sunt fericiți că au intrat într-un nou univers (cel primar). Sunt mulți; curtea abia îi încape, iar în locul părinților au o învățătoare/mai rar învățător, care le descoperă minunățiile  lumii.  

 

Educatorul are toate șansele a se dovedi că este o ființă care știe toate, iubitoare, blândă și nu rareori, frumoasă, un protector încântător.

Spre acest unic educator  -deocamdată- se îndreaptă  în crescendo atenția lor, uimirea lor, admirația lor. Aceste sentimente sporesc pe parcursul celor patru ani de ciclu primar, încât se ajunge nu rareori la cazuri în care învățătoarea/-ul  este iubită tot așa de mult ca și tata sau mama și chiar mai mult adesea.

Când însă sub toate acestea copiii descoperă o ființă aspră, plină de răutate, iubitoare de cadouri, de favoruri materiale, ar trebui să vedeți privirea mustrătoare din ochii  celești ai copiilor. Nu este pe lume mustrare mai grea! Și ce amintire îi vor purta prin viețile lor?

 

Scuze, eu nu mi-am iubit învățătoarea. Era o ființă rece, iar pe unii elevi îî bătea. O ființă mare, înaltă, se năpustește asupra unui școlar mic și care nu ripostează...Ce imagine rebarbativă! Când ne-am întâlnit, foarte târziu, ne-am jenat unul de prezența altuia.

Celelalte două clase paralele aveau pe fata preotului Mânzat Iosif, dăscălița cu un glas angelic, blândă și frumoasă ca o zeiță. O singură dată a venit să suplinească la noi și ne-a citit „Făt-Frmos din lacrimă”. O imagine cerească, de neuitat.O admiram ca pe Luceafărul de dimineață. De atunci am căzut în patima de nestins a cititului.

 

Mântuitorul binecuvântat dădea pe copii drept exemplu de comportament pentru noi adulții. Pare un paradox, fiindcă noi socotim că ei, copiii au nevoie de educație, nu noi, adulții. Pentru ce pot fi copiiii model? Desigur, fiindcă  sunt ființe iubitoare, iar noi pline de egoism și interese. Ei iartă ușor. Îndată ce-și șterg lacrimile, sunt gata să te îmbrățișeze. Noi nu, stăm ca muții cu săptămânile. Nu uităm, nu iertăm. De două mii de ani se tot spune surzilor: „Iubiți-vă unii oe alții, așa cum v-am iubit eu pe voi”:

 

b.  În Gimnaziu și apoi în Liceu, intervine o maturizare a relației pentru ambii termeni: elevi-profesori. De la infantilismul și naivitatea primară, putem constata existența unei mai bune înțelegeri.

Acum se abandonează tărâmul copilăriei și înregistrăm coborârea în lumea reală. În Gimnaziu și Liceu se învață cât în tot restul vieții (dacă se învață). Dezvoltarea fizică accelerată a băieților și fetelor se suprapune peste lărgirea bazei lor de cunoștințe  despre oameni și lumea fizică.

Încep să aibă cu adevărat sentimente, intrând pe nesimțite în adolescență. Încep adică, să trăiască după exprimarea lui Mihai Eminescu, „adevărata viață, o viață de suferințe și griji”.

 

În locul unui singur educator, există acum între șapte și zece. Fiecare profesor încearcă a face din obiectul lui de studiu  un pol de atractivitate, dezvăluindu-le lucruri inedite, utile și interesante, adesea uimitoare.

Ceea ce savanți  și artiști au realizat sau descoperit într-o viață, lor le devine accesibil într-o oră sau mai multe. Este ceva absolut fascinant! Științele și artele sunt marea aventură a omenirii.

 

În această perioadă apar cu claritate înclinații spre o profesie, având la bază admirația pentru un profesor din cei care predau la clasă și au făcut din obiectul de studiu un obiect preferat (ceea ce ține de mulți factori personali și ai elevului și ai profesorului).

În anii mei de gimnaziu, am avut câțeva cadre didactice care mi-au pus bazele cunoașterii, cu deosebire la Limba națională și Istorie. În umbra lor am crescut și i-am admirat , iar dînșii  bărbați și femei, mi-au prețuit hărnicia și buna cuviință.

 

Scriitorul și teologul  Gala Galaction spunea că „o clasă de elevi este cel mai perfecționat aparat de verificare a unui educator”.

Elevii cei mai buni îi vor verifica profului soliditatea cunoștințelor, abiliitatea de a transmite ce cunoaște,   capacitatea lui de a fi drept în acordarea notelor, alții vor fi fascinați de priceperea oratorică și intuitiv-educațională. Se verifică ținuta vestimentară și comportamentul cotidian, rigoarea cu care își ține orele, punctualitatea. Nimic nu rămâne neinvestigat.

Realizează cadrele didactice  ce subiect de investigație sunt? Unii da, alții nu, preferând comoditatea, care se asociază însă cu iremediabila pierdere a autorității și  necesarei noblețe de sculptor al sufletelor tinere.

 

În virtutea acestor considerente, dascălul de gimnaziu sau liceu trebuie să conștientizeze că, deși fără catalog, elevii lui,-de la cel mai inteligent, până la cel din urmă, îi dau și lui note în permanență. Și nu pentru un an școlar ce trebuie promovat, ci pentru vremea ce are să vie, zeci și zeci de ani. Orice derapaj greșit, orice părtinire,  atitudine necuviincioasă față de fete, băieți, este înregistrată și o  vor purta în viețile lor ca amintiri de neșters.

 

Relația normală înte elev și profesor și invers este de respect reciproc. Elevul respectă poziția de autoritatea  celui care îl educă, iar profesorul poartă răspunderea pentru catedra ce i s-a încredințat pentru fiecare entitate umană.

 

Avem cadre didactice care se plâng că nu-i mai ascultă elevii, că au scăpat de sub controlul lor.

Nu vorbim de elevii care se droghează, care sunt funciar indisciplinați și slabi la carte prin lacunele acumulate, dar cadrul care nu-și face lecțiile lq un nivel cât mai înalt, care practică favoritismele, e violent și  injust, iubitor de daruri, care se uită cu jind la fetele adolescente,nu aare a se mira că prestigiul lui devine o himeră, că ajunge a fi desconsiderat și chiar disprețuit.

 

Ce autoritate putea pretinde fosta mea colegă  de cancelarie, care flirta cu elevii și în timp ce se deplasa prin clasă, unii o plesneau amical peste fund?

Ce spuneau între ei elvii profesoarei care le tarifa periodic cadouri de covoare și inele, dar având o slabă pregătire didactică și pe swoțul...director de școală? Ce amintiri aveau să poarte elevii despre ele? Și ce câștigau în urma acestor compromisuri penibile?

 

Cine acceptă daruri din partea elevilor sau părinților, își limitează el însuși libertatea. Și-o vinde pe nimic.  Primești azi un covor persan, iar tu ești obligat un an sau doi să-ți calci probitatea de dascăl și om și să-l favorizezi  pe elevul X, compromițându-te în fața clasei. Cu vremea, însuși fata/ elevul protejat va deveni un leneș, „fiindcă rezolvă tata și mama”.

Mă uitam la colegii mei de clasă care spuneau că dom' profesor Neamțu protejează fetele și mai ales se uită după Țigăuan Leontina. N-are școlarul autoritate, dar ne judecă sever!

 

Din vreme-n vreme auzi că un profesor de liceu abuzează sau face avansuri unor eleve, că se străduiesc să întrețină legături nepermise cu adolescente, că trimit mesaje licențioase, socotind că profesori pot fi doar la școală, iar în rest prădători..

O statistică arată că profii de educație fizică se detașează în astfel de promiscuități sau cei care suplinesc temporar la catedre, socotind că nu vor face mulți „purici” pe acolo. Oricum, în proporție de 90% asemenea întreprinderi se termină rău, cu excluderi, incriminări, agresiuni și uneori crime.

Mă țin eu om zis pașnic și creștin, Vasile Găurean, dar de aș auzi că cineva mi-a abuzat fata, aș ieși ziua-noaptea, cu pușca-n mână să-l salut.

 

A-ți face datoria cu dreptate la ore, la un nivel înalt, a fi atent pururi la tine însuți, trezește în elevi uimire, apoi admirație și dragoste pentru obiectul respectiv și cadrul didactic ce rămâne pentru ei ca un model didactic și comportamental. Pentru o viață. Ce poate fi mai nobil, mai frumos decât să poți fi un model pentru colective umane? Cu ce argint și aur se pot cumpăra astfel de rememorări?

 

Un profesor de Limba națională trebuie să fie cel mai iubit în Gimnaziu și Liceu. Nu pentru ochii lui albaștri, ci fiindcă Literatura vorbește prin fapte narative despre sufletul omenesc, despre zbuciumul lui în această lume unde se învolbură binele și răul, măreția și josnicia, noblețea și ticăloșia, celestul și teluricul, ceea ce face numai la modul arid Psihokogie, iar Gramatica este Logica vorbirii, această minune dumnezeiască a comunicării, cu care a fost înzestrată ființa umană.

Elevii /elevele care  iau meditații în particular și profesorul respectiv se naște la fel o relație mai specială, dar fiecare are conștiința că este un hotar peste care nu se trece.

 

Este firesc ca elevii, studenții, să aibă respect, admirație și  adesea chiar sentimente față de cadrul didactic. Sub remarcabilele sale cunoștințe, pe care le admirăm, e firesc să bănuim că se aflăă un om minunat, drept, corect., demn de prețuire.

Cât de oripilant, de rebarbativ este să afli că de fapt, sub blana didactică și tot efortul persuaziv e un ticălos, un profitor și prădător sexual, un nerușinat! Cu ce aparate putea să măsoare cineva  dezgustul studentei Ana Birchal pentru cheliosul  care  îi făcea avansuri, ei, care avea un soț frumos și tânăr!?”Lipsa de rușine -spunea Siegmund Freud- este semnul sigur al prostiei” și prostia merge mână-n mână cu nerușinarea, fiind căsătorite.

Admirația se transformă în surpriză și  oroare, ajungând la ură. Totdeauna există o linie extrem de subțire în aceste relații, pe care cei fără rușine o trec cu nonșalanță.

Acolo unde bunul simț lipsește, este necesară Legea și Regulamentele clare. Cine le sfidează, să știe ce îl așteaptă

 

Abuzând de poziția lor de profesori, de examinatori, își mai poate închipui  un Alfred Bulai sau Marius Pieleanu ori celălalt Ștefan Adam că, la vârstele lor  mai pot fi agreați de niște ființe tinere și cutremurător de frumoase?

 

În Jurnalul său (vol.VI), scriitorul bistrițeanMoldovan Gavrilă, spune despre Irina Petraș și unele colege ale sale studente  că erau „atât de frumoase, încît ne temeam să ne uitănm la ele”. Ei bine, după asemenea exemplare li se  scurg ochii  prădătoriilor care abuzează de catedrele lor.  Asemenea abateri trebuie sancționate cu cea mai înaltă severitate. Fă-te șofer, portar sau muncitor la șaibă dacă nu-ți place onestitatea și etica liceal-universitară!  

 

Procesul josnic al abordării începe în mintea lor cu   devalorizarea  studentelor, a ființei umane și  le profanează cu gândurile, intențiile și actele lor, într-un mod josnic, urât de oameni și de Dumnezeu.

 

Chiar și gândul  josnic despre o ființă de sex opus o profanează, iar Dumnezeu o socotește deja păcat. Chiar gândul de a comite o crimă, deși nu s-a realizat, Dumnezeu o scrie în cer ca  și păcatul săvârșit. Căci evident este că asemenea exemplare de  malpraxis didactic n-au niciun Dumnezeu, nicio normă, hăț care să le oprească nerușinarea.

 

Pe când eram student, în anii +60, nici nu se pomenea despre asemenea abateri de la etica universitară. Aveam un singur caz de lector universitar cu un vocabular  echivoc, numit Racoviceanu, la Literatură universală, care mai punea întrebări stupide: „Ce culoare aveau chiloții lui  Lotte?”eroina din „Suferințele tânărului Werther” de Goethe; sau la curs:„cum s-a întrupat HRISTOS din Duhul Sfânt?”. Iată cum prostia proprie și ideologia comunistă mergeau mână-n mână.

Ei bine, nu era picat studentul/-a pentru că nu știa răspunsul cel de nerăspuns, dar punea pe cel examinat într-o situație șocantă și bulversantă. Profesorul de la Limbi romanice,, om cult și fost ambasador la Roma și Paris, ne sfătuia să nu-l luăm în seamă; e în vârstă și a rămas cu niște deprinderi.

 

Aveam și un corupt binecunoscut DD Dumitrașcu. Client al barurilor. În anul al III-lea, ne preda un curs de probleme deosebite ale gramaticii. Era de o exigență arbitrară, spre a primi cartușe de țigări și sticle de băutură la scenă deschisă și probabil și în particular, dar nu știu ca cineva să-i fi dat ceva în mod singular. Negreșit s-ar fi auzit.

De frica lui mi-am amânat examenul din iunie pentru toamnă, ca să nu-mi pierd bursa și m-am pregătit special pentru toamna, să nu mă poată pica, ceea ce am și reușit.

Până după anii 2.000 a funcționat bine-mersi, oferind lucrări gata scrise celor ce voiau să-și facă rost de gradul I și toată gama, fără să fi auzit că a fost sancționat în vreun fel.I ată cum te întâlnești cu acești „stâlpi de telegraf” prin viață.  

 

Nu rareori, elevii din liceu și studenții/studentele Facultății își depășesc simpla admirație, pentru un cadru didactic, trăind o pasiune idilică, știind că îi despart bariere enorme, așa cum mărturisea Alex Ștefănescu a fi avut pentru  conferențiara lor de Limba latină. Pasiune neîngăduită, rămasă ca o adorare pentru un star de cinema sau pentru o stea din Ursa Mare.

Cazul președintelui Franței, Macron, când elevul se căsătorește cu o profesoară, în pofida diferenței colosale de vârstă,  nu este departe de a fi un eșec mărturisit. Nu sunt modele pentru a-și afla cineva fericirea..

Hulitul comunism avea legile lui. Derapajele de la etica universitară nu se tolerau, iar cine „călca  pe bec” își risca  nu doar prestigiul, ci cariera. La noi, democrația deficitară a alterat toate sectoarele, „cu excepția Bisericii și Armatei -spunea Vadim Tudor. Fiindcă în ele nu a pătruns democrația”.

 

Este salutar că 36 de profesori de la SNSPA au cerut demiterea colegului lor, Alfred Bulai.  Studentele victime mărturisesc că toată lumea știa despre apucăturile sociologilor, dar nu îndrăzneau, de frica represiunilor, a complicităților Erau oameni de partid,  făcători de sondaje pe placul celor care le comandăca pe bani grei, celebritate sociologice, sub care lumea află că se ascunde putregaiul moral.

 

Curaj, fete brave! Da, urșii sunt de preferat într-o potențială întâlnire în pădure, decât astfel de profesori, mai potriviți ca patroni de bordeluri decât de catedre universitare și de liceu.

 

Prof. Vasile Găurean