ÎN ROMÂNIA POST-DECEMBRISTĂ AU CURS IDEI, S-AU FĂCUT PROMISIUNI, DAR NU S-AU GĂSIT OAMENI CARE SĂ FACĂ LUMINĂ!
Mă numesc Ionașc Dorel, am 61 de ani și vă prezint candidatura mea pentru funcția de consilier județean din partea USR PLUS, pentru Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Toată viața am încercat să fiu un exemplu de onestitate, curaj, inteligență manifestată în concurs cu dragoste pentru oameni și un reprezentant al inițiativei de bun gust în societatea în care mi-am dus existența.
Am încercat să fiu un exemplu pentru copiii mei, în ideea că vor crește întrun spirit al moralității și al dreptății și vor însemna o schimbare pentru România. Acum sunt oameni maturi, cu cariere impresionante pentru vârsta lor, și deja își pun amprenta într-un mod pozitiv în colectivele pe care le conduc și le reprezintă cu succes. Ei sunt cea mai mare victorie a vieții mele.
Acum e momentul să mă alături și eu luptei pentru o Românie mai bună.
Am lucrat mai mulți ani în străinătate. Cunosc greutățile oamenilor nevoiți să plece din această țară în căutarea unui trai mai bun, nu neapărat pentru ei, cât pentru familiile lor. Am lucrat în tinerețe și munca câmpului, pe care o iubesc și respect și în prezent, și de aceea cunosc greutățile agricultorului român în lupta cu pământul, dar am dorit și continuarea studiilor, astfel că am absolvit și Facultatea de Geografie-Tursim.
În prezent administrez o firmă și am obținut fonduri nerambursabile în cadrul unui program al cărui proiect de afaceri l-am gândit și clădit de la zero.
După toate experiențele de viață avute pot să spun că sunt un „om dintre oameni”. Și cine altcineva ar putea să-și facă glasul mai bine auzit în zgomotul politic dacă nu un om încercat, dar care a reușit ?
Articol electoral comandat de Partidul Uniunea Salvaţi România – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de SC RĂSUNETUL MEDIA SRL – WWW.RASUNETUL.RO, CUI mandatar financiar 21200251.
Citiţi şi:
- Teologia post-decembristă a Părintelui Academician George Remete
- Cristian Florian: „Bistriţa-Năsăud nu este Teleorman! PSD vrea să câştige voturi prin promisiuni, confiscări de proiecte şi tăieri de panglici“
- De suflet. Dascălii Pedagogicului năsăudean s-au reunit la 50 de ani de la absolvire!
- Albinuțele s-au adunat în şezătoare! Tradiții și obiceiuri, bucăți de suflet românesc la Grădinița cu Program Normal Nr.2 Bistrița
- Deputatul Diana Morar: Misiunea de viaţă a părinţilor cu inima albastră este cea de a ocroti îngerii ce li s-au dat în grijă de acolo de Sus

























Adaugă comentariu nou