Recviem pentru casa noastră

      ,,-Ce s-a ales din casa asta,”

    ( O. Goga  -  ,,Casa noastră” )

 După 42 de ani,

descălecam in satul meu natal.

,,-Uite, vezi în curtea aia,

coșteile alea, pentru porumb?

Sunt ale noastre.

Le-au transplantat din ograda noastră”,

îmi spune tata.

Apoi ne continuăm peregrinarea rurală.

,,Uite, vezi țiglele și cărămizile alea,

din fața acelor porți?

Sunt ale noastre.

Pe toate le-au carat sătenii,

după victoriile ălora,

atunci, în acel decembrie al sângelui”,

adaugă el.

,,-Casa noastră este aici”

și tata ne arată o curte

împrejmuită de câțiva stâlpi de stejar

dezbrăcați de gard.

În mijlocul ei, moloz, bucăți de cărămizi,

 de țigle, de scânduri putrede.

Atât a mai rămas

din gospodăria ,,chiaburului”,

după cea de a doua naționalizare

a furiei ,,maselor populare”.

Eu căutam perimetrul

unde a fost camera

în care, la câteva luni de viață,

 trăgeam de mantaua morții.

Acolo m-am ridicat,

din apele negre ale sfârșitului

și clopotele din Sânmărtinul de Câmpie,

n-au mai bătut pentru mine.

Acum din casa noastră

a rămas doar un mormânt,

un cavou familial

peste care iarba

își plimbă armatele clorofilei.

Probabil că așa meritau

,,dușmanii poporului”.

Peste fostul sediu al CAP – ului,

casa noastră,

din credelnița tatălui meu, preotul,

(alungat în 1948 de la altar),

 fumul de tămâie

scria în aer un recviem interogativ:

,,-Ce s-a ales din casa asta?”.

                          Ion Radu Zăgreanu