Punct final la modernizarea clădirii vechi a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”
Autorităţile municipale au recepţionat ieri lucrările de consolidare şi modernizare a Corpului A (Clădirea veche) Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, asta după ce investiţia realizată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional a fost inaugurată în decembrie 2011.
Proiectul, în valoare de 7.438.837,76 lei (din care 98% este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat şi 2% din bugetul local), a fost derulat de Primăria Bistriţa, începând din data de 20.03.2010.
În fapt, au fost realizate lucrări de reabilitare structurală (hidroizolarea orizontală şi verticală a clădirii cu membrană hidroizolantă, intervenţii la şarpantă, învelitoare nouă de ţigle, inclusiv şipcii noi, consolidarea planşeelor), dar şi arhitecturală prin păstrarea motivelor arhitectonice de epocă.
Instalaţiile electrice, sanitare şi de încălzire au fost modernizate, de asemenea, au fost instalate servoscări cu platformă pentru cărucior în vederea facilitării accesului persoanelor cu deficienţe motorii.
Laboratorul de informatică a fost echipat cu 32 staţii de lucru complete echipate, iar laboratorul de fizică are trusă electricitate şi magnetism, trusă fizică moleculară şi căldură, dinamometre cu arc, pupitru pentru experienţe, alimentator digital dublu. În laboratorul de chimie, elevii dispun de o tablă interactivă cu videoproiector, pupitru pentru experienţe. Şi pentru sala de sport au fost achiziţionate o poartă handbal rabatabilă, inel baschet cu plasă, spalier dublu din lemn, ladă de gimnastică cu 5 module, cal cu mânere.
În echipa de implementare a proiectului din cadrul Primăriei Bistriţa au fost cooptaţi Liliana Coceşiu - director executiv la Direcţia Integrare Europeană şi Radu Rus, şef Serviciul Managementul Proiectelor - coordonatori, Silviu Popârţac - manager proiect, Dan Oprea - asistent manager, Nicolae Scurtu - responsabil financiar, şi Valentina Fechete şi Lia Ivaşcu - responsabili tehnici.
Este al şaselea proiect al municipalităţii care vizează îmbunătăţirea calităţii infrastructurii educaţionale şi a dotărilor şcolare, toate finanţate prin fonduri europene, după cele implementate la Viişoara, Colegiul Tehnic „Infoel”, Liceul cu Program Sportiv, Grupul Şcolar Forestier, şi la Şcoala primară a CN „Andrei Mureşanu”.
Citiţi şi:
- Lucrările la Colegiul Naţional,,Andrei Mureşanu”, ajunse la final
- Colegiul Naţional,,Andrei Mureşanu”, consolidat şi modernizat cu bani europeni
- Corala „Andrei Mureşanu”, de Rusalii, la Lunca Ilvei
- „Andrei Mureşanu”, o nouă înfăţişare
- La Colegiul „Andrei Mureşanu” lucrări de modernizare de peste 8 milioane lei. Cine va tăia „panglica” inaugurală în 2012?
Adaugă comentariu nou