Duminica Tuturor Sfinţilor, prăznuită în fiecare an în prima duminică de după Pogorârea Sfântului Duh, şi Duminica Sfinţilor Români, prăznuită în a doua duminică după Pogorârea Sfântului Duh, sunt considerate invitaţii la sfinţenie pentru fiecare dintre noi.Și de aceea am putea să spunem că sfinţenia se regăseşte,sau ar trebui să se regăsească în toate categoriile sociale, în toate profesiunile şi îndeletnicirile,la toate vârstele.Iar  sfinţenia este revelarea lui Dumnezeu în făptura Sa: „Cine rămâne în Mine şi Eu (rămân) în el.Să ne oprim însă la textul evangheliei primei duminici de după Rusalii:,,Z is-a Domnul: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri; dar de cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, de acela Mă voi lepăda şi Eu în faţa Tatălui Meu Care este în ceruri. Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine”. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: „Iată, noi pe toate le-am lăsat şi Ţi-am urmat Ţie. Deci, nouă ce ne va fi?“ Iar Iisus le-a zis: „Adevăr vă spun că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la naşterea din nou a lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat fraţi sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau ţarini sau case pentru numele Meu, însutit va primi şi viaţa veşnică va moşteni. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi la urmă, şi cei de la urmă vor fi întâi”( Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30)Din textul evangheliei,am putea spune că Sfinții sunt acei oameni care l-au iubit, urmat și mărturisit pe Iisus,iar caracteristica dominantă a vieţii sfântului este să facă binele,să facă totul pentru alţii .Așa după cum știm Biserica îi sărbătorește,pomenește sau cinstește,în fiecare zi pe sfinţi pentru viaţa lor pilduitoare, pentru statornicia lor în credinţă, pentru caracterul lor hotărât de a sta neabătuţi pe calea binelui şi a dreptăţii, pentru bunătatea inimii lor, pentru sfinţenia vieţii lor, pentru că fac parte integrantă din Împărăţia lui Dumnezeu.Și în creştinism, sfinţenia reprezintă maximul la care poate ajunge omul în viaţă, datorită Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos. Am putea spune că sfinţenia este revelarea sau descoperirea  lui Dumnezeu în făptura Sa: „Cine rămâne în Mine şi Eu (rămân) în el … căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5). Însă, fără conlucrarea continuă a omului cu harul divin, nu este posibilă sfinţirea vieţii. Am putea spune că sfinţii sunt expresia întrupată a lucrării Duhului Sfânt în lume. Scriptura îi mai numeşte prieteni apropiaţi ai lui Dumnezeu drepţi pentru ale căror rugăciuni Dumnezeu cruţă lumea, adică Biserica Dumnezeului celui viu.” Deşi sunt săraci, ei – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – îmbogăţesc pe alţii prin curăţia sufletului.Și dacă prin cult în general înțelegem orice act religios care este menit să-l pună pe om în legătură cu Dumnezeu ,,cultul  sfinţilor în Ortodoxie se întemeiază pe două puncte de credinţă: unu-pe credinţa că omul, primind Tainele Bisericii, primeşte harul ca energie necreată a lui Dumnezeu şi prin această energie sau lucrare, însăşi lucrarea Sa omenească poate să înainteze într-o viaţă curăţită de patimi şi doi pe credinţa în continuarea unei astfel de vieţi în veşnica existenţă viitoare(pr.Dumitru Stăniloaie).Sfântul este în general omul care s-a eliberat de toate patimile: de lăcomia de avere, de mâncare, de comoditate, de orice fel de răutate, de mânie şi de mândrie, de pizmă şi duşmănie, omul care a ajuns la o stare de desăvârşită înfrânare, răbdare, smerenie, iubire, la o stare de permanentă vedere înţelegătoare a lui Dumnezeu şi de convorbire cu El în rugăciune. În el s-a acumulat o uriaşă forţă de respingere a oricărei ispite spre lăcomie şi interes egoist, de ţinere la sine, o uriaşă forţă a uitării de sine, a bunătăţii, a smereniei. Caracteristica dominantă a vieţii sfântului este să facă totul pentru alţii, să facă lucruri mai presus de cele obişnuite, cu smerenia că nu le face cu puterea sa, ci din puterea supremă dumnezeiască şi să nu pretindă nimic pentru sine, să se considere ca unul care a făcut mai puţin decât toţi şi mai puţin decât era dator să facă.Smerenia şi blândeţea merg împreună. Se spune că iubirea e mai presus de smerenie: de fapt, nu există smerenie fără iubire, ar fi atunci ceva neautentic, simulat. Adevărata smerenie este conştiinţa faptului că Dumnezeu este iubire. Sfinţenia se manifestă adeseori ca bunătate, ca răbdare la un om, care are în el izvorul unei vieţi fericite. Sfinţenia priveşte pe toată lumea. Astăzi oamenii sunt atât de nefericiţi, zdrobiţi sub povara greutăţilor lor, a monotoniei şi singurătăţii lor, încât manifestarea prospeţimii umane, a sfinţeniei prin bunătate e mai necesară ca oricând. În marile oraşe oamenii sunt singuri; există atâţia oameni care mor singuri. Trebuie să refacem o comuniune. Marele rol al Bisericii este acela de a instaura comuniunea între oameni. În comuniune se găseşte libertatea deplină. Dar pentru a ajunge la comuniune trebuie să fim liberi. În marea lor libertate şi bunătate, sfinţii ne eliberează şi ne deschid porţile unei adevărate comuniuni între noi .      

  Sfântul Antonie cel Mare l-a întrebat pe Dumnezeu: Într-una din seri după ce și-a rostit rugăciunile ,privind către cerul înstelat, Sfântului Antonie cel Mare i-a venit în minte următoarea rugăciune: „Oare există în acest deşert un alt ascet, care să aibă o viaţă duhovnicească mai intensă decât mine, ca să merg lângă el şi să mă folosesc de îndrumarea lui?”. Atunci, îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a spus: „Există în Alexandria un cizmar care are o viaţă duhovnicească mai bogată decât a ta şi de la care ai ce să înveţi!”.A doua zi sfântul a mers în oraş şi l-a găsit pe cizmar. A început să-l întrebe despre viaţa lui. Acela, după multe ezitări, presat de rugăminţile ascetului, i-a spus:-Trăiesc în această colibă sărăcăcioasă împreună cu soţia mea. Avem copii care s-au căsătorit şi au ajuns la casele lor şi de atunci eu şi soţia mea trăim ca frate şi soră, în curăţie şi în viaţă duhovnicească, nădăjduind că ne vom mântui. Tot ce câştig din slujba mea de cizmar împart în trei părţi. O parte o dau săracilor, o parte o dau bisericii şi restul pentru nevoile noastre de zi cu zi.Ascetul îl întrebă din nou: „Şi totuşi, ce altceva mai faci?”Nimic altceva, doar că în fiecare seară ies pe veranda casei, privesc spre oraş şi spun în sinea mea: „Toţi se vor mântui, numai eu voi ajunge în iad!”Atunci ascetul s-a luminat. Pentru o astfel de smerenie adâncă, cizmarul se ridicase duhovniceşte deasupra nevoinţelor sale din deşert.(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credinţe, Editura Areopag, 2011, pp. 98-99).Și pentru că în această perioadă ,mai précis în 10 și 11 iunie,la Bistrița are loc Reuniunea corală Bartolomeu Anania,m-aș opri la Nouă vorbe de suflet ale Mitropolitului Bartolomeu Anania     

  1.Liturghia este Împărăția lui Dumnezeu deja venită pe pământ. Binecuvântând împărăția, preotul binecuvintează liturghia care urmează să se desfășoare.                                                                                                    2.Când te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui să nu amețești. Și să știți că această a doua primejdie este mai mare decât cea dintâi. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiți de ea.  

    3.Dacă după moarte nu mai e nimic, ce rost mai are să trăiești, să speri, să te lupți…                                                           

    4.Nu este important că pleci, important e să te întorci. Să nu mori rătăcind prin străinătăți, fără să îți aduci aminte că ai un părinte care te așteaptă cu brațele deschise.     

5.Hrăniți speranța cu fapte bune. 

6.Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi.  

7.Rugăciunea este cea care străbate orice zid. 

8.Nimeni nu L-a văzut pe Iisus înviind, dar mulţi au fost cei care L-au văzut înviat. Faptul în sine al Învierii nu a avut martori. El s-a petrecut în intimitatea mormântului, fără ca vreun ochi omenesc să fi avut acces la singura minune pe care Domnul Şi-o anunţase în repetate rânduri, dar căreia nimeni nu-i dăduse crezare.       

  9.Singurul lucru cert în viața aceasta este moartea.   

Prin urmare să căutăm și să încercăm să devenim mai buni.Amin!