RECUPERAREA MUNTELUI DOSU STÂNIŞOAREI, CEA MAI MARE AVERE A ASOCIAŢIEI U.C.G.N. (7)

În mai multe rânduri, în anii 2008 şi 2009, am studiat la Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud, Direcţia Judeţeană un număr mare de dosare din fondul de documente al Administraţiei Fondurilor Grănicereşti Năsăudene (A.F.G.N.), care cuprinde 4690 de dosare, unele voluminoase, de 400-600 de file şi chiar mai mult. Acest munte este situat la limita de N-E a judeţului Bistriţa-Năsăud cu judeţul Suceava. O parte din munte cu o suprafaţă mult mai mică a aparţinut comunei Şanţ, însă cea mai mare a apaţinut de la 1764 fondurilor grănicereşti năsăudene, act întărit şi la 1863.

1. Muntele Dosu Stânişoarei şi pădurea, conform documentelor de arhivă,

,,au o suprafaţă totală de 4886 hectare şi 4302 metri pătraţi, din care: 3860 hectare pădure, iar restul păşune alpină, adică 1026 hectare” (Sursa: A.N.Dj.BN, fond nr.60, inventar 713, dosar 749 (1919-1939), filele nr.5-268).

2. Din studierea a peste 150 de dosare cu referinţă strictă la acest munte, la

exploatarea lui, reîmpăduriri (plantaţii), menţionez următoarele: a) Întotdeauna acest munte a aparţinut Administraţiei Fondurilor Grănicereşti Năsăudene (A.F.G.N.); b) Niciodată acest munte cu suprafeţele mai sus menţionate nu a aparţinut comunei Şanţ. Nu există niciun document juridic în cele 4175 de dosare, cum că acest munte ar fi aparţinut vreo zi, săptămână, lună, comunei Şanţ. În anii 1861-1863, când Fondurile Grănicereşti Năsăudene au fost reorganizate se specifică faptul că acest munte pentru viitorime va face parte din AVEREA COMUNĂ INDIVIZĂ (A.C.I.) şi că nu poate fi vândut sau înstrăinat. Se specifică în multe dosare că este averea cea mai importantă a Administraţiei Fondurilor Grănicereşti Năsăudene, evaluată în prezent la circa 662 de milioane de euro.

3. Încercarea comunei Şanţ din perioada interbelică de a lua acest munte

printr-un proces intentat A.F.G.N. a dat greş. Procesul a fost câştigat de A.F.G.N. În documentele respective se specifică faptul că Primăria şi Comuna Şanţ nu pot avea drept de proprietate asupra acestui munte, el făcând parte din averea comună indiviză (A.C.I.) a A.F.G.N. şi trebuie folosit şi exploatat în interesul şi folosul celor 44 de comune grănicereşti năsăudene. Menţionez că în perioada interbelică 43 de localităţi aveau statutul de comună, iar NĂSĂUDUL de oraş, localitate unde a funcţionat între 1861-1957 Administraţia Fondurilor Grănicereşti Năsăudene într-o clădire distinctă cu personal specializat, care până la 1918 a administrat aproape toţi munţii, pădurile şi păşunile celor 44 de localităţi foste grănicereşti până la 1851, construindu-se şcoli, biserici, asigurându-se salariile dascălilor, construcţia de drumuri şi poduri ş.a. Nu voi intra în alte probleme de specialitate, căci sunt foarte multe.

4. Este regretabil că după 1990 Primăria şi Comuna Şanţ au procedat

incorect şi necinstit, însuşindu-şi un bun material ce nu le aparţine. Este nevoie ca Primăria Şanţ şi primarul Cornel Moisil să-şi recunoască greşala făcută, de fapt, un abuz şi să cedeze către Asociaţia Uniunii Fondurilor Grănicereşti Năsăudene în cel mai scurt timp Muntele Dosu Stânişoarei cu pădurile şi păşunile aferente.

5. Sper ca noul Consiliu Director, ales pe 06.05.2010, preşedintele

A.U.C.G.N., ing. Mihail Mureşan, juristul Raus Pompei să reuşească recuperarea până la 12 noiembrie 2010 a Muntelui Dosu Stânişoarei şi să reanalizeze poziţia de membru a dlui Cornel Moisil. În varianta că nu demisionează, va trebui să fie demis.

Să auzim de bine, că de rău ne-am săturat! Cu scuzele de rigoare, faţă de urmaşii de grăniceri, care nu cunosc cum unii urmăresc doar îmbogăţirea lor şi nu binele general şi tac mâlc şi mâhniţi, neştiind ce să facă. Pentru asta au murit peste 6000 de grăniceri năsăudeni, pe toate câmpurile de luptă ale Europei, circa 10.000 de răniţi şi 2500 de femei au rămas văduve de război şi circa 3500 de copii orfani?