România este ţara unde militarii invalizi sunt ai nimănui

Deputatul PD-L Ioan Nelu Botiş a adresat, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor o întrebare către Ministerul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoara privind modificarea OUG nr. 71/2008, pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiunile militare.

„Întrebarea am adresat-o datorită unui memoriu depus la biroul nostru parlamentar de un cetăţean bistriţean care în perioada de satisfacere a stagiului militar în anul 1986, a lucrat în mina, unde a suferit un accident de muncă din cauza condiţiilor de lucru precare. Conform expertizelor medicale făcute a fost diagnosticat cu paralizie totală de nerv radical drept. Din cauza faptului că şi-a pierdut capacitatea de muncă a fost încadrat în categoria persoanelor cu handicap de gradul III. În prezent beneficiază de pensie de handicap de grad III în valoare de 300 lei.

Persoana în cauză se consideră discriminată, din cauza handicapului care a survenit pe perioada satisfacerii stagiului militar şi marginalizat social deoarece nu beneficiază de alte drepturi şi oportunităţi de care beneficiază militarii răniţi şi cei care au rămas invalizi în urma unor acţiuni militare conform OUG nr.71/2008, privind recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiunile militare”, se arată în comunicatul de presă emis de Biroul Parlamentar al deputatului PD-L Ioan Nelu Botiş.

În consecinţa, deputatul PD-L s-a adresat ministrului Apărării, rugându-l să analizeze şi să sprijine persoanele care ajung în stare de invaliditate de muncă pe perioada satisfacerii stagiului militar, astfel încât să fie incluse şi ele, în categoria persoanelor care pot să beneficieze, pe lângă pensia de incapacitate de muncă, şi de o indemnizaţie de invaliditate respectiv de o rentă viageră acordată în funcţie de solda de grad.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5