Pui de râs, găsit pe raza fondului de vânătoare Tihuţa. Acesta a fost predat unui centru de îngrijire şi tratament pentru animale sălbatice
Ca urmare a informării primite din partea Ocolului Silvic Tihuţa Colibiţa R.A. cu privire la faptul că un pui de râs a fost găsit de către salvamontişti pe raza fondului de vânătoare 25 Tihuţa, pe care îl au în gestiune, şi predat spre îngrijire domnului medic veterinar Sarkany Francisc, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a făcut demersurile necesare pentru găsirea unui centru autorizat pentru a putea oferii puiului de râs cele mai bune condiţii pentru îngrijire în vederea eliberării ulterioare în mediul sălbatic.
Acesta a fost predat ”Centrului Zonal de Îngrijire şi Tratament pentru Animale Sălbatice” (CZITAS) din localitatea Petreşti, judeţul Vrancea, administrat de către Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice din Focşani, care este autorizat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, încă din anul 2009, pentru a oferii îngrijire şi tratament animalelor sălbatice, pentru a putea fi reintegrate în mediul natural, ne anunţă Sever Roman, director executiv APM BN, prin intermediul unui comunicat de presă.
Râsul (Lynx lynx) este specie strict protejată la nivelul Uniunii Europene şi în România, fiind interzisă extragerea exemplarelor din natură, aceasta fiind permisă până în anul 2012, pe baza unui ordin de derogare emis anual de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului cu avizul Academiei Române.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea 49/2011, stipulează la art. 33, alin. 1, că „pentru speciile de plante şi animale sălbatice terestre, acvatice şi subterane … sunt interzise deţinerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic“.
Citiţi şi:
- Aproape 450 de urşi şi peste 220 lupi mai cutreieră pădurile judeţului
- Din pădurile bistriţene, statistic, într-un an a dispărut doar un râs
- Vânătoarea sportivă – o perspectivă asupra acestei tradiții vechi
- A început numărătoarea efectivelor de urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică
- Evaluarea anuală a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate în judeţul Bistriţa-Năsăud
Comentarii
Ca fain este... !
Adaugă comentariu nou