Românii în dezbaterile congreselor secuieşti

La Complexul Muzeal „Iulian Antonescu" din Bacău , a avut loc colocviul cu tema „ Relaţiile cu românii în dezbaterile congreselor secuieşti. O paralelă istorică: 1902-2010". Manifestarea a fost organizată de Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Asociaţia Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş”.

În cadrul dezbaterilor au fost analizate lucrările unor importanţi cercetători ai trecutului românesc, precum „Un memoriu despre importanţa Congresului Secuiesc, ţinut în anul 1902 la Tuşnad din punct de vedere românesc, dezbătut în şedinţa Consiliului de Miniştri din mai 1941” (prof. univ. dr. Petre Ţurlea, Universitatea „Dimitrie Cantemir", Bucureşti); „Relaţiile cu românii în dezbaterile Congresului Secuiesc ţinut în anul 1902 la Tuşnad” (Drd. Vasile Lechinţan, Arhivele Naţionale Cluj); “Intervenţia baronului Nandor Urmanczy din Topliţa, la Congresul Secuiesc de la Tuşnad Băi, din anul 1902” (Dr. Dorel Marc, Muzeul Judeţean Mureş); „Mişcarea migratorie a populaţiei din scaunele secuieşti înspre România, la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX” (Lector univ. drd. Ana Dobreanu, Facultate de Arhivistică Bucureşti).

Organizatorii au remis mass-media o sinteza a lucrărilor conferinţei, din care spicum, mai jos, aspectele esenţiale:

„În preajma împlinirii a 100 de ani de la Congresul Secuiesc care a avut loc la Tuşnad, în anul 1902, au fost reluate manifestările pe tema dezvoltării "Ţinutului Secuiesc", manifestări organizate de instituţii, asociaţii şi personalităţi maghiare din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi nu numai. Acestea se revendică ca nişte continuatoare ale Congresului respectiv, invocându-se actualitatea problemelor de acum 100 de ani: "Pământul Secuiesc se află în aceeaşi situaţie ca în urmă cu 100 de ani".

În articolele din presa maghiară, apărute în perioda postdecembristă referitoare la Congresul secuiesc de la Tuşnad din 1902, apar informaţii despre cauzele care au determinat organizarea congresului (lipsa dezvoltării economice şi consecinţele în planul migraţiei populaţiei în România), despre problemele dezbătute şi scopul congresului (elaborarea unei strategii de dezvoltare a zonei, sprijinirea secuilor şi maghiarilor din România pentru păstrarea identităţii lor naţionale).

În anul 1902 accentul dezbaterilor şi a hotărârilor luate a fost concentrate pe probleme economice, respectiv pe dezvoltarea zonei şi crearea de noi locuri de muncă pentru diminuarea sărăciei şi a migrării populaţiei. Problema păstrării identităţii s-a referit doar la secuii şi maghiarii trăitori în România. Din comunicările prezentate în cadrul colocviului a rezultat că, participanţii la Congresul de la Tuşnad, din anul 1902, au constata că, secuii trăiesc în curbura interioară a Carpaţilor împreună cu românii, încă de la aşezarea lor în această parte de ţară.. Că, în decursul istoriei, „de câte ori erau înfrânţi, secuii găseau adăpost şi scut pe pământul românesc vecin. În felul acesta între secui şi români s-au stabilit raporturi bune de vecinătate.(...) Că unirea Ardealului cu Ungaria la 1867/1868 nu a schimbat în bine soarta secuilor. Că o ridicare social-economică a secuilor nu se poate face decât în strânse legături cu teritoriile de dincolo de Carpaţi". Dintre cererile formulate de participanţii la congres amintim: „înfiinţarea de şcoli industriale pentru formare de meseriaşi destoinici, în stare să rivalizeze cu meseriaşii din ţările vecine, în deosebi cu cea românească; articole fabricate după gustul românilor, pentru a le plasa cu uşurinţă pe piaţa românească; căi de comunicaţii numeroase cu România pentru a-şi putea trasporta cu uşurinţă produsele spre România şi restul Răsăritului European; tratate comerciale favorabile cu România, ca producţia de export să poată fi plasată pe piaţa românească, de unde în schimb să se poată aproviziona cu produse agricole, în primul rând cu cereale; posibilităţi uşoare de emigrare în România, ca secuii să nu fie siliţi să ia drumul Americii; înfiinţarea de căminuri de remaghiarizare pentru secui şi şcoli ungureşti în România pentru secuii emigranţi, ca în felul acesta să fie readuşi la matcă cei ameninţaţi de asimilarea românească".

În adunările, conferinţele şi manifestările organizare după 1990 (dezbateri, simpozioane, conferinţe etc.), accentul cade pe păstrarea şi afirmarea identităţii şi obţinerea cadrului normativ instituţional pentru asigurarea dezideratului formulat atât de liderii „radicali" cât şi de cei „moderaţi": autonomia teritorială a „ţinutului secuiesc". Problemele economice sunt lăsate în seama „autoguvernărilor locale" şi a politicienilor de etnie maghiară care ocupă demnităţi de stat, în cadrul parlamentului şi guvernului României. În nicio dezbatere şi nici într-un articol dedicat problematicii Congresului Secuiesc de la Tuşnad, din anul 1902, nu se fac referiri la discuţiile şi hotărârile adoptate referitoare la proiectarea dezvoltării economice a „secuimii", în strânsă corelaţie cu România”.

Aşadar, concluzia colocviului de la Bacău a fost aceea că întotdeauna locuitorii din actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş au fost mai apropiaţi de români şi ţările româneşti, iar ulterior de România decât de Ungaria, atât din punct de vedere sufletesc, cât şi economic şi social. Acestea fiind spuse, rămâne o întrebare firească care se naşte: de ce politicienii minoritatii maghiare, cu viziuni mai mult sau mai puţin moderate insistă pe autoizolarea acestei regiuni din centrul ţării prin solicitarea autonomiei sau autodeterminării teritoriale? De ce se insistă pe enclavizarea unităţilor şcolare de învăţământ, pe izolarea copiilor maghiari de cei romani, atata vreme cât istoria demonstrează că maghiarii şi românii din acesată zonă au trăit întotdeauna în înţelegere şi ajutor reciproc şi, ce este esenţial, au trăit împreună, împrumutându-şi datinile şi obceiurile şi nu fugind uni faţă de alţii! Istoria va judeca aceste orientări nefireşti care nu fac altceva decât să promoveze posibile motive inutile de intoleranţă etnică şi suspiciune! Ar fi bine poate să conştientizăm noi toţi, români şi maghiari, mai ales cei de profesie politicieni, aceste lucruri până nu este prea târziu!